Sari la conținut

Turism balnear cu ștaif, la malul mării

Sanatoriile balneare și de recuperare de la mare au avantajul că beneficiază de aerosoli salini, ape minerale sulfuroase, apa mării, curele cu nămol terapeutic extras din lacul Techirghiol etc. Toți sunt factori naturali care contribuie la însănătoșirea sau recuperarea bolilor reumatice, afecțiunilor ortopedico-traumatice, neurologice, gută, diabet, obezitate, gastrite cronice, infecţii urinare, rinite și bronșite cronice. Turismul balnear nu se adresează numai celor cu probleme medicale, ci și celor care vor pur și simplu să se relaxeze în aerul sărat al mării, indiferent de anotimp.

 Sanatoriul Balnear de Re­cuperare Mangalia funcțio­nează neîntrerupt din 1960. Are clienţi fideli din ţară și din străinătate care vin an de an la odihnă și tratament. Sanatoriul dispune de hotelul Callatis cu o capacitate de 300 locuri, o secţie clinică cu 50 paturi și două baze moderne de tratament, cu o capacitate totală de 1000 de pacienţi pe zi.

CÂT COSTĂ: Asigurații în sistemul de sănătate plătesc 63 lei pentru o zi de tratament. Tariful include cazare, 3 mese în regim de pensiune și tratament, 3 proceduri /zi. Managerul sanatoriului, dr. Laura Condur, spune că stabilimentul primește și pacienţi care vin pe cont propriu, la tratament. Aceștia plătesc 125 lei/zi. Există și oferte pentru 10 zile de tratament, în valoare de 350 lei cu câte 3 proceduri, la alegere. 

PROCEDURI: În acest moment, sanatoriul are peste 200 de „clienți”. Aceștia beneficiază de împachetări cu nămol, băi calde cu apă de mare, apă sulfuroasă, plante, electroterapie, terapie cu câmpuri magnetice.

Se efectuează tratamente ginecologice, irigaţii cu apă sulfuroasă, tampoane vaginale cu nămol, dar și tratamente complementare – acupunctură, infiltraţii.

Tratamente anti-îmbătrânire la Neptun

La Complexul Turistic și Balnear Doina, din centrul staţiunii Neptun, aveau acces la tratament doar „nomenclaturiștii”, însă, după 1990, s-au deschis porţile pentru toţi turiștii. Din hotelul cu 320 de camere, recent modernizat, există acces direct în uriașa bază de tratament.

PROCEDURI: Medicii bal­­neologi și reumatologi efectuează proceduri complexe: hidroterapie (duș masaj, duș subacval, gimnastică în apă, băi de plante, aromoterapie, băi de sulf, băi de nămol), electroterapie, masaj uscat, microsaună și infraroșii, aerosoli, împachetări cu parafină, împachetări calde cu nămol extras din lacul Techirghiol. Mulţi pacienţi vin pentru tratamentele cu produsele Gerovital.

CÂT COSTĂ: Managerul Complexului, Carmen  Coleașă, spune că pentru pacienţii care vin pe cont propriu o zi costă 105 lei/. Tariful include cazarea – 40 lei, mic dejun – 20 lei, tratament cu 3 proceduri/zi, 35 lei și comisionul agenţiei de turism cu care se încheie contract,10 lei. Tarifele de tratament pentru turiștii cu bilete emise de Casa Națională de Pensii sunt cu 30% mai mici decât pentru neasigurați.

 Miracolul de la Techirghiol ține tot anul

Sanatoriul Techirghiol este de departe cel mai renumit stabiliment balnear și de recuperare din ţară. Și asta datorită nămolului miraculos descoperit de legendarul cioban Tekir în apa sărată a ghiolului care îi poartă astăzi numele.

PROCEDURI: Tratamentele constau în împachetări de nămol cald, băi calde cu apă sărată, aerosoli, hidroterapie, efectuate în baze recent modernizate.

CÂT COSTĂ: Sanatoriul are o capacitate de aproape 1.000 de paturi, o secţie de recuperare adulţi și una pentru copii. Vasilică Rusu, managerul sanatoriului, spune că „pacienții asigurați  plătesc un tarif zilnic de 85 lei pentru tratament, 3 mese și cazare în camere din pavilionul B, recent renovate”. După 1 martie, tarifele pentru pacienţii asiguraţi, sunt 120 lei/zi/ persoană, pentru tratament, 3 mese /zi și cazare în camere cu baie proprie și aer conditionat. Pentru pacienţii neasiguraţi, tarifele ajung la 208 lei/zi/persoană în camere cu confort maxim.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel