Sari la conținut

Un condiment exotic poate vindeca zeci de boli

condiment benefic pentru multe afecțiuni
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
condiment benefic pentru multe afecțiuni

Din păcate, destul de puţin folosit în bucătăria românească, condimentul minune cu o aromă specială şi cu gust dulce-picant are o reputaţie de necontestat în întreaga lume, atât în gastronomie, dar mai ales în medicina tradiţională.

Este vorba despre cuişoare, condimentul rezultat din mugurii uscaţi ai florii arborelui de cuişoară, ce îşi are originea în Insulele Moluce din Indonezia. Folosit la aromatizarea deserturilor, a ceaiului sau a vinului fiert, acest condiment îmbie cu aroma sa irezistibilă.

Însă, dincolo de aroma care dă savoare preparatelor, cuişoarele reprezintă la bază un medicament descoperit de chinezi cu câteva secole înainte de Hristos, fiind considerate de vracii de atunci un adevărat panaceu.

În secolul al VlII-lea condimentul a fost introdus în Europa de către arabi, care, fiind convinşi de valoarea medicinală incontestabilă a cuişoarelor, îl vindeau europenilor la preţuri foarte mari.

Faima lor de condimente tămăduitoare se păstrează şi astăzi deşi, din păcate, nu toata lumea cunoaşte adevărata lor valoare de medicamente naturale lăsate de către Dumnezeu ca un scut de protecţie împotriva multor boli.

Trebuie cunoscut faptul că aceste mirodenii conţin cel mai mare număr de antioxidanţi dintre suratele sale, devansând piperul, chimenul şi chiar ghimbirul la capitolul proprietăţi antioxidante.

În plus, acest condiment contine în proporţie de 90 % o substanţă activă foarte rară şi valoroasă – eugenolul, care îi conferă puternice proprietăţi terapeutice antivirale, antiseptice, antibacteriene, tonice, carminative şi antiulceroase.

Dacă amintim şi conţinutul bogat în tanini şi flavonoide, acizi graşi esenţiali omega 3, fibre, vitaminele K şi C, calciu, magneziu şi mangan, trebuie să admitem că vorbim despre unul dintre cele mai valoroase condimente pentru sănătate.

Datorită acestui complex de substanţe tonice, cuişoarele capătă proprietăţi antiinflamatoare, anestezice şi anticancerigene ce ajută, printre altele la fortificarea pereţilor venelor.

Iată cum proprietăţile active ale acestui condiment-medicament se răsfrâng pozitv asupra sănătăţii:

– relaxează musculatura netedă a tractului gastro-intestinal, ameliorând astfel stările de vomă, diareea, balonările sau durerile de stomac

– ajută în caz de infecţii ale nasului, urechii, gâtului şi infecţii genito-urinare

– au efect anestezic puternic, reuşind să combată în câteva minute durerile acute de dinţi sau durerile reumatismale

– combat efectul nefast al grăsimilor din farfurie

– previn apariţia trombozelor, contribuind la scăderea vitezei de coagulare a sângelui

– ameliorează stările de depresie, iritabilitate şi anxietate

– tratează infecţiile respiratorii (răceala, gripă, sinuzită), fiind un foarte bun expectorant

– reduc concentraţia de glucide din sânge la diabetici

– încetinesc procesul de îmbătrânire şi previn cancerul

– reduc inflamaţiile cu 15-30%

– combat infecţiile cu E.coli, enterococi, stafilococi, pneumococi, precum şi cu Helicobacter pylori

– îmbunătăţesc digestia

– împrospătează respiraţia şi elimină halena

– combat hipertensiunea arterială

– alungă insomnia

– luptă împotriva greţurilor şi a stărilor de vomă

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: