Un medicament banal poate opri progresia cancerului de sân

Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer la femei. Statisticile arată că anul trecut 6.000 de românce au fost diagnosticate cu cancer de sân. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, 90% dintre femei au aflat despre boală într-o formă avansată, ceea ce scade dramatic şansele de supravieţuire. În schimb, rata de supravieţuire în situaţia descoperirii din timp a cancerului de sân în stadii incipiente este de 98%.

Recent, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Kansas au descoperit că aspirina poate împiedica răspândirea cancerului în corp prin limitarea producerii de celulel care alimentează boala. În plus, medicamentul amplifică şi efectul tamoxifenului, un medicament folosit în tratarea cancerului de sân.

Cercetări mai vechi au arătat că femeile care suferiseră de cancer de sân şi care consumau aspirină pentru a reduce riscul de atac de cord şi de accident vascular cerebral prezentau un risc mai mic de a suferi din nou de cancer. Cu toate acestea, motivul pentru care acest lucru se întâmplă este încă neclar.

Cercetătorii au descoperit că medicamentul ar putea interveni în procesul prin care tumorile produc celule stem foarte agresive. În studiile efectuate pe şoareci, celulele canceroase tratate cu aspirină produceau doar parţial sau deloc celule stem. Coordonatorul acestui studiu, profesorul Sushanta Banerjee de la Universitatea Kansas, afirmă că „dacă nu ţinteşti celulele stem, nu vei obţine niciun efect, iar cancerul va reveni”. „Suntem interesaţi de cancerul de sân triplu negativ pentru că acestea nu au o prognoză încurajatoare”, a mai spus Banerjee.

Alte studii au arătat că aspirina reduce riscul de a suferi de alte forme de cancer. O cercetare realizată anul trecut în SUA a arătat că persoanele care au consumat aspirină zilnic timp de cinci ani prezentau un risc cu 16% mai mic de a muri de orice tip de cancer.

În ceea ce priveşte cancerul de sân „triplu negativ”, o altă veste bună vine din partea Galapagos, o companie farmaceutică din Belgia. Compania a anunţat că a descoperit un potenţial tratament pentru cancerul de sân triplu negativ. Compania a dezvăluit că unul din medicamentele aflate în curs de dezvoltare, GLPG1790, a prezentat o activitate puternică împotriva tumorilor de sân „triplu negative” – care nu au estrogen, progesteron sau receptori HER2.

Galapagos afirmă că acest tip de cancer de sân reprezintă 20% din cazurile totale de cancer de sân, afectând mai ales femeile tinere. Reprezentanţii companiei au anunţat că primele teste clinice efectuate pe oameni vor avea loc în maximum un an.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *