Sari la conținut

Un nou centru de terapie pentru copiii cu autism, în București

31 de copii diagnosticați de curând cu autism au primit șansa de a intra în programul de terapie necesar pentru recuperare, iar alți 24 vor putea primi și ei acces la terapie până la finalul anului. Totul este posibil odată cu deschiderea noului centru al Asociației de Terapie Comportamentală (ATCA), mult mai generos din punct de vedere al spațiului.

În acest fel, ATCA ajunge la 2 centre în București și crește numărul copiilor beneficiari la 200.

Lucrările de renovare au început în urmă cu 2 luni și au necesitat investiții de peste 50.000 de euro, mare parte din finanțări venind de la sponsori precum Fundația Saint-Gobain, Asociația Medicover și Decor Floor CEE. Pentru ca centrul să fie însă operațional în proporție de 100% reprezentanții Asociației spun că mai au nevoie de cel puțin 2 luni de lucru și, desigur, de donații care să îi ajute în acest demers.

”Mai avem de amenajat încă 3 camere de terapie, avem nevoie de 30 de tablete pentru programe de terapie avansate, dar și pentru jocuri de recompense, instrumente logopedice, fotolii tip puf, jucării educative, din lemn, senzoriale, jocuri de rol, instrumente muzicale, papetărie pentru orele de grup, art&craft. Nevoile sunt multe și constante. Cea mai mare este însă cea financiară, care acoperă orele de terapie pentru copii. Avem 200 de copii în programele noastre și tot nu putem acoperi cererile care ajung la noi, zi de zi.” – Anca Dumitrescu, președintele ATCA

Cele mai noi statistici legate de numărul copiilor cu autism din România sunt, de fapt, vechi de 6 ani. În 2012 autoritățile vorbeau de 7.200 de copii și tineri ce aveau nevoie de terapie. Specialiștii spun însă că numărul real este de cel puțin 4 ori mai mare iar cele mai mari probleme sunt legate de diagnosticarea târzie și costurile mari ale terapiei.

”Costurile lunare pentru o singură persoană cu autism ajung și la 6.000 de lei. Este o sumă fabuloasă și pentru persoane cu venituri peste medie, darămite pentru marea majoritate. Mai mult, sunt necesari cel puțin 4 ani de zile pentru a ajunge la o recuperare funcțională. În funcție de severitatea tulburărilor, e nevoie chiar de mai mult de atât. Terapia ABA lucrează non-intruziv, modelând puțin câte puțin mentalul și comportamentul copilului. Pentru asta e nevoie de timp și multe resurse. Sunt mulți factori de care se ține cont în proces, de la familie și mediul din care provine copilul, personalitatea și alte deficiențe asociate, alte terapii necesare precum logopedia sau psihoterapia, alți adulți implicați în procesul de integrare, precum profesorii sau shadow-ul, însoțitorul. Pentru ca recuperarea să fie mare, toți acești factori trebuie să fie ideali pentru copil, ori în 80% dintre cazuri nu se poate vorbi de așa ceva.” – Anca Dumitrescu, președintele ATCA.

15 dintre copiii ce urmează terapia aici provin din familii vulnerabile, iar costurile sunt suportate integral din fondurile Asociației. În cei 10 ani de existență, ATCA a format peste 1000 de terapeuți ABA, a oferit peste 1000 de ore de cursuri gratuite cadrelor didactice pentru integrarea copiilor în școală și peste 1000 de ore de cursuri gratuite pentru părinții cu copii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel