Sari la conținut

Un produs folosit frecvent de femei şi ocazional de bărbaţi poate cauza cancer

Indiferent cum alegi să-ţi vopseşti părul, acasă sau la saloanele de înfrumuseţare care folosesc produse profesionale scumpe, riscul e la fel de mare.

Substanţele chimice din vopeaua de păr permanentă, pot interacţiona cu fumul de ţigară sau alţi poluanţi din aer, dând naştere unora dintre cele mai puternice substanţe cancerigene.

Avertizarea vine din partea oamenilor de ştiinţă de la Green Chemicals care au făcut o analiză a ingredientelor din produsele de colorare a părului. Potrivit experţilor, aminele secundare care se găsesc în toate vopselele de păr permanente pot penetra pielea şi rămân pe păr săptămâni întregi, luni sau chiar ani. În timp, pot interacţiona cu fumul de ţigară şi astfel se formează substanţe otrăvitoare denumite N-nitroamine. N-nitroaminele cauzează cancer şi utilizarea lor în produsele cosmetice a fost interzisă, însă ele pot apărea singure în urma unei simple reacţii chimice.

Vopseaua de păr a fost asociată mai multor tipuri de cancer, printre care cel de sân, de ovare, de creier şi leucemie.

,, Momentan nu ştim exact care este cantitatea de N-nitroamine produsă sau care este gradul de toxicitate a acestor compuşi, însă există un potenţial pericol, “ explică profesorul David Lewis.  

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel