Sari la conținut

Un supliment alimentar ar putea întârzia îmbătrânirea

Un supliment folosit de pacienții cu artrită ar putea prelungi viața cu opt ani. Glucozamina este obţinută din carapace de crab, iar testele făcute pe şoareci au demonstrat că măreşte speranţa de viaţă.

Cobaii care au consumat glucozamină au trăit cu 10% mai mult, iar asta înseamnă, în cazul oamenilor, echivalentul a 8 ani în plus, spun cercetătorii. Acest supliment alimentar este deseori recomandat pentru dureri articulare şi artrită.

Medicul Michael Ristow, de la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich, caută de mult timp un tratament care să asigure oamenilor o viaţă îndelungată şi sănătoasă.

Bănuind efectele benefice ale glucozaminei, el a dat această substanţă unor viermi, iar aceştia au trăit cu 5% mai mult.
Apoi, a extins tratamentul pe nişte cobai, care au primit acest supliment pe lângă dieta lor obişnuită. Şoarecii au trăit cu 10% mai mult ca alţii dintr-un grup care nu a primit glucozamină.

Suplimentul alimentar, disponibil sub formă de pudră sau capsule, are efect şi în tratarea diabetului. Cercetătorii cred că glucozamina schimbă metabolismul şi astfel măreşte durata de viaţă.

Două studii realizate pe voluntari umani sugerează că oamenii care iau glucozamină trăiesc mai mult, dar Ristow precizează că este nevoie de mai multe cercetări pentru a se demonstra eficienţa acestui supliment.

El recomandă pacienţilor acest produs, care nu are efecte secundare, dar nu mai mult de 3-5 grame zilnic (echivalentul unei linguriţe de pudră).

Diabeticii sau persoanele alergice la produse din peşte trebuie să discute cu medicul înainte de a lua suplimentul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel