Viagra rezolvă şi probleme…de greutate

Viagra rezolvă şi probleme…de greutate
Viagra rezolvă şi probleme...de greutate

Pe lângă faptul că rezolvă problemele bărbaţilor în dormitor, pilula albastră mai are un efect neaşteptat: poate topi grăsimea abdominală.

Cercetătorii au descoperit că viagra transformă grăsimea albă în grăsime brună, luptând împotriva obezităţii şi a complicaţiilor asociate.

 ,,Nu doar că minimizează disfuncţiile erectile, dar poate reduce şi riscul creşterii excesive în greutate”, explică profesorul Alexander Pfeifer, de la Universitatea Bonn.

Studiul care a analizat efectele pastilei asupra celulelor de grăsime a fost făcut pe şoareci deocamdată, iar testele au relevat că rozătoarele nu au fost afectate de obezitate, deşi au fost hrănite cu alimente bogate în grăsimi.

Oamenii de ştiinţă le-au administrat rozătoarelor pastila de potenţă timp de 7 zile, iar rezultatele au fost uimitoare.

,,Viagra a crescut rata de conversie a celulelor de grăsime albă în grăsime brună, iar grăsimea brună arde caloriile şi nu se depozitează”, a mai adăugat profesorul.

De asemenea, pastila previne mărirea celulelor albe de grăsime şi eliberarea unui hormon care cauzează inflamaţia. Această descoperire poate fi importantă în scopul  prevenirii bolilor cronice ca afecţiunile inimii, cancerul sau diabetul.

În ciuda rezultatelor promiţătoare, oamenii de ştiinţă avertizează că ar trebui să vă gândiţi bine înainte să folosiţi Viagra ca modalitate de slăbit. ,,Deocamdată suntem într-un stadiu de început al cercetării noastre şi toate testele au fost făcute doar pe şoareci”, adaugă profesorul Pfeifer.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *