Sari la conținut

Victorie URIAȘĂ pentru imunoterapie în studiul cancerului pulmonar

Cancerul pulmonar este boala cu cea mai mare rată a mortalității în lume.

În premieră, un tratament care activează sistemul imunitar a avut rezultate excelente și o rată de supraviețuire considerabil mai mare în cazul persoanelor nou diagnosticate cu cea mai întâlnită formă de cancer pulmonar. Este cea mai notabilă victorie de până acum pentru imunoterapie, care a avut mai mult succes în cazul altor forme de cancer.

În acest studiu, Keytruda de la Merck a redus riscul de deces sau agravare a bolii cu 50%, în paralel cu chimioterapia, comparativ cu tratamentul exclusiv de chimioterapie, pe o perioadă de un an. Rezultatele acestui studiu vor revizui metoda de tratament pentru 70.000 de pacienți din SUA anual, al căror cancer deja s-a răspândit în corp.

Un alt studiu a descoperit că tratamentul standard combinat cu imunoterapie funcționează mult mai bine și întârzie agravarea cancerului pulmonar la pacienții aflați în stadii avansate ale bolii. Însă avantajul ține doar 2 luni, în medie, așadar este prea devreme pentru concluzii, dacă are aceleași rezultate ca cele înregistrate cu medicamentul Keytruda.

Jumătate dintre pacienți au avut rezultate pozitive cu aceste imunoterapii, un procent mult mai mare, comparativ cu rezultatele chimioterapiei clasice.

”Încă nu am ajuns unde ne dorim”, spune dr. Roy Herbst, expert la Institutul Oncologic Yale. Domnia sa nu a participat la aceste studii mai sus menționate.

Cele mai recente rezultate au fost discutate luni, la conferința Societății Americane de Cercetare a Cancerului și publicate în Jurnalul de Medicină New England. Marile companii farmaceutice au sponsorizat aceste studii.

Keytruda, Yervoy and Opdivo identifică celulele canceroase care se ascund de sistemul imunitar. Tratamentul se face intravenos și costă aproximativ 12.500 de dolari pe lună!

Keytruda a fost aprobat anul trecut ca tratament principal, alături de chimioterapie, pentru cea mai întâlnită formă de cancer pulmonar avansat, dar medicii au fost reticenți să-l folosească, deoarece se baza pe un studiu restrâns, care nu dovedise că poate prelungi durata de viață a bolnavului.

Noul studiu, condus de Dr. Leena Gandhi de la Centrul de Cancer Perlmutter al NYU, oferă această dovadă. 616 pacienți participanți la studiu au primit tratament cu chimioterapie, iar alții cu Keytruda. Celor care nu au primit Keytruda li s-a permis administrarea ulterioară, în cazul în care cancerul s-ar fi agravat.

După un an, 69% dintre cei care au primit de la început Keytruda erau în viață, comparativ cu 49% rămași în viață după tratamentul clasic. Experții au numit acest experiment remarcabil, având în vedere că rata de supraviețuire din al doilea grup a crescut după ce jumătate din ei au solicitat și ei medicamentul nou.

Nu se știe cu cât va prelungi viața bolnavilor, doar că cei care au luat medicamentul în stadii avansate au mai câștigat aproximativ 11 luni, în comparație cu ceilalți.

Tratamentul nou amână și agravarea stadiilor de cancer, cu aproximativ 9 luni, în comparație cu cele 5 luni câștigate prin chimioterapie simplă.

Este o diferență uriașă, în cazul unui cancer avansat, spune dr. Alice Shaw, expert în cancerul pulmonar la Spitalul din Massachusetts și unul dintre specialiștii de la conferință. Este de părere că studiul are o importanță capitală în lupta împotriva cancerului, fără vreo legătură cu nicio companie farmaceutică.

Efectele secundare sunt comparabile cu cele ale tratamentului clasic, însă mai mulți au fost cei care au renunțat din grupul Keytruda, din cauza consecințelor serioase. Mai bine de 4% din grup au dezvoltat probleme inflamatorii ale plămânilor, iar 3 pacienți au murit din cauza lor.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: