Virusul West Nile: Cine are cel mai mare risc și ce simptome apar dacă ai fost infectat?

Virusul West Nile: Cine are cel mai mare risc și ce simptome apar dacă ai fost infectat?
Virusul West Nile: Cine are cel mai mare risc și ce simptome apar dacă ai fost infectat?

Potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, 65 de persoane au fost infectate cu virusul West Nile în România în perioada 1 mai – 15 septembrie, din care şase au decedat.

Virusul West Nile este periculos pentru că poate fi un declanșator unor afecțiuni serioase, de fapt acestea fiind cele care duc la deces. Principala sa cale de transmitere în rândul oamenilor fiind înțepătura țânțarilor infestați.

Virusul West Nile are o perioadă de incubație de 3 până la 14 zilei de la contactarea sa. În acest interval apar primele simptome, doar că, în funcție de organism și de rezistența acestuia, acestea pot fi diferite. Specialiștii au identificat trei tipuri de situații:

1. Simptome severe – fac meningită sau encefalită – sunt întâlnite la o persoană din 150 infectate. Ele sunt: febră puternică, dureri chinuitoare de cap, înepenirea gâtului, dezorientare, comă, tremor și convulsii, slăbiciune musculară, probleme de vedere, amorțeală și chiar paralizie. În acest caz, efectele neurologice pot fi permanente, recuperarea este lungă și anevoioasă. În caz că le aveți, trebuie să vă prezentați de urgență la camera de gardă a unui spital de boli infecțioase!

2. Simptome moderate – în cazul unei incubații rapide (2-8 zile), circa 20-25% din persoanele infectate manifestă: febră, dureri d ecap, stare de greață, vărsături și diaree, dureri musculare și articulare, urticarie pe piept, stomac și spate. În această situație, simptomele se manifestă în jur de 10 zile, recuperarea este mai ușoară, starea pacientului ameliorându-se după câteva zile. În caz că le aveți, trebuie să vă prezentați de urgență la camera de gardă a unui spital de boli infecțioase!

3. Cea mai frecventă situație este, însă, infecția asimptomatică! O fac circa 75-80% din persoanele infectate. Practic, ele nu prezintă niciun simptom și nu e obligatoriu ca pesoanele mușcate de țânțari infectați să se și îmbolnăvească.

Cum diagnosticul se poate pune doar pe cazurile severe sau medii, medicii recomandă populației să evite expunerea la țânțari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi, să utilizeze substanțe chimice repelente de țânțari, să împiedice pătrunderea insectelor în casă (plase de protecție), să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor, să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.

16 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook