Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
România și-a trimis aurul în Rusia cu acte și garanția că îl va primi înapoi. 91,5 tone nu s-au mai întors nici după un secol.
Au fost puse în lăzi, inventariate, încărcate în tren și trimise spre Moscova. Nu în secret și nici sub presiunea unui stat inamic. România își încredința rezerva de aur unei țări aliate, cu documente oficiale și cu garanția explicită că valorile vor fi păstrate în siguranță și apoi returnate.
Primul transport a însemnat 1.438 de casete încărcate în 17 vagoane. În total, în cele două transporturi din 1916 și 1917, în Rusia au ajuns 91,5 tone de aur fin ale Băncii Naționale a României, formate din monede și lingouri, alături de bijuterii, arhive, manuscrise, opere de artă și alte valori ale statului român. Istoria transportului este reconstituită inclusiv în documentele folosite de Banca Națională și Romfilatelia în 2026.
Aurul urma să stea în Rusia doar până când situația din Primul Război Mondial avea să permită întoarcerea lui în țară.
Asta nu s-a mai întâmplat.
Peste un secol mai târziu, niciuna dintre cele 91,5 tone de aur fin ale BNR nu a fost restituită, potrivit Parlamentului European, care a cerut oficial Rusiei, în 2024, returnarea Tezaurului României.
Iar poate cel mai neobișnuit detaliu al întregii povești este că România păstrează și astăzi actele originale prin care Rusia garanta returnarea aurului.
De ce a trimis România aproape toată rezerva de aur la Moscova
Decizia pare greu de înțeles astăzi, dar situația României în iarna anului 1916 era dramatică.
Țara intrase în război de partea Antantei în august 1916. După o scurtă ofensivă în Transilvania, situația militară s-a schimbat rapid. Trupele Puterilor Centrale au ocupat o mare parte a teritoriului, inclusiv Bucureștiul, iar familia regală, guvernul, Banca Națională și celelalte instituții importante s-au refugiat la Iași.
Exista posibilitatea reală ca întreaga țară să fie ocupată și ca rezerva BNR să ajungă în mâinile inamicului.
Evacuarea spre Occident era extrem de dificilă. Rusia țaristă era aliatul cu care România avea frontieră comună, iar varianta Moscovei a fost considerată cea mai sigură.
Relația apropiată dintre casele regale a contribuit și ea la sentimentul de siguranță: Regina Maria era verișoară primară cu țarul Nicolae al II-lea.
Nimeni nu putea anticipa însă ce avea să se întâmple în Rusia numai câteva luni mai târziu.
BNR nu a încărcat aurul în tren înainte să primească garanția Rusiei
Acesta este unul dintre cele mai importante detalii ale poveștii.
Consiliul de administrație al Băncii Naționale nu a acceptat pur și simplu să trimită rezerva peste graniță.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a reamintit în aprilie 2026 că încărcarea casetelor cu monede de aur în trenul aflat la Iași a început abia după semnarea protocolului româno-rus prin care reprezentantul Rusiei garanta integritatea valorilor atât pe durata transportului, cât și pe perioada păstrării lor la Moscova.
Parlamentul European confirmă că depozitarea s-a făcut în baza unor documente cu garanții privind securitatea transportului, păstrarea și întoarcerea tezaurului în România. Instituția europeană consideră că aceste documente au valoarea unor tratate internaționale.
Cu alte cuvinte, România nu și-a cedat aurul Rusiei.
L-a dat în păstrare.
Primul tren: 1.438 de casete în 17 vagoane
Primul transport a plecat în decembrie 1916.
Potrivit documentării prezentate în 2026 de Romfilatelia cu sprijinul specialiștilor BNR, trenul trimis către Moscova transporta 1.438 de casete, repartizate în 17 vagoane.
Existau inventare.
Existau sigilii.
Existau protocoale româno-ruse.
Documentele consemnau ce fusese predat și obligațiile celui care primea valorile spre păstrare. Pe unul dintre materialele istorice prezentate în 2026 apare chiar protocolul româno-rus din decembrie 1916, alături de sigiliile Băncii Naționale a României și ale Băncii de Stat a Imperiului Rus.
Un al doilea transport a urmat în 1917.
De această dată au fost evacuate și importante valori culturale, arhivistice și istorice.
În ansamblu, Parlamentul European enumeră, pe lângă cele 91,5 tone de aur fin, colecții regale de bijuterii și monede rare, arhive ale statului, manuscrise istorice, tablouri, cărți rare și colecții provenite de la numeroase instituții publice și private. Patrimoniul trimis în Rusia acoperea peste cinci secole de istorie românească.
Apoi a venit Revoluția Rusă și totul s-a schimbat
Planul României pornea de la o premisă care părea solidă în 1916: Rusia țaristă era aliat și garantase oficial restituirea.
Numai că Rusia căreia România îi încredințase aurul a încetat practic să mai existe în forma politică respectivă.
În 1917, revoluțiile ruse au dus la prăbușirea regimului țarist. Bolșevicii au preluat puterea, iar în ianuarie 1918 relațiile dintre noul regim de la Petrograd și România s-au rupt.
Tezaurul românesc a fost sechestrat de puterea bolșevică.
Din acel moment, ceea ce trebuia să fie un depozit temporar s-a transformat într-un litigiu istoric care continuă după mai bine de un secol.
Rusia a restituit unele valori, dar nu aurul BNR
Au existat însă restituiri parțiale.
În 1935 și 1956, Uniunea Sovietică a trimis înapoi României o parte dintre bunurile culturale, religioase, istorice și arhivistice.
Printre obiectele revenite în țară în diferite etape s-au aflat piese de patrimoniu extrem de valoroase.
Dar miza financiară principală a rămas nerezolvată.
Cele 91,5 tone de aur fin care aparțineau rezervei BNR nu au fost restituite. Parlamentul European a subliniat explicit acest lucru în rezoluția adoptată la 14 martie 2024.
Dosarul cu actele originale este predat de la un guvernator BNR la altul
Protocoalele originale referitoare la predarea tezaurului Rusiei sunt păstrate și astăzi la Banca Națională a României.
Mugur Isărescu a povestit în aprilie 2026 că, atunci când a devenit guvernator al BNR, pe 4 septembrie 1990, fostul guvernator Decebal Urdea i-a predat personal dosarul cu 166 de documente oficiale referitoare la Tezaurul BNR de la Moscova.
Dosarul fusese alcătuit în 1922.
De atunci, spunea Isărescu, este transmis din mână în mână, de la un guvernator la următorul, iar predarea era însoțită de un fel de jurământ prin care noul conducător al BNR se angaja să facă tot posibilul pentru recuperarea tezaurului.
Chiar experții ruși au recunoscut autenticitatea documentelor
După semnarea tratatului româno-rus din 2003, a fost creată o Comisie comună româno-rusă care trebuia să studieze problemele istorice dintre cele două state, inclusiv problema tezaurului.
Rezoluția Parlamentului European consemnează un detaliu important: în protocoalele încheiate după reuniunile comisiei, partea rusă a recunoscut că documentele prezentate de România sunt autentice și că au statutul unor acte internaționale care atestă depunerea tezaurului în Rusia.
Comisia nu a produs însă o soluție.
Într-un interval de 15 ani s-a întrunit doar de cinci ori, ultima reuniune menționată de Parlamentul European fiind cea din 2019.
În 2024, cazul a ajuns oficial în Parlamentul European
La 14 martie 2024, Parlamentul European a adoptat o rezoluție intitulată fără echivoc „Returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia”.
Eurodeputații au cerut Federației Ruse restituirea integrală a părții rămase din tezaur și au descris cazul drept unul internațional fără precedent: rezerva monetară de aur a unui stat și bunuri de patrimoniu au fost încredințate altui stat în baza unor acte legale și a unor garanții de returnare, însă obligația nu a fost respectată.
Parlamentul European a mai cerut Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă să includă problema tezaurului între prioritățile relației cu Rusia atunci când contextul va permite reluarea dialogului politic.
În 2026, BNR pregătește o nouă strategie
Pe 29 aprilie 2026, Mugur Isărescu a anunțat că BNR intenționează să înainteze autorităților române un memorandum pentru o nouă strategie privind recuperarea Tezaurului de la Moscova.
Începând din 2023, BNR a început să insiste asupra unei alte abordări juridice: cele 91,5 tone de aur trebuie privite ca o creanță validă, legală și exigibilă asupra Rusiei.
Nu este vorba doar despre o revendicare simbolică legată de trecut, ci despre bunuri pe care România susține că are dreptul legal să le primească înapoi.
Misterul nu este dacă aurul a existat sau dacă Rusia a promis să-l returneze
În jurul Tezaurului de la Moscova au apărut inevitabil numeroase teorii: unde a ajuns fizic aurul, dacă a fost topit, dacă a intrat în rezervele sovietice, dacă mai poate fi identificat sau dacă mai există în forma în care a plecat din România.
Documentele publice nu permit un răspuns sigur la toate aceste întrebări.
Dar adevăratul dosar al Tezaurului nu depinde de rezolvarea lor.
Se știe cât aur a fost trimis.
Există inventarele și protocoalele.
Se știe de ce a fost trimis.
Există garanția de returnare.
Se știe că 91,5 tone aparțineau Băncii Naționale a României.
Iar partea rusă a recunoscut autenticitatea documentelor prezentate în cadrul comisiei bilaterale.
