Sari la conținut

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic. 6 noi țări au fost incluse pe lista roșie

aeroport
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Calatorii cu familia

CNSU a actualizat lista a țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roșu, galben și verde, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19

Principalele modificări din Hotărârea nr. 71 a CNSU sunt:

În zona roșie au intrat: Grenada, Bahamas, Barbados, Guyana, Bonaire, Saint Eustatius și Saba și Liechtenstein.

În zona galbenă au intrat: Bulgaria, Franța, Thailanda, Puerto Rico, Eswatini, Guernsey (din zona roșie, în urma scăderii incidenței); Republica Moldova, Honduras, Noua Caledonie, Saint Vincent și Grenadine și Gibraltar (din zona verde, în urma creșterii incidenței)

În zona verde au intrat: Spania, Danemarca, Luxemburg, Mexic, Panama, Argentina, Maroc și Montserrat.

Țări cu risc epidemiologic. Lista actualizată
Țări cu risc epidemiologic. Lista actualizată

Lista țărilor cu risc epidemiologic poate fi consultată aici:

Anexa la HCNSU nr. 71 din 16.09.2021

Persoanele care vin din zona galbenă nu intră în carantină dacă sunt vaccinate împotriva COVID-19, au trecut prin boală sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă o persoană vine din zona roşie, fie este vaccinată sau trecută prin boală, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Concediul de carantină.În cazul persoanelor care pleacă în interes personal în țări în care este un risc epidemiologic, dacă la întoarcere este obligatorie carantina, statul suportă numai costul primelor cinci zile de concediu de carantină, potrivit unei modificări aplicabile din august 2021. În cazul coronavirusului, celelalte nouă zile de concediu rămân, pur și simplu, neplătite, așa cum ne-au spus autoritățile. Aceasta este o excepție de la regula de bază, care prevede că toate zilele de concediu de carantină sunt suportate din banii statului.

Sunt scutiți de carantină copiii sub 6 ani, fără condiții, și cei cu vârste între 6 și 16 ani, dacă au un test COVID negativ.

În plus, sunt scutiți de carantină cei care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel