Sari la conținut

A luat un an de zile Paracetamol, din teamă de a nu face Covid și a ajuns în stare gravă la spital. Care este starea bărbatului

medicament împotriva malariei
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
medicament

A luat un an de zile Paracetamol, din teamă de a nu face Covid și a ajuns în stare gravă la spital. Care este starea bărbatului

Frica de a nu se infecta cu Coronavirus l-a copleșit pe un bărbat din Neamț. Timp de un an de zile, acesta a luat zilnic două medicamente antiinflamatoare pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. A decis singur să facă lucrul acesta, fără să ceară un sfat din partea vreunul medic.

Cu toate acestea, în cursul acestei săptămâni, bărbatul de 52 de ani a început să se simtă foarte rău și membrii familiei au fost nevoiți să ceară ajutorul la 112. Din cauza stării de sănătate, medicii de pe ambulanță au decis să îl transfere pe bărbatul din Neamț la Spitalului Clinic Constantin Ion Parhon din Iași, pe secția de Nefrologie.

A luat un an de zile Paracetamol, din teamă de a nu face Covid și a ajuns în stare gravă la spital

Bărbatul riscă acum să își piardă ambii rinichi după ce a luat un an întreg paracetamol. Medicul care îl tratează a dezvăluit că pacientul va petrece următoarele două săptămâni în spital și că se ia în calcul și opțiunea unui transplant renal.

„Sperăm totuși că după întreruperea acestui tratament cu antiinflamatorii și cu antalgice, pacientul va reuși să recupereze măcar parțial eficiența renală. Din păcate, vedem și efectele adverse ale unui tratament luat după ureche.

Acest tratament nu a fost niciodată pe lista posibilităților de prevenție anti-Covid. Au fost alte medicamente, ulterior și acelea dovedite ineficiente.

Din păcate, nu există niciun medicament care să ne protejeze de infecție și în general, orice medicament am lua, este bine ca măcar cu medicul de familie să discutăm, cu medicul curant, tocmai pentru a ne asigura că nu ne expunem la un risc mai mare încercând să prevenim”, a declarat medicul nefrolog Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al spitalului din Iași, potrivit Digi 24.

Nistor a mai spus că bărbatul a luat timp de aproape un an paracetamol și algocalmin, fără recomandare medicală. Bărbatul de 52 de ani credea că în acest mod se protejează de infectarea cu Covid.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel