Sari la conținut

Al doilea pacient vindecat de virusul HIV, din lume!

O a doua persoană a prezentat o remisiune de durată a virusului HIV-1, cel care produce SIDA, după întreruperea tratamentului şi este probabil vindecată, au anunțat cercetătorii în cadrul unei conferinţe medicale, potrivit AFP, DPA şi Reuters.

La zece ani după confirmarea primului caz al unui pacient cu HIV care a intrat în remisiune, un al doilea caz, cunoscut sub numele de „pacientul din Londra”, nu a mai prezentat niciun semn de infecţie cu acest virus de peste 19 luni, au afirmat cercetătorii în revista Nature.

Ambii pacienţi au suferit transplanturi de măduvă osoasă pentru a trata cancere de sânge, primind celule stem de la donatori cu o mutaţie genetică rară ce împiedică instalarea virusului HIV.

„Ajungând la o remisiune în cazul celui de-al doilea pacient prin utilizarea unei abordări similare am demonstrat că ‘pacientul din Berlin’ nu a fost o anomalie”, a declarat cercetătorul principal Ravindra Gupta, profesor la Universitatea din Cambridge, referindu-se la primul caz din lume de remisiune la un pacient cu HIV, scrie Agerpres.

Milioane de persoane infectate cu HIV din întreaga lume ţin sub control boala cu ajutorul unei terapii antiretrovirale (ARV), însă acest tratament nu conduce la dispariţia virusului. „În prezent, singura modalitate de a trata HIV este administrarea de medicamente care conţin virusul şi pe care oamenii trebuie să le ia toată viaţa”, a notat Gupta.

„Aceasta reprezintă o provocare în ţările în curs de dezvoltare”, în care milioane de oameni nu au acces la un tratament adecvat, a adăugat el.

Aproape 37 de milioane de persoane din întreaga lume trăiesc cu HIV, însă numai 59% dintre aceştia beneficiază de tratamente antiretrovirale.

Aproape un milion de persoane mor în fiecare an din cauza afecţiunilor legate de HIV.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel