Sari la conținut

ALERTĂ ALIMENTARĂ! Unul dintre cele mai îndrăgite produse de români infectat cu E. Colli, Salmonella și Stafilococ

Sursă foto: Turnul Sfatului

Telemeua de Sibiu, unul din cele mai îndrăgite produse în rândul românilor, a fost declarată de probele DSVSA înafara normelor minime.

Din 79 de probe luate de inspectorii Direcției Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu 14 probe au arătat depășiri ale limitelor maxim admise pentru criteriile microbiologice (E. Colli, Salmonella SPP, Stafilococ CP) anunță Direcția într-un răspuns transmis Turnul Sfatului.

”Pe parcursul anului 2023 au fost prelevate și analizate un număr de 79 probe de produse lactate, din diferite categorii de produse ( telemea, caș, urdă, produse acidofile, unt, cașcaval ).

S-au înregistrat depășiri ale limitelor maxim admise pentru criteriile microbiologice (E. Colli, Salmonella SPP, Stafilococ CP) pentru un număr de 14 probe produse lactate, dispunând măsurile impuse de legislația sanitară veterinar, etc)”, transmite instituția.

Cum recunoaștem produsele alterate?

Inspectorii DSVSA fac și o serie de precizări pentru a-i ajuta pe consumatori să recunoască produsele lactate alterate.

Cumpărătorii, pentru a diferenția produsele lactate de tipul telemea din lapte de oaie și telemea din lapte de vacă, trebuie sa aibă în vedere caracteristicile organoleptice ale acestora.

”Caracteristicile organoleptice ce trebuie luate în considerare sunt următoarele: aspect, consistență, culoare, gust, miros”, transmit inspectorii sanitar-veterinari.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Telemea vaca

Aspect

Suprafață curată, se admit urmele specific sedilei.

În secțiune, la tăiere transversal se observă pastă curată, uniformă, se admit rare goluri de presare și fermentare.

Consistență

Masă compact, legată de consistență uniformă, se rupe ușor fară să se sfărâme. Nu se admite consistență cauciucoasă, cretoasă.

Culoare

Albă, până la albă cu nuanță gălbuie, uniform în toată masa.

Miros și gust

Plăcut, specific brânzei din lapte de vacă, acrișor, ușor sărat. Nu se admit gusturi și mirosuri străine: amar, de iod, de furaj, de fermentație străină, chimicale, metalice.

Telemea de oaie

Aspect

Suprafață curată, se admit urmele specific sedilei.

În secțiune, la tăiere transversal se observă pastă curată, uniformă, se admit goluri de presare și fermentare.

Consistență

Masă compact, legată de consistență uniformă, se rupe ușor fără să se sfărâme. Se admite consistență ușor sfărâmicioasă. Nu se admite consistență cauciucată, cretoasă.

Culoare

Albă, până la albă – gălbuie, uniform în toată masa. În ruptură prezintă aspect de porțelan.

Miros și gust

Plăcut, specific brânzei din lapte de oaie, acrișor, ușor sărat, după degustare lasă o senzație untoasă. Nu se admit gusturi și mirosuri străine: amar, de iod, de furaj, de fermentație străină, chimicale, metalice”.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel