Sari la conținut

Alertă în România! Un nou incendiu la un SPITAL. Au evacuat pacienții, între care copii, majoritatea nou-născuţi

Sursa foto: athiva Doctoul Zilei
Bebelus dezgropat dupa patru zile de la inmormantare

Alertă în România! Un incendiu a izbucnit la Secţia Ginecologie a Spitalului Judeţean Suceava. Au fost evacuat pacienții, între care copii, majoritatea nou-născuţi.

Alertă în România! Un nou incendiu la un SPITAL. Au evacuat pacienții, între care copii, majoritatea nou-născuţi

Autoritățile au activat Planul Roşu de intervenţie, fiind evacuaţi pacienţii de la mai multe etaje ale unităţii medicale.

Au fost evacuaţi 329 de pacienţi, între care 102 copii, majoritatea nou-născuţi. Din fericire, autoritățile nu au raportat nicio victimă.

O serie de declarații în acest sens au venit de la purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată. Potrivit acestuia, flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul unde este secția de Obstetrică-Ginecologie.

Totodată, acesta a mai adăugat că toate forțele și mijloacele de la Detașamentul Suceava s-au mobiliazat și au ajuns la fața locului noaptea trecută.

”Flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul IV al spitalului. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la fata locului s-au deplasat toate forţele şi mijloacele de la Detaşamentul Suceava”, a transmis ISU Suceava.

Focul ar fi izbucnit de la un salon al Secţiei Ginecologie și s-a manifestat pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, cu degajări mari de fum, potrivit Capital.

Ce a declanșat focul?

„Prioritatea a fost evacuarea tuturor pacienţilor din zonă şi de la etajele superioare. Au fost evacuaţi 329 pacienţi, de la etajul IV până la etajul IX. Aceştia au fost relocaţi în alte secţii din spital. Din totalul pacienţilor evacuaţi, 102 sunt copii (57 nou-născuţi)”, a mai transmis ISU Suceava.

Totodată, pompierii au precizat că 40 de pacienţi au fost de la etajul IV, cel la care a izbucnit incendiul, adăugând că focul a fost stins în doar zece minute. În ceea ce privește cauza incendului, ISU suceava precizează că în momentul de față se lucrează astfel încât să se afle ce a declanșat focul.

„Incendiul a fost lichidat în 10 minute, dar a fost nevoie de decopertat tot tavanul fals din proximitate pentru identificarea focarelor ascunse. Lucrăm pentru stabilirea cauzei probabile”, a mai precizat ISU Suceava.

După ce Planul Roșu a fost dezactivat, pacienţii, cu excepția celor de la etajul afectat de incendiu, s-au reîntors în saloanele lor iniţiale.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel