Sari la conținut

Alexandru Arșinel a fost dus de urgență la spital

Actorul Alexandru Arșinel a fost transportat, duminică, de urgență, la Spitalul Universitar, acuzând o durere toracică, au declarat pentru AGERPRES surse medicale.

„Actorul a fost dus la Spitalul Universitar cu o durere toracică, dar echilibrat hemodinamic, respirator”, au precizat sursele citate.

„Soţia s-a panicat şi a chemat pe cineva, care m-a dus la spital. Din fericire, nu e nimic serios. Nu se pune problema unei internări”, a declarat Alexandru Arşinel pentru CANCAN.RO

Anul trecut, Alexandru Arşinel a trecut prin nu mai puţin de cinci operaţii la coloană, iar în vara anului 2013 a suferit un transplant de rinichi la Insitutul de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) din Cluj. Actorul a fost profund afectat de pierderea partenerei sale de scenă, Stela Popescu, care a murit la sfârşitul lunii trecute din cauza unui accident vascular cerebral.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel