Sari la conținut

Alexandru Rafila a făcut marele anunț: data la care vom scăpa de RESTRICȚII

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a declarat că începând de săptămâna viitiare nu putem aștepta la o scădere a numărului de cazuri. Dacă scenariul său se adeverește, vor fi luate în calcu noi măsuri de relaxare a restricțiilor.

„Văzând cifrele și discutând și cu alți colegi din zona de sănătate publică, cred că ne apropiem de o stabilizare a creșterii încât, în cursul săptămânii viitoare, să putem începe trendul descendent al acestei pandemii și cred că lucrul pe care și-l dorește toată lumea, să putem să renunțăm la măsurile impuse în timp.

Sigur, astea sunt decizii care vor fi luate la nivelul Guvernului României, la starea de alertă și să existe o revenire predictibilă la o normalitate în perioada următoare”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Acesta a ținut să precezize că în ciuda numărului mare de pacienți care se infectează, cele două elemente de optimism constau în numărul scăzut de persoane care ajung la ATI și la spital.

Declarația a fost făcută în cadrul ședinței de Guvern, în momentul în care ministrul Alexandru Rafila a răspuns unei întrebări a premierului Nicolae Ciucă.

„Sigur că situația rămâne preocupantă, dar două elemente ne încurajează. Dacă vreți, în primul rând numărul de infectări, de persoane infectate care sunt internate în spital nu a crescut foarte mult. Ieri au fost doar 200 de cazuri internate în spital, la cele 40.000 de persoane infectate.

Astăzi, la 36.000 de persoane infectate, circa 450 au fost internate în spital, iar creșterile la terapie intensivă nu sunt mari, în jur de 30-40 de cazuri pe zi, ceea ce în mod evident nu pune probleme în asigurarea asistenței medicale”, a explicat Alexandru Rafila.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel