Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
În 2024, Emma Operacz era o studentă obișnuită în ultimul an la Universitatea Eastern Michigan. Avea o viață activă, făcea parte dintr-o sororitate, lucra ca barista și își petrecea timpul alături de prieteni. Totul părea să meargă normal până când au apărut simptome care semănau cu cele ale unei infecții urinare.
„Mai avusesem infecții urinare înainte, așa că nu mi s-a părut nimic neobișnuit”, a povestit Emma.
Ca și în trecut, tânăra s-a prezentat la un centru de urgență din apropierea campusului universitar, unde a primit antibiotice și medicamente pentru ameliorarea durerii. Însă simptomele nu au dispărut. Din contră, după aproape o lună, starea ei se agravase considerabil.
Avea febră persistentă de aproape o săptămână, dureri puternice în partea dreaptă a corpului și ajunsese să nu mai poată coborî din pat.
Medicii nu reușeau să găsească explicația
Îngrijorată, Emma a mers împreună cu mama sa la medicul de familie. Nici acesta nu a reușit să identifice cauza simptomelor, iar tânăra a fost trimisă la mai mulți specialiști.
După consulturi ginecologice și uroginecologice, un medic a observat că ganglionii limfatici din zona pelvină erau extrem de inflamați.
Emma a fost transferată de urgență la spital, unde a primit antibiotice și analgezice și a efectuat mai multe investigații, inclusiv o ecografie.
„Am făcut din nou analize de urină și încă un examen pelvin, care a fost extrem de dureros”, își amintește ea.
Medicii erau încă nedumeriți și au decis să o interneze. În timpul spitalizării, au menționat două posibile diagnostice: o infecție severă sau limfom.
„Aveam doar 21 de ani și nu mi-am imaginat nicio clipă că aș putea avea cancer”, spune Emma.
Diagnosticul care i-a schimbat viața
După patru zile de spitalizare și febră continuă, familia a insistat pentru efectuarea unei biopsii. Sora sa și o mătușă, chirurg specializat în afecțiuni renale, au cerut investigații suplimentare.
Rezultatul biopsiei a confirmat cel mai sumbru scenariu: Emma suferea de limfom cu celule T în stadiul 4, o formă agresivă de cancer al sistemului limfatic.
Trecuse aproximativ o lună de la apariția primelor simptome până la diagnostic.
„Paradoxal, deși aflasem că am cancer, am simțit și o oarecare ușurare. În sfârșit aveam un răspuns”, mărturisește ea.
Tratamentul nu a mers conform planului
Medicii au stabilit inițial un tratament cu șase ședințe de chimioterapie, administrate lunar. I-au explicat că va putea continua cursurile și își va păstra un stil de viață relativ normal.
Realitatea a fost însă complet diferită.
Înainte chiar de prima ședință programată, starea ei s-a deteriorat dramatic. Într-o noapte, în timp ce se afla la sora sa, Emma a început să vomite violent și să simtă dureri insuportabile.
„Aveam impresia că ganglionii limfatici au explodat în tot corpul. Nu puteam să-mi mișc gâtul și nici să merg”, povestește tânăra.
A fost transportată cu ambulanța la spital, unde medicii au început imediat chimioterapia și tratamentul pentru controlul durerii. Primele rezultate au fost încurajatoare, iar simptomele s-au ameliorat rapid.
Din păcate, efectul nu a durat.
Cancerul s-a extins la creier
În lunile următoare, Emma ajungea constant în spital. Rareori reușea să stea mai mult de cinci zile acasă.
Fie dezvolta infecții severe, fie avea nevoie de transfuzii de sânge din cauza sistemului imunitar grav afectat.
Nu mai putea merge la facultate, nu mai lucra și se îndepărtase de prieteni. Simțea că și-a pierdut complet identitatea.
Apoi a venit o nouă lovitură: medicii au descoperit că boala se răspândise la nivelul creierului și al sistemului nervos central. Emma a început să sufere de migrene puternice și debilitante.
„În acel moment, medicii mei nu mai știau ce să facă”, spune ea.
Tratamentul care i-a salvat viața
În căutarea unei soluții, familia a contactat specialiști de la Toledo Cancer Center, iar ulterior Emma a fost transferată la Cleveland Clinic.
Acolo, oncologul Deepa Jagadeesh, specialist în limfoame, a decis să încerce o abordare diferită.
Medicul i-a prescris Alectinib, un medicament utilizat în mod obișnuit pentru anumite forme de cancer pulmonar fără celule mici.
Rezultatele au fost spectaculoase.
Starea Emmei a început să se îmbunătățească rapid, iar simptomele s-au redus semnificativ. După externare, a continuat tratamentul și monitorizarea atentă prin analize și controale regulate.
În septembrie 2024, la doar patru luni după diagnostic, medicii i-au dat vestea pe care o aștepta cu disperare: boala intrase în remisie.
Transplantul de măduvă osoasă și drumul spre vindecare
Chiar dacă intrase în remisie, lupta nu se încheiase.
Cancerul afectase și măduva osoasă, astfel că Emma a avut nevoie de noi cure de chimioterapie, radioterapie și, în cele din urmă, de un transplant de măduvă.
Sora ei s-a dovedit compatibilă în proporție de 50%, ceea ce a permis demararea procedurilor pentru transplant.
După două luni de evaluări și pregătiri medicale, intervenția a avut loc pe 8 noiembrie 2025, la o zi după ce Emma împlinise 22 de ani.
Operația a fost un succes.
Viața după cancer: „Cea mai grea parte este reconstrucția”
Astăzi, Emma spune că perioada de după tratament a fost uneori mai dificilă decât boala în sine.
A fost nevoită să accepte faptul că nu și-a putut termina ultimul semestru de facultate alături de colegi și prieteni.
A părăsit orașul universitar și s-a mutat în Ohio, unde și-a continuat studiile online.
„Au existat zile foarte întunecate”, recunoaște ea.
Pentru a depăși trauma prin care a trecut, Emma urmează ședințe de terapie psihologică și încearcă să își reconstruiască viața pas cu pas.
În decembrie și-a obținut diploma de licență în psihologie, iar în prezent urmează un program de master în asistență socială la Cleveland State University.
„Viața mea este frumoasă acum. Am o familie extraordinară, am un iubit, iar sora mea este însărcinată. Mă pregătesc pentru o carieră care mă pasionează și sunt entuziasmată de viitor”, spune ea.
Mesajul pe care îl transmite tuturor
Privind în urmă, Emma consideră că cea mai importantă lecție învățată este necesitatea de a lupta pentru propriul diagnostic și pentru propriile răspunsuri.
„Nu încetați niciodată să vă susțineți cauza. Dacă un medic nu găsește răspunsul, mergeți la altul. Nu renunțați”, transmite tânăra.
Astăzi, Emma este optimistă și convinsă că cele mai grele zile au rămas în urmă.
„Există întotdeauna o lumină la capătul tunelului. Uneori durează mult până o găsești, dar ea există mereu”, spune Emma Operacz.
