Sari la conținut

Anchetatorii au stabilit vinovații de la tragedia din TIR-ul ATI de la Victor Babeș. A fost eroare umană sau eroare de soft?

În urma tragediei din 12 aprilie, când trei bolnavi de covid-19 au murit, din cauza blocării autospecialei cu oxigen de la terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș. Conform primelor concluzii în dosarul anchetei, accidentul s-a produs din cauza unei erori umane.

Doi angajați ai spitalului, șeful serviciului tehnic al spitalului și un instalator, au fost reținuți în această anchetă. Ei au fost audiați în cursul zilei de astăzi, deși inițial și-au negat faptele.

Expertiza depusă recent la dosar arată că o eroare umană a dus la supra-alimentarea instalației și la blocarea aparaturii medicale.

Primele concluzii ale anchetei arată că un angajat al spitalului, cel mai probabil din cadrul personalului tehnic, trimis să verifice instalația de oxigen, ar fi manevrat-o greșit și asta ar fi dus la închiderea alimentării cu oxigen în interiorul unității mobile.

În acest dosar, polițiștii de la Omoruri au cerut o percheziție informatică, pentru a stabili dacă a fost o eroare de soft care a dus la oprirea aparatelor sau dacă cineva a manevrat greșit instalația de oxigen.

Procurorii de la Parchetul București fac, miercuri, audieri în acest dosar penal deschis după tragedia din TIR-ul ATI de la Victor Babeș.

Cercetările vizează fapte de ucidere din culpă, după ce în 12 aprilie trei pacienți care erau în TIR-ul ATI de la Victor Babeș au murit în urma unei probleme la instalația de oxigen. În unitatea mobilă mai erau cinci pacienți care au fost transferați la alte spitale.

Verificarea ventilatoarelor în urma avariei a demonstrat că acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Primele informații după producerea tragediei indicau că reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului, a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. În plus, acesta a și părăsit incinta spitalului, declara DSU atunci.

Comunicatul oficial transmis de către spitalul Victor Babeș:

„Ca urmare a interesului manifestat de mass-media referitor la informațiile privind reținerea de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cursul zilei de miercuri, 16.05.2021, a doi angajați ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, facem următoarele precizări:

Imediat după producerea evenimentului tragic din ziua de 12.04.2021 – când trei pacienți au decedat în Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea spitalului, ca urmare a blocării ventilatoarelor la care erau conectați bolnavii de COVID 19 -, conducerea și personalul unității sanitare au acordat întregul sprijin organelor de anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii tragediei.

Precizăm faptul că angajații Serviciului tehnic din cadrul spitalului, reținuți în cursul zilei de astăzi, îndeplinesc toate condițiile legale și de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajați.

Ancheta fiind în derulare, conducerea spitalului și întreg personalul medical şi auxiliar din cadrul unităţii sanitare vor continua să sprijine autoritățile competente în vederea aflării depline a adevărului.

Conducerea şi întreg personalul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” transmit încă o dată cele mai sincere condoleanţe şi sunt alături de familiile celor decedaţi în tragicul eveniment.”

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: