Sari la conținut

Atenție la acest sortiment de roșii. Pericol pentru sănătate

Unsplash

Conf. dr. Viorica Lagunovschi, de la Facultatea de Horticultură, trage semnalul de alarmă în ceea ce privește un sortiment de roșii din comerț. Trebuie să fim foarte atenție!

„Trebuie să fim foarte atenţi! Nu toate tomatele acestea care sunt ţuguiate, care au mucroni sunt neapărat periculoase. Există, în sortimentul actual, o serie de hibrizi care au acest mucron, această excrescenţă care nu este chiar atât de evidentă, dar ea există şi firmele de distribuţie au adus pe piaţă nişte hibrizi din aceştia. Însă, dacă mucronul este foarte evident, asta înseamnă că acele fructe au fost stimulate excesiv.

„Producătorii de tomate sunt practic obligaţi…”

Stimularea se face fie pentru a ajuta planta să realizeze polenizarea, pentru că altfel, din cauza temperaturilor scăzute şi a luminii proaste, tomatele nu reuşesc să polenizeze, adică să facă pur şi simplu fruct, şi se întâmplă fie să cadă florile, fie fructele legate fără o polenizare adecvată să cadă imediat după ce s-au format. Din cauza aceasta, să ştiţi că producătorii de tomate sunt practic obligaţi să recurgă la o serie de metode pentru a preveni aceste riscuri.

Există însă şi metode mecanice care nu sunt dăunătoare. Pur şi simplu trebuie să treci în fiecare zi printre plantele de tomate şi să mişie fie tulpina plantelor, fie chiar inflorescenţele care sunt formate şi sunt înflorite, ceea ce ajută ca polenul să ajungă de pe antere pe stigmat – practic, este vorba despre o plantă hermafrodită, are şi floarea femelă şi masculul în aceeaşi floricică şi cumva ele trebuie să se întâlnească şi să realizeze polenizarea ca să avem acel fruct.

Stimulenți chimici folosiți excesiv

Există pe piaţă şi câţiva stimulenţi chimici. Dacă sunt utilizaţi în concentraţii adecvate, exact cum scrie pe plicul cu care se comercializează şi dacă se stropeşte doar inflorescenţa care are florile înflorite, atunci nu există riscuri. Riscul este, însă, în momentul în care aceste inflorescenţe sunt stimulate excesiv – se fac tratamente de 2-3 ori pe săptămână şi ele ar trebui să se facă mult mai rar”, a spus conf.dr. Viorica Lagunovschi, la Antena 3 CNN.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel