Sari la conținut

Atenţie la tensiunea arterială a copiilor!

Tensiunea crescută în copilărie triplează riscul dezvoltării hipertensiunii la maturitate, potrivit unui nou studiu.

Cercetătorii de la Indiana University School of Medicine au descoperit că 18% dintre adulţii care au tensiunea arterială mare, au avut această problemă şi în copilărie. În timp ce doar 8,6% dintre hipertensivi nu s-au confruntat cu această problemă când erau copii.

,,Acest studiu evidenţiază cât de important este ca medicul pediatru să verifice regulat tensiunea arterială şi greutatea corporală”, spune unul dintre cercetători. „Creşterea ocazională a tensiunii arteriale nu necesită tratament, însă necesită o atenţie deosebită”.

Hipertensiunea este un factor de risc pentru boli de inimă, accident vascular cerebral şi infarct.

Studiul prezentat la American Heart Association High Blood Pressure Research Scientific Sessions se bazează pe date provenite de la 1.117 adolescenţi care au fost urmăriţi timp de 27 de ani. Tuturor participanţilor le-a fost măsurată tensiunea arterială fie de către medici, fie de către asistentele medicale din şcoli.

La sfârşitul studiului, când participanţii au ajuns la maturitate, 119 avea hipertensiune. Cercetătorii au descoperit de asemenea, o legătură între greutatea corporală şi tensiunea arterială: 59% dintre participanţii hipertensivi au fost obezi sau supraponderali în copilărie

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel