Irina Lungu

Distrugere a tesutului muschilor striati, antrenand eliberarea in sange a unui pigment muscular toxic, mioglobina. Cauzele pot fi numeroase, un traumatism important cu strivire (sindromul Bywaters) sau, mai rar, exercitiul muscular intens, crizele convulsive prelungite, electrocutarea, intreruperea circulatiei sangvine intr-un membru, etc. Aceasta boala se manifesta prin dureri ale muschilor atinsi si printr-o coloratie mai inchisa a urinelor. Mioglobina fiind eliminata prin rinichi, antreneazaa o insuficienta renala acuta. Tratamentul va fi cel al cauzei, iar in caz de insuficienta renala acuta, se va realiza un tratament prin dializa timp de cateva zile sau saptamani.

Afectiune a pielii, care consta in aparitia unor ulceratii la nivel cutanat, mai ales la nivelul membrelor inferioare. Etiologia este incomplet cunoscuta; se presupune ca ar fi o tulburare a sistemului imunitar.

Boala cauzata de contaminarea cu virus herpetic a unui sugar atins de o eczema intinsa. Sindromul lui Kaposi-Juliusberg se caracterizeaza prin pustule adesea hemoragice care se intind rapid de pe fata pe intregul corp. Starea generala a copilului este alterata, febra este ridicata. Tratament si prevenire -Tratamentul este urgent si necesita spitalizarea copilului si medicatie antivirala (aciclovir). Vindecarea este rapida. Prevenirea consta, in principal, in impiedicarea oricarei persoane afectate de un herpes bucal (buton de febra) sa aiba vreun contact cu un sugar suferind de eczema. Sinonim: Kaposi Juliusberg (sindrom al lui).

Origine a nervului optic situata pe retina, pe fundul ochiului, unele unesc fibrele optice iesite din celulele ganglionare ale retinei.

1. Aplicare pe o plaga a compreselor mentinute cu bandaje sau cu banda adeziva si destinate sa protejeze leziunea, acoperita astfel, de socuri si de infectie 2. Material utilizat pentru protejarea si ingrijirea unei plagi. Exista diferite feluri de pansamente care exercita, in functie de caz, o actiune cicatrizanta, absorbanta, dezinfectanta sau compresiva. Pansamentul uscat – Acest pansament se caracterizeaza prin utilizarea de comprese neimpregnate, mentinute printr-o banda adeziva si care acopera o plaga simpla, curatata in prealabil cu ajutorul unei comprese sterile imbibata intr-un produs antiseptic. Pansamentul umed – Acest pansament poate fi de doua feluri. – Pansamentul alcoolizat este constituit din comprese imbibate in alcool, in general de 70, si acoperite cu un strat gros de vata si apoi de un bandaj. Acest pansament provoaca o vasodilatatie locala si o actiune antiinflamatorie si calmanta. El se aplica indeosebi pe panaritii si pe plagile foarte infectate. Acest pansament trebuie reinnoit cu regularitate, cel putin de 4 ori pe zi. – Pansamentul pe baza de pasta antiflogistica are o actiune decongestionanta si antiseptica. El este utilizat mai ales in caz de dermatoza acuta si zemuinda. Pasta, incalzita la bain-marin, se pune intre doua comprese, mentinute daca este posibil printr-un bandaj. Pansamentul este aplicat cu grija, cu scopul de a evita o arsura pe zona inflamata. El trebuie sa fie reinnoit de doua ori pe zi. Pansamentul gras -Acest pansament este format dintr-o compresa si substanta grasa. Pansamentul gras favorizeaza cicatrizarea. El nu adera la plaga si permite reconstituirea epidermului. – Pansamentele grase preunse sunt facute din tifon impregnat cu ulei, camfor, amestecuri de produse cu actiune antiinflamatorie si antibiotica sau doar cu antibiotice – Pansamentele grase pe baza de pomada sau balsam sunt acoperite cu comprese uscate, mentinute cu banda adeziva. Substantele utilizate au proprietati protectoare si favorizeaza regenerarea epidermului. Pansamentul pelicula -Acest pansament se obtine prin pulverizarea unei substante, cu ajutorul unui aparat de aerosoli. El se aplica de plagile in curs de cicatrizare si realizeaza o protectie cutanata invizibila, sterila, permeabila la aer, constituita dintr-un film (pelicula) de material plastic sau acrilic. Pansamentul compresiv – Acest pansament, care exercita o presiune asupra plagii, este aplicat atunci cand plaga sangereaza. El este mentinut cu ajutorul unei benzi elastice adezive timp de maximum 20 de minute.

Radiografie care permite vizualizarea pe un singur cliseu a arcadelor dentare, a maxilarelor si a partilor inferioare ale foselor nazale si ale sinusurilor maxilare.

Glanda de forma alungita, situata langa stomac, avand secretie mixta, care ajuta la digestia hranei si la reglarea zaharului in organism.

Medicament cu eficacitate de moment.

Parte posterioara a palatului, care separa cavitatea bucala de nazofaringe (partea faringelui situata in spatele foselor nazale). Marginea posterioara a valului palatin prezinta in mijloc lueta (omusorul) si, de fiecare parte a acestuia doua pliuri, stalpii palatini, de care sunt lipite amigdalele sau tonsilele palatine. Patologie – Aceasta poate fi tumorala (tumora benigna sau maligna), malformativa (fanta a valului palatului, ori fenta velara) ori neurologica (pamlizie). Valul palatului este deosebit de lung la persoanele care sforaie, ceea ce conduce la propunerea ablatiei sale partiale (faringoplastie) in tratamentul sforaitului. Sinonime: val palatin sau al palatului, palat musculomembranos.

Aliment fabricat din faina, apa, sare si drojdie, framantat, fermentat si copt in cuptor. Painea este un aliment esentialmente bogat in glucide (intre 49 si 58%), dar mai aduce si proteine (8%) si apa aproximativ 30%). In plus, painea contine minerale, ramane din grupul B si fibre, in cantitati mai importante in painea integrala decat in painea alba. Valoarea energetica pe zi este intre 244 si 274 kilocalorii pe 100 grame. Cantitatea medie recomandata pentru un adult este cuprinsa intre 280 si 350 grame pe zi.

Ingrosare anormala a pielii.

Bolnav care se afla in tratamentul unui medic.

Aparat electric implantat in eorp, care furnizeaza miocardului (muschiului inimii) impulsuri electrice regulate. Descriere – Un stimulator cardiac este constituit dintr-o pila (baterie), care genereaza impulsuri, si dintr-un circuit electronic, ce permite emisia si controlul. Aceste impulsuri sunt transmise miocarului prin intermediul unui fir conductor, sau al unei sonde de antrenare, care este introdusa pe cale venoasa pana in cavitatile cardiace drepte. Implantarea este efectuata sub anestezie locala: cutiuta stimulatorului este ingropata intr-un lacas pregatit special. intre pielea toracelui si muschiul mare pectoral, implantarea necesita o spitalizare de cateva zile. Prezenta cutiutei nu antreneaza decat o jena locala minima. Utilizarea pilelor cu litiu si a miniaturizarii circuitelor electronice permite ca un stimulator sa functioneze mai multi ani. Rol si indicatii – Stimulatorul cardiac este indicat in orice caz de slabire a cailor de conducere electrica naturale ale inimii. Tulburarile conductiei cardiace, responsabile de stari de rau si de sincope, necesita, in general, stimulatoare care functioneza la cerere (stimulare sentinela) si nu furnizeaza un impuls decat in caz de deficienta a ritmului cardiac spontan. Supraveghere – Purtatul unui stimulator cardiac necesita o urmarire medicala de catre un specialist de doua ori pe an. – Riscul electric rezida in consumarea pilei. Inlocuirea acesteia se face cu pretul unei reinterventii minime. – Riscul electronic trebuie sa fie ocolit prin evitarea apropierii de orice sursa de curent electromagnetic puternic (imagerie prin rezonanta magnetica, dispozitivele de control din aeroporturi etc.) care ar putea crea interferente. – Riscul mecanic exista atunci cand are loc o punere sub tensiune a sistemului sonda -cutiuta, prin traumatism direct sau prin miscare de extensie extrema a membrelor superioare, de exemplu. Sinonim: stimulator cardiac, stimulator artificial.

Eliberare a unui ovul de catre ovar. Ovulatia este un fenomen ciclic care incepe la pubertate si inceteaza la menopauza. Mecanism -La fiecare ciclu menstrual, la suprafata ovarului, un folicul se umfla si se rupe, eliberand ovulul pe care-l contine. Ovulul cade in vecinatatea pavilionului trompei uterine (trompa lui Fallopio), este inhatat de catre franjele tubare si incepe prin trompa drumul sau spre uter. In ce priveste foliculul golit, acesta degenereaza si se transforma in corp galben. Simptome si semne -Ovulatia nu antreneaza in general nici un simptom, dar unele femei resimt o durere laterala in burta sau o mica pierdere de sange. Aflarea datei ovulatiei se poate face prin urmatoarea metoda: studiul curbei de temperatura in cursul ciclului menstrual. Traiectul curbei termice cuprinde un platou sub temperatura de 37″C, urmat de un platou deasupra temperaturii de 37″C. Se pare ca ovulatia se produce in prima zi de ridicare a temperaturii sau in ultima zi de temperatura joasa. Aceasta masura permite sa se stabileasca faptul ca ovulatia a avut loc, dar nu serveste in nici un fel previziunea ei. Patologie – O absenta a ovulatiei poate avea mai multe motive: o insuficienta hormonala, o contraceptie orala (estroprogestative), unele medicamente (anticanceroase, de exemplu). lnducerea artificiala a ovulatiei, prin administrarea de hormon foliculostimulant si de hormon luteinizant purificati, face parte din tratamentul unor sterilitati. De altfel, o absenta a ovulatiei nu se traduce in mod necesar printr-o amenoree (absenta fluxului menstrual). Sinonim: ponta ovulura.

Studiul bolilor dintilor.

Eroziunea dintilor.

Repaus psihofizic.

Reprezinta mobilitatea ochilor in interiorul orbitelor.

Aceasta reprezinta o oprire a circulatiei in vena centrala a retinei sau in una dintre ramurile ei. Cauze si simptome – Ocluzia venoasa retiniana are printre cauzele cele mai frecvente hipertensiunea arteriala, arterioscleroza, tromboza venoasa. Subiectul constata o scadere rapida si mai mult sau mai putin de amploare a vederii cu un ochi. Tratament – In functie de caz, un tratament anticoagulant sau antiagregant plachetar poate preveni extinderea alterarii vizuale pe partea atinsa. Aceasta terapeutica trebuie sa fie asociata cu tratamentul cauzei ocluziei. Vederea nu este totusi aproape niciodata recaptata in intregime.

Despre suprafata dintelui la nivelul careia se realizeaza ocluzia.

Este un medicament capabil sa provoace sau sa stimuleze contractiile uterului in timpul nasterii.

In stomatologie, placa protetica care inchide defecte traumatice sau congenitale ce nu pot fi inchise chirurgical, restabilind contentia cavitatii bucale si functiile de fonatie, masticatie si deglutitie, ca si mentinerea reliefului fetei.

Sindrom constand intr-o stare permanenta de oboseala cu epuizare la cel mai mic efort. Cauze – Cauza unui sindrom al oboselii cronice ramane invaluita in mister. Cauzele organice obisnuite ale oboselii nu sunt regasite. Au fost puse in discutie numeroase ipoteze pentru a explica un sindrom de oboseala cronica. Ipoteza neuropsihica, retinuta actualmente, face sa intervina lipsa de motivatie si depresiunea, surmenajul si stresul, sub influenta neurotransmitatorilor ca dopamina si noradrenalina. Simptome si semne -O oboseala cronica se caracterizeaza printr-o oboseala intensa, declansata de cel mai mic efort, cu reducerea cel putin la jumatate a activitatii obisnuite, insotita de febra, de dureri musculare si dorsale, de dureri de cap, de tulburari de somn, de o dificultate in concentrare. Aceste simptome persista In timp. Tratament – Tratamentul poate cuprinde luarea de fortifiante: acizi aminati, oligoelemente ca manganul, cuprul, calciul, magneziul, o alimentatie regulata si echilibrata si in cantitati suficiente asigurandu-le luarea de vitamine: vitaminele A, D, E si vitaminele grupului B, in mod special vitamina B1 sau tiamina, datorita actiunii sale asupra sistemului nervos. Lupta impotriva oboselii nervoase prin exercitiu fizic, metode de relaxare, talasoterapie, acupunctura. In schimb, trebuie evitata folosirea amfetaminelor, anabolizantelor si medicamentelor dopante. Sinonim: sindrom yuppies.

Tulburare a starii de constiinta in care functiile psihice sunt incetinite, pragul perceptiei este crescut, ducand la ingreunarea perceptiilor si in general a contactului si posibilitatilor de orientare in mediul ambiant, neurmata de amnezie.

Reprezinta examenul biologic care permite numararea diferitelor elemente figurate ale sangelui (plachete, globule rosii, diferite categorii de globule albe). Numararea formulei sangvine (N.F.S.) este unul dintre examenele biologice cel mai desprescrise, ea fiind indispensabila in evaluarea bolilor inflamatorii sau infectioase si a anemiilor, si face parte din orice bilant biologic preoperator. Numararea formulei sangvine se practica pe un prelevat de 5 mililitri de sange venos, recoltat din plica cotului, pe nemancate. Rezultaltele se obtin in cateva ore. Principalele elemente cercetate Hemoglobina: – valori normale: peste 13g/dl la barbati, peste 12g/dl la femei si copii – creste in: hemoconcentratie, poliglobulie – scade in: hemoragie, hemoliza, atingerea maduvei ososse (cauze foarte numeroase) Hematocrit: – valori normale: sub 54% la barbati si sub 47% la femei si copii Leucocite: – valori normale: 4.000-10.000/mm3 Polinucleare neutrofile: – valori normale: 1700-7500/mm3 – cresc in: infectie bacteriana, inflamatie, tabagism, unele medicamente, hemopatie – scad in: etnie africana, infectie virala, toxicitate medicamentoasa, hemopatie Polinucleare eozinofile: – valori normale: 0-500/mm3 – cresc in: alergie, parazitoza Polinucleare bazofile: – valori normale: 0-200/mm3 Limfocite: – valori normale: 500-4500/mm3 – cresc in: boala virala sau bacteriana (tuse convulsiva, hemopatie) – scad in: deficit imunitar Monocite: – valori normale: 0-1000/mm3 – cresc in: inflamatie, hemopatie Plachete: – valori normale: 150000-450000/mm3 – cresc in: stare inflamatorie, ablatia splinei, stimularea maduvei osoase – scad in: atingere a maduvei osoase, boala imunologica, toxicitate medicamentoasa.

Examen destinat explorarii functionarii renale cu ajutorul unui trasor radioactiv. Nefrograma izotopica este un examen nedureros. Cu o durata de cateva ore, el nu necesita o spitalizare. Un trasor radioactiv (tehnetiu 99, iod 131) este injectat subiectului pe cale intravenoasa si se observa eliminarea sa din organism pe cale renala. Un detector extern, numit gamma-camera, permite inregistrarea cantitatii de radioelement care tranziteaza rinichii. Rezultatele sunt materializate sub forma unei curbe, a carei analiza permite studierea diferitelor faze ale functionarii renale.

Inflamatia rinichilor.

Boala caracterizata printr-o atingere a tesutului renal interstitial (tesutul de sustinere a nefronilor). Nefritele provocate de atingerea tesutului interstitial pe cale urinara – Denumite si nefrite interstitiale pe cale ascendenta sau pielonefrite, ele sunt provocate de o infectie sau de o malformatie a cailor excretorii (calice, bazinete, uretere, vezica, uretra). Pielonefritele acute afecteaza, in majoritatea cazurilor decat un singur rinichi. De origine bacteriana (provocate, de exemplu de o colibaciloza), ele se traduc prin dureri lombare vii, insotite de febra si de frisoane. Tratamentul lor se bazeaza pe administrarea de antibiotice. Pielonefritele cronice pot afecta un singur rinichi sau ambii. Ele sunt consecinta unor infectii urinare recidivante provocate, in general, de anomaliile congenitale sau doban dite ale cailor excretorii, care favorizeaza sau stanjenesc scurgerea urinei. Daca pielonefrita nu afecteaza decat un singur rinichi, ea nu are consecinte asupra functiei renale. Daca ea este bilaterala, antreneaza treptat o insuficienta renala. Tratamentul vizeaza inainte de toate inlaturarea infectiei si ingrijirea, adesea chirurgicala, a anomaliei in cauza. Nefritele provocate de o atingere a tesutului interstitial pe cale sangvina – Ele survin atunci cand sangele vehiculeza pana la rinichi un agent infectios (septicemie), toxic (de exemplu, o molecula medicamentoasa) sau antigenic. Se vorbeste, in acest ultim caz, de nefropatie interstitiala imunoalergica. Aceste nefrite afecteaza intotdeauna ambii rinichi. Nefritele interstitiale acute sunt legate de absorbtia unor toxine sau sunt provocate de reactii alergice indeosebi ale anumitor medicamente. Cu o aparitie brusca, ele se traduc, in general, printr-o insuficienta renala acuta. In formele cele mai severe, trebuie sa se recurga la o epurare a sangelui prin hemodializa asteptand vindecarea, care survine de cele mai multe ori spontan, in cateva zile sau in cateva saptamani. Nefritele interstitiale cronice sunt provocate in principal de afectiuni metabolice (hipercalcemie sau hipokaliemie cronica, oxaloza) sau de acumularea in rinichi a unor substante toxice (analgezice, litiu, unele medicamente anticanceroase ca cisplatina etc.). Leziunile pe care le antreneaza sunt ireversibile si risca sa sfarseasca printr-o insuficienta renala cronica ce necesita o epurare a sangelui prin hemodializa pe viata, chiar o grefa de rinichi. Sinonim: nefropatie interstitiala.