Irina Lungu

Formarea unei sparturi in retina (membrana nervoasa sensibila la lumina care tapeteaza fundul ochiului), de cele mai multe ori la periferia ei. O ruptura retiniana apare in zonele de fragilitate ale retinei si se observa mai frecvent la subiectii afectati de o miopie puternica a caror retina este uneori mai firava. Subiectul atins de ruptura retiniana observa uneori fulgere albastrui, fixe, mai ales noaptea. Complicatia principala a unei rupturi retiniene este dezlipirea de retina. Tratament – Tratamentul obisnuit este fotocoagularea cu laser de argon, practicata in cursul unei consultatii; ea consta in efectuarea unor mici arsuri in jurul rupturii cu scopul de a o fixa, fara a duce totusi la disparitia ei. Reactia inflamatorie care urmeaza face ca retina sa adere la epiteliul pigmentar subiacent, impiedicand dezlipirea sa. Cicatricea nu este consolidata decat dupa un rastimp de trei saptamani pana la o luna cand ruptura este deja ridicata de lichidul vitros, se recurge uneori la o crioaplicatie (aplicare a frigului prin sclerotica) sub anestezie locala sau generala. Acest tratament necesita o spitalizare de 24 pana la 48 ore. Pacientul trebuie sa se limiteze la o activitate linistita atata vreme cat cicatrizarea nu este definitiva. Sunt posibile recidive in anii urmatori.

Ruperea membranei amniotice cu mai mult de 24 de ore inainte de momentul nasterii (la gravida la termen).

Ruptura unui muschi provocata de un efort prea intens. O ruptura musculara survine de cele mai multe ori la un sportiv insuficient antrenat. Ea se manifesta printr-o durere acuta, care poate provoca o sincopa. La cateva zile dupa traumatism, apare un hematom la suprafata muschiului. Tratamentul – Acesta implica repausul complet al subiectului timp de doua zile, tinerea membrului in pozitie ridicata urmata cu aplicarea, doua ore pe zi, a unei pungi cu gheata si luarea de antiinflamatoare nesteroidiene si de miorelaxante. Dupa doua zile, daca hematomul este voluminos, poate fi punctionat sub ecografie apoi bandajat. Reluarea activitatii sportive nu este posibila inainte de o luna dupa accident.

Semn clasic al inflamatiei care semnifica modificarea culorii (inrosirea) zonei inflamate.

Slabirea functiilor organice si psihice, provocata de varsta avansata. Sinonime: ramolire, decrepitudine, senilitate.

Element radioactiv. In medicina nucleara sunt utilizate numeroase radioelemente. Cele mai curente sunt tehnetiul (99Tc), taliul (201Tl), iodul radioactiv (123I, 125I, 131I) si indiul (111In). Un radioelement este utilizat uneori singur, dar, de cele mai multe ori, el este legat de o molecula complexa. Detectia lui este posibila multumita radiatiei pe care o emite, indeplinind astfel functia de „marker” al moleculei, care din acest motiv se numeste „marcata”. Utilizare in scopuri de diagnostic si terapeutice. Radioelementele sunt utilizate in imageria medicala (scintigrafie), in tratamentele cu medicamente radioactive (radioterapie metabolica) si in anumite tehnici de analiza a prelevatelor biologice. Ele mai sunt intrebuintate in dispozitivele de tratament prin iradiere cum ar fi cobaltoterapia (denumita impropriu bomba cu cobalt). Sinonim: radioelement.

Imagine a organelor mari (inima, plamani) continute in cusca toracica, obtinuta prin expunerea toracelui la radiatii X. Radiografia toracica este unul dintre examenele cel mai frecvent prescrise in radiologie si in imageria medicala. Indicatii – O radiografie toracica permite sa fie recunoscute cele mai multe dintre leziunile pulmonare, cum ar fi cele ale tuberculozei, pneumopatiile infectioase, pneumonia indeosebi sau edemul pulmonar. Ea usureaza, de asemenea, diagnosticarea infectiilor pleurei (pleurezie, pneumotorax), precum si a afectiunilor care modifica forma inimii si a vaselor (insuficienta cardiaca, anevrism al aortei) sau cele ale mediastinului (adenopatii). Pregatire si desfasurare – Aceasta radiografie se efectueaza fara pregatire, in cadrul consultatiei intr-un cabinet de radiologie, la spital sau in afara acestuia. Daca radiografia toracica nu este suficianta pentru stabilirea diagnosticului, medicul poate prescrie un scaner toracic, care a inlocuit tomografiile. Acesta permite decelarea leziunilor mai mici datorita sensibilitatii sale ridicate la contrastul dintre tesutul pulmonar si aerul pe care il contin bronhiile si plamanii. Contraindicatii – Acest examen nu se mai practica in mod sistematic in cadrul medicinei scolare sau al medicinei muncii cu scopul de a limita expunerea la radiatiile X. Indicatiile sale sunt, de asemenea, mai limitate in timpul unei spitalizari sau inaintea unei interventii chirurgicale. Acest examen este preferabil sa fie evitat in cursul sarcinii.

Element radioactiv. In medicina nucleara sunt utilizate numeroase radioelemente. Cele mai curente sunt tehnetiul (99Tc), taliul (201Tl), iodul radioactiv (123I, 125I, 131I) si indiul (111In). Un radioelement este utilizat uneori singur, dar, de cele mai multe ori, el este legat de o molecula complexa. Detectia lui este posibila multumita radiatiei pe care o emite, indeplinind astfel functia de „marker” al moleculei, care din acest motiv se numeste „marcata”. Utilizare in scopuri de diagnostic si terapeutice. Radioelementele sunt utilizate in imageria medicala (scintigrafie), in tratamentele cu medicamente radioactive (radioterapie metabolica) si in anumite tehnici de analiza a prelevatelor biologice. Ele mai sunt intrebuintate in dispozitivele de tratament prin iradiere cum ar fi cobaltoterapia (denumita impropriu bomba cu cobalt). Sinonim: radioizotop.

Articulatie radio-carpiana: articulatia dintre radius (os al antebratului) si carp (oasele de la incheietura mainii).

Particula sau radiatie energetica susceptibila sa transmita materiei iradiate energia sa, sa o ionizeze (conferind o incarcatura pozitiva sau negativa atomilor sau moleculelor care compun aceasta materie) si sa antreneze uneori o recombinare sau o reactie chimica. Efecte nedorite – Acestea pot fi greturile, varsaturile, o stare de anxietate. De asemenea, pot fi intalnite dermite ca petesiile (mici pete hemoragice subcutanate), o cataracta, leziuni ale maduvei osoase. Diareea sangvinolenta, leziunile tubului digestiv, o atingere a sistemului imunitar, leziuni ale sistemului nervos, un edem cerebral pot, de asemenea, sa intervina. Acumularea unor doze de radiatii ionizante antreneaza si alte tipuri de leziuni, intre care cancerele. Riscul de transmisie la descendenti a unei anomalii genetice legata de radiatiile ionizante ar fi de aproximativ 1% per sievert (unitatea SI pentru doza) care a afectat unul dintre parinti.

Un indicator al dezvoltarii intelectuale. In copilarie si in viata adulta, el reprezinta capacitatea intelectuala in relatie cu restul populatiei; in copilarie, poate de asemenea sa reprezinte ritmul de dezvoltare (varsta mentala). Majoritatea testelor de inteligenta sunt construite astfel incat IQ in populatia generala are o medie de 100 si o deviatie standard de aproximativ 15. Sinonim: coeficient de inteligenta, coeficient intelectual, IQ.

Denumire generica pentru afectiunile cutanate in care apar papiloame.

Inflamatie a tesutului adipos subcutanat. O paniculita poate fi provocata de luarea unor medicamente, de o boala generala (lupus eritematos, sarcoidoza, tuberculoza) sau de unii factori locali: frigul, frecarile cauzate de purtatul unor haine prea stramte. Simptome si semne – Boala se manifesta prin aparitia sub piele a unor tumefactii roz sau galbene, in general calde si sensibile, amplasate adesea pe membrele inferioare. Tratament – Acesta cuprinde concomitent tratamentul simptomelor (repausul gambelor in pozitie suprainaltata, luarea de medicamente antiinflamatoare) si, atunci cand este posibil, suprimarea cauzei.

Inflamatie acuta sau cronica a pancreasului. Pancreatita acuta – are drept cauze principale alcoolismul si migratia calculilor in caile biliare. Simptome si semne – Criza este uneori declansata de o masa copioasa si cu alimente indigeste. Ea se traduce printr-o durere violenta si care rezista la calmante, durere amplasata in jumatatea superioara a abdomenului. Diagnostic – Acesta se pune pe baza masurarii enzimelor pancreatice (lipaza, amilaza) din sange, nivelurile lor fiind atunci anormal de ridicate, si pe baza ecografiei si a scanerului abdominal. Tratament – Acesta este mai intai medical: oprirea alimentarii, reducerea secretiilor pancreatice prin administrarea de inhibitori enzimatici, luarea de analgezice, rehidratarea si tratamentul antibiotic al infectiei. Poate fi necesar un tratament chirurgical. Pancreatita cronica – Este o inflamatie cronica a pancreasului, care se traduce printr -o scleroza treptata a glandei pancreatice si antreneaza in timp o distrugere completa a acesteia. Aceasta boala are drept cauza cel mai frecvent, alcoolismul cronic. Simptome si semne – Principalul simptom este o durere epigastrica, asociata cu pierderea in greutate. La inceput, crizele sunt intermitente, cu lungi remisiuni, apoi crizele sunt din ce in ce mai apropiate unele de altele. Distrugerea pancreasului exocrin antreneaza un sindrom de malabsorbtie (diaree cronica si pierdere in greutate); cea a pancreasului endocrin antreneaza un diabet insulinodependent. Tratament – Acesta nu este decat chirurgical in caz de complicatie (icter persistent, hemoragie digestiva etc.). Tratamentul medical cuprinde suprimarea alcoolului si administrarea de analgezice si extracte pancreatice.

Medicament considerat remediu universal.

Boala parazitara provocata de infestarea cu hematozoare (organisme unicelulare, un tip particular de protozoare) din genul Plasmodium. Exista patru specii de hematozoare ale paludismului: Plasmodium falciparum, Plasmodium vivax, Plasmodium ovale si Plasmodium malariae. Acesti paraziti traiesc in ficatul omului, apoi in globulele sale rosii, a caror distrugere o provoaca (hemoliza responsabila de o anemie), ceea ce declanseaza accesul febril. Frecventa – Paludismul este boala cea mai raspandita din lume, in particular in tarile tropicale. Contaminare – Parazitii se transmit omului prin intepaturile anofelilor (specie de tantari) femeie infestate, care-si depun ouale in apele statatoare. Parazitii, prezenti in saliva tantarului, patrund astfel in sangele uman. Ei mai pot fi transmisi si in cursul unei transfuzii sangvine, ori de la mama la fat in timpul sarcinii in continuare, parazitii invadeaza mai intai ficatul, apoi globulele rosii, in care se multiplica. Globulele rosii se destrama si elibereaza parazitii infestand atunci alte globule rosii care devin capabile sa infesteze, la randul lor, tantarii in cursul inteparii unei persoane atinse. Simptome si semne – Perioada de incubatie (timpul scurs intre intepatura tantarilor si aparitia simptomelor) dureaza de cele mai multe ori de la una la doua saptamani, dar se poate prelungi pana la mai multe luni – chiar mai multi ani – daca subiectul a luat medicamente antipaludice in scop preventiv, in acest ultim caz, crizele, daca apar, sunt benigne. Ele pot sa se manifeste tardiv, dupa intreruperea tratamentului. Crizele de paludism comporta intotdeauna un acces de febra de 40 sau de 41 „C si frisoane, apoi o cadere a temperaturii insotita de transpiratii abundente si senzatie de frig. Puseele de febra se produc, in general, din doua in doua zile (febra terta), mai rar in fiecare zi (febra cotidiana) sau din trei in trei zile (febra cvarta) Doar parazitul Plasmodium falciparum este cauza unui accident pernicios (acces de febra mortal in absenta tratamentului). Diagnostic – Descoperirea parazitilor in cursul unui examen microscopic efectuat pe un frotiu de sange si in picatura groasa confirma diagnosticul. Evolutie – Atunci cand crizele de paludism se repeta des, timp de mai multi ani si cand sunt prost ingrijite, se instaleaza un paludism visceral cu o anemie, un icter, o splina care creste si se poate rupe, si o stare de mare oboseala. Tratament – Chinina, indispensabila in timpul acceselor pernicioase, constituie tratamentul obisnuit al tuturor formelor de paludism. Este, de asemenea, posibil sa fie folosite artemeterul, clorochina, meflochina sau halofantina. Prevenire – Utilizarea medicamentelor antipaludice este absolut necesara inca dinainte de a pleca intr-o tara in care se intalneste paludismul, pe toata durata sederii in acea tara si o perioada de timp dupa intoarcerea din tara respectiva. In majoritatea tarilor tropicale, Plasmodium falciparum a dobandit rezistenta fata de dorochina, in acest caz va trebui sa se utilizeze, daca sederea in respectiva tara nu depaseste 3 luni, meflochina in prize saptamanale. Tratamentul trebuie sa fie urmat inca 3 saptamani dupa intoarcere. De asemenea, trebuie avuta in vedere dotarea, in caz de sedere intr-un loc izolat, cu o cantitate suficienta de medicamente pentru un tratament curativ in fata oricarui simptom care evoca o criza de paludism. Daca durata sederii este mai mare de 3 luni, va fi necesar sa se ia in fiecare zi dorochina si proguanil, tratamentul trebuind sa fie urmat si dupa intoarcere, timp de doua luni. Este obligatorie utilizarea plasei impotriva tantarilor (musticar), plasa imbibata cu insecticid, care permite indepartarea tantarilor. Sinonim: malarie.

Perete superior al cavitatii bucale. Palatul cuprinde doua parti, una anterioara, osoasa, iar cealalta posterioara, musculara si membranoasa.

Parte posterioara a palatului, care separa cavitatea bucala de nazofaringe (partea faringelui situata in spatele foselor nazale). Marginea posterioara a valului palatin prezinta in mijloc lueta (omusorul) si, de fiecare parte a acestuia doua pliuri, stalpii palatini, de care sunt lipite amigdalele sau tonsilele palatine. Patologie – Aceasta poate fi tumorala (tumora benigna sau maligna), malformativa (fanta a valului palatului, ori fenta velara) ori neurologica (pamlizie). Valul palatului este deosebit de lung la persoanele care sforaie, ceea ce conduce la propunerea ablatiei sale partiale (faringoplastie) in tratamentul sforaitului. Sinonime: val palatin sau al palatului, palat moale.

Tratament medical cu un amestec de oxigen si ozon.

Un hormon secretat de catre hipofiza, care are ca roluri: contractia uterului in timpul travaliului, stimularea secretiei si eliberarii de lapte de la nivelul glandei mamare.

Colectie anormala de lichid, delimitata de o membrana si situata in interiorul unui ovar Marimea unui chist ovarian este foarte variabila (de la cativa milimetri la mai multi centimetri in diametru). Un ovar care prezinta mai multe chisturi se numeste polichistic. Diferite tipuri ale chistului de ovar: – Chistele functionale reprezinta 90% dintre cazuri. Ele rezulta dintr-o hiperfunctionare a hormonilor care regleaza ovarul. – Chistele organice, de cauza necunoscuta, cuprind chistul dermoid, format dintr-o structura celulara identica cu cea a pielii, chistul mucoid, provocat de o secretie locala de mucina (suhstanta de consistenta unei paste) si chistul seros (de continut mai fluid). Simptome si semne -In numeroase cazuri, un chist al ovarului nu se traduce prin nici un semn si este descoperit cu ocazia unui examen ginecologic (tuseu vaginal asociat cu palparea abdomenului). In alte cazuri, chistul provoaca o senzatie de greutate abdominala, dureri in timpul raporturilor sexuale, o amenoree (oprirea fluxului menstrual) sau o sangerare, sau o jena la urinat. Unele chisturi secreta hormoni feminizanti (estrogeni) sau masculinizanti (androgeni). Primele nu dau simptome, celelalte antreneaza o inasprire a vocii si o pilozitate abundenta. Tratament – Tratamentul chisturilor functionale face apel la un medicament ca „pilula”, care blocheaza ovulatia; chistul dispare In mod normal dupa cateva cicluri menstruale. Chisturile organice sunt tratate prin ablatie, realizata de cele mai multe ori prin celioscopie. In cele mai multe cazuri, ovarul este pastrat, iar fecunditatea nu are de suferit.

Procesul de dezvoltare a dintilor.

Element celular al pulpei dentare, rezultat din diferentierea celulelor mezenchimale din papila germenului dentar.

Durere la deglutitie (inghitire).

Parte a sistemului optic al unui microscop prin care observatorul priveste pentru examinarea preparatului. Sinonim: oftalmic.

Este o oprire a circulatiei in artera centrala a retinei sau in una dintre ramurile in care ea se imparte. Cauze – Aceasta ocluzie este provocata de cele mai multe ori de prezenta, pe peretele intern a unei artere cu destinatie cefalica (artera carotida primitiva sau interna, artera toracica etc.), a unei placi de aterom (depunere grasoasa). Un fragment de placa desprins (sau embol) este atunci uneori antrenat in circulatie si obtureaza brusc artera centrala a retinei. Simptome si semne -Un subiect afectat de ocluzia arteriala a retinei pierde brusc vederea cu un ochi, in cateva secunde. Daca ocluzia atinge o ramura a arterei, pierderea vederii este partiala si corespunde portiunii de retina atinse. Aceasta pierdere a vederii este uneori precedata de episoade identice, dar mai scurte. Tratament -Tratamentul este urgent deoarece, in cateva ore, ocluzia arterei centrale a retinei antreneaza cecitatea definitiva de partea atinsa. Tratamentul unei ocluzii arteriale retiniene cauzata de o embolie consta in administrarea de medicamente vasodilatatoare si anticoagulante pe cale generala.

Inchiderea sau micsorarea sectiunii conductei prin care trece un fluid sau material pulverulent.

Intrerupere totala a circulatiei normale a materiilor solide sau lichide intr-un conduct al organismului.

Studiul starii femeii din momentul fecundatiei pana la sfarsitul lauziei.