Din cuprinsul articolului
Consumul frecvent de băuturi îndulcite și carbogazoase continuă să ridice semne de întrebare în rândul specialiștilor, mai ales în contextul creșterii numărului de cazuri de cancer colorectal în rândul persoanelor tinere. Medicul Adina Alberts a distribuit pe rețelele de socializare o informare publicată de Eteledoc, în care este evidențiată legătura dintre anumite băuturi populare și riscul crescut de apariție a acestei afecțiuni.
Potrivit informațiilor publicate, în ultimele două decenii a fost observată o creștere a incidenței cancerului colorectal cu debut precoce în mai multe țări dezvoltate, iar alimentația și stilul de viață sunt considerate factori importanți în prevenție.
Adina Alberts: băuturile îndulcite și carbogazoase, în atenția specialiștilor
Medicul a distribuit pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:
“BĂUTURILE POPULARE “DUBLEAZĂ” RISCUL DE CANCER COLORECTAL
Incidența cancerului colorectal cu debut precoce ( vârsta <50 de ani la diagnosticare) a fost în creștere în multe țări cu venituri mari în ultimele două decenii. Boala devastatoare începe în intestinul gros și se dezvoltă în principal din excrescențe precanceroase, care se numesc polipi.
În cazul în care cancerul intestinal este depistat suficient de devreme, acesta poate fi vindecat, dar un stil de viață sănătos poate face diferența în prevenirea acestuia.
Un număr tot mai mare de studii a crescut gradul de conştientizare a asocierii între consumul de băuturi zaharoase, obezitate şi riscul de cancer colorectal.
Băuturile dulci sunt peste tot. Și, deși studiile au arătat mereu legătura dintre astfel de băuturi și obezitate, acestea pot provoca și cancer.
Băuturile îndulcite, băuturile carbogazoase, băuturile cu aromă de fructe și băuturile pentru sport și energizante reprezintă, toate, o amenințare, consumul acestora contribuind la apariția cazurilor de diabet tip 2 și obezitate, dar și la creșterea numărului de persoane tinere, sub 55 de ani, cu cancer colorectal”
Specialiștii atrag atenția că un consum constant de băuturi bogate în zahăr poate influența negativ sănătatea metabolică și poate contribui la apariția unor afecțiuni cronice, inclusiv prin favorizarea excesului ponderal și a inflamației în organism.
Un alt subiect abordat de medic: beneficiile glutationului pentru organism
Într-o altă postare recentă, Adina Alberts a vorbit și despre rolul glutationului, un antioxidant produs în mod natural de organism, despre care spune că are multiple beneficii pentru sănătate și pentru protecția celulară.
Mesajul publicat de medic a fost următorul:
„GLUTATIONUL, UN ALT ANTIOXIDANT EXTREM DE PUTERNIC
Glutadionul este o moleculă esențială, un antioxidant produs de organismul nostru, compus în mare parte din trei aminoacizi: glutamină, glicină și cisteină.
Acest antioxidant este implicat în diferite funcții, fiind implicat in mentinerea la nivel optim a sistemului imunitar, dar și repararea țesuturilor.
Glutationul este produs în aproape fiecare celulă din organism și poate fi găsit în două forme: redus și oxidat.
Echilibrul dintre aceste două forme este cel care determină dacă celulele noastre sunt protejate de stresul oxidativ.
Studiile arată că o celulă sănătoasă ar trebui să aibă de peste 100 de ori mai mult glutation redus decât forma sa oxidată.
Nivelurile de glutation scad odată cu vârsta și sunt reduse de o serie de factori, inclusiv o alimentație deficitară, toxinele din mediu și stresul zilnic.
Beneficiile glutationului:
• reduce stresul oxidativ,
• elimină mercurul din celule,
• ajută la absorbtia vitaminelor E și C,
• acționează ca un agent de detoxifiere,
• poate ameliora psoriazisul,
• reduce deteriorarea celulelor în boala ficatului gras,
• îmbunătățește rezistența la insulină la persoanele în vârstă,
• crește mobilitatea persoanelor cu boală arterială periferică,
• reduce simptomele bolii Parkinson,
• poate ajuta la lupta împotriva bolilor autoimune,
• poate reduce leziunile oxidative la copiii cu autism,
• poate reduce impactul diabetului necontrolat
• poate reduce simptomele bolilor respiratorii,
• ajută la metabolizarea substanțelor nutritive.
Cele mai mari concentrații de glutation le găsim în următoarele alimente: carnea crudă, laptele nepasteurizat și alte produse lactate nepasteurizate, fructele și legumele verzi, proaspăt culese, cum ar fi avocado, broccoli, varza de Bruxelles, mazărea, fasolea verde și sparanghelul.
Alte alimente în care glutadionul este prezent în cantități importante sunt: ouăle, nucile, leguminoasele, peștele, puiul și semințele de in.
Glutationul este disponibil ca supliment oral sub formă de capsule și soluții buvabile, dar poate fi administrat și intravenos, topic sau sub formă de inhalant”
Interesul pentru rolul alimentației în prevenirea unor afecțiuni rămâne unul ridicat, iar subiectele abordate de medicul Adina Alberts au generat numeroase reacții în mediul online. Specialiștii recomandă însă ca orice schimbare majoră în dietă sau administrarea suplimentelor să fie făcută cu sfatul unui medic, în funcție de istoricul și nevoile fiecărei persoane.



