Sari la conținut

Bătrână de 77 de ani din Vaslui, nevoită să doarmă în gară ca să ajună la medic la Spitalul „Sf. Spiridon”din Iași

Sursă foto: bzi.ro
Bătrână nevoită să doarmă în gară

Bătrână de 77 de ani, nevoită să doarmă în gară. O călătorie obișnuită cu tramvaiul 7 din Iași s-a transformat într-un act de compasiune și solidaritate când pasagerii au întâlnit o femeie în vârstă de 77 de ani, Paraschiva Secrieru, care căuta ajutor pentru a-și cumpăra un bilet de tramvai. Ceea ce părea a fi o problemă minoră a dus la dezvăluirea unei povestiri zguduitor de dificile.

Paraschiva, originară din Rebricea, Vaslui, a venit în Iași pentru controale medicale. Cu toate acestea, programările consecutive și lipsa unui loc de cazare au dus la o situație fără precedent pentru această bătrână. După un control la stomac într-o zi, urma să aibă un control pentru diabet în următoarea, dar lipsa unei soluții de cazare în oraș a dus la o noapte petrecută în sala de așteptare a gării.

A dormit în gară ca să ajungă la medic

„Am venit luni în Iași, pentru că aveam de făcut un control la stomac, iar astăzi (n.r. – marți) trebuie să merg la control la diabet. Eu sunt din comuna Rebricea, din Vaslui, însă mi-am făcut programare la spital la Iași, dar nu am reușit să fie amândouă în aceeași zi. Luni, după control, am mai fost la cineva, însă nu am putut să rămân peste noapte acolo.

Am mers în gară și am stat în sala de așteptare până s-a închis, după care am stat pe o bancă, în peronul gării. Nu avea rost să mă mai duc acasă, deoarece era târziu și eu trebuia să fiu dimineață la control, plus că trebuia să mai plătesc și pentru bilete. Nu îmi este frică, că am mai fost prin Iași, pot să am grijă de mine. Să termin și cu controlul acesta și după mă duc acasă, că îmi ajunge cât am stat pe drumuri”, a povesti Paraschiva Secrieru, bătrâna de 77 de ani, potrivit bzi.ro. 

Are pensie mică, iar banii nu sunt suficienți pentru a acoperi toate cheltuielile. Bătrâna a profitat de faptul că a ajuns în oraș și și-a cumpărat câteva alimente de la un magazin, gestionându-și resursele cu grijă. În două sacoșe, avea două pâini, 2 kg de mere, câțiva cartofi și niște conserve.  . „Mă descurc cum pot, bine că pot să mă deplasez,” a spus ea.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel