Din cuprinsul articolului
Moartea fostului fundaș Paraskevas Antzas, fotbalist internațional cu 26 de selecții care a fost titular în Liga Campionilora, s-a stins la doar 49 de ani.
Renumitul fotbalist a suferit de scleroza laterală amiotrofică, cunoscută sub numele de ALS. Fostul fotbalist s-a stins, după lupta cu această boală neurologică rară și severă.
Într-un comunicat transmis de fostul său club, Olympiacos, se arată:
„Olympiacos FC, cu profundă durere, își ia rămas bun de la un mare om și fotbalist, Paraskevas Antzas, care a onorat tricoul roș-alb cu pasiune, forță și demnitate. Prezența sa a lăsat o amprentă puternică atât pe teren, cât și în sufletele celor care l-au cunoscut.
Transmităm sincere condoleanțe familiei și apropiaților săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”
Ce este ALS

Scleroza laterală amiotrofică este o boală neurodegenerativă care atacă neuronii motori, adică celulele care controlează mișcările voluntare ale mușchilor. Boala afectează progresiv sistemul nervos și duce la pierderea controlului muscular. Boala evoluează lent, iar primele simptome sunt adesea greu de observat. Pe măsură ce acești neuroni se degradează, mușchii slăbesc treptat și își pierd funcția.
Boala poate afecta mersul, vorbirea și respirația. În majoritatea cazurilor, funcțiile cognitive rămân intacte. Pacienții își păstrează memoria și capacitatea de a gândi clar.
Primele simptome pot părea banale
Medicii spun că ALS începe adesea discret. Mulți pacienți ignoră semnele inițiale sau le confundă cu oboseala ori probleme musculare obișnuite, potrivit pronews.gr
Primele simptome pot include:
• slăbiciune într-un braț sau picior;
• dificultăți la mers;
• căderi frecvente;
• crampe musculare;
• rigiditate musculară;
• contracții involuntare ale mușchilor;
• dificultăți de vorbire sau înghițire.
Pe măsură ce boala avansează, apare atrofia musculară și scăderea mobilității.
Cum se stabilește diagnosticul
ALS nu poate fi confirmată printr-un singur test. Diagnosticul se bazează pe mai multe investigații și pe evaluarea simptomelor.
Medicii folosesc frecvent:
• Eectromiografia, pentru evaluarea activității musculare
• RMN-ul, pentru excluderea altor boli neurologice
• examinarea neurologică
• analiza istoricului medical
Diagnosticul precoce este important pentru controlul simptomelor și pentru stabilirea unui plan de tratament.
Există tratament?
În prezent, ALS nu are un tratament care să vindece boala. Totuși, terapiile moderne pot încetini evoluția și pot îmbunătăți calitatea vieții.
Tratamentul poate include:
• medicamente pentru controlul simptomelor
• fizioterapie
• logopedie
• suport respirator
• consiliere psihologică
Specialiștii recomandă prezentarea la medic dacă slăbiciunea musculară sau dificultățile de mișcare persistă și se agravează în timp.



