Sari la conținut

Boli infecțioase care circulă prin ȘCOLI. Sunt transmise cu ușurință în colectivitate

Nu a trecut mult timp de la începerea școlii și mulți elevi absentează de la ore din pricina „răcelii”. Revin în clasă după doar câteva zile, nefiind suficient de vindecați, iar unii cel mai probabil sunt contagioși. Suntem în sezonul virozelor, iar bolile se transmit ușor în comunitate.

Numeroși copii au ajuns la urgențe datorită răcelii. Aceștia primesc tratament la domiciliu, însă părinții, din cauză că nu au cu cine să îi lase, după două zile îi trimit la școală.

Alți copii ajung la medic pentru același motiv și „filmul” continuă până când întreaga clasă este „imunizată”, scrie NewsWeek.

Ce boli infecțioase mai circulă prin școli: Covidul, Gripa și „Enterocolita de o zi”

Într-un grup pentru părinții elevilor din România, anumiți utilizatori aduc în atenție o situație frecventă, se pare, în școli.

Copiii care nu s-au vindecat îndeajuns de mult de viroze sunt trimiși la școală de către părinți.

”Dragi părinți, ce boli infecțioase mai circulă prin școlile copiilor dumneavoastră?”, postează administratorul grupului.

”La noi am înțeles că circulă Covidul, Gripa și „Enterocolita de o zi”, a continuat el.

Alți utilizatori au oferit imediat răspunsuri.

”Al meu e acasă. O zi la școală și este cu rosu în gât, pe antibiotic”, a scris o mămică pe grup.

”Și la noi la pregătitoare a fost enterocolita aceasta de o zi. A vărsat copilul de trei ori noaptea, ziua a avut febră, apoi a doua zi și-a revenit. Au fost afectați cam 10 copii din 22 din clasă în interval de două zile”, a comentat un alt părinte.

”Din zece oameni cu care vb, cinci au Covid. Am trecut și noi peste o nouă infectare, acum două săptămâni. Decentă ca manifestare inclusiv la fetițele cele mici. În rest, de la pediculoză la ” e doar înfundat”, avem de toate”, a spus alt utilizator.

”Momentan nimic, anul trecut din prima săptămână era la pat. Sper să nici nu ne trezim cu vreo minunăție. De-abia aștept să o vaccinez săptămână viitoare de gripa, să scăpam măcar de un stres. Deja am anunțat-o că daca încep răcelile și încep să lipsească colegi, o să ne întoarcem la purtat mască (mult timp a fost singura din clasa cu mască)”, a comentat altcineva.

”Covid…. gripă…. autohtone…din nefericire”, a comantat o altă mămică.

”Ooo ce îmi place subiectul! De toate se găsește în școală! Fetița mea de miercuri e acasă și nu e bine nici acum! Când vom înțelege că școala nu e spital și ar trebui triați elevii care prezintă semne de viroză, am face primul pas spre Educație!”, a mai comentat cineva.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel