Din cuprinsul articolului
Bucureștiul găzduiește în această perioadă unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate sănătății creierului, performanței cognitive și longevității. Înaintea conferinței Brain Event 2026, organizată de Neuros Europe, specialiști de renume din domeniul neuroștiințelor au prezentat principalele teme care vor fi dezbătute și au tras un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de afecțiuni neurologice la nivel global.
Printre invitații prezenți s-a aflat și profesorul universitar doctor Vladimir Ciurea, medic primar neurochirurg și una dintre cele mai respectate voci din România în domeniul sănătății creierului. Acesta a vorbit despre factorii care influențează funcționarea cerebrală și despre importanța prevenției în lupta împotriva bolilor neuro-degenerative.

„Toată lumea își dorește să trăiască mai mult, să fie sănătoasă și să își păstreze capacitățile cognitive. Din păcate, odată cu dezvoltarea tehnologiilor, creierul s-a schimbat și nu mai răspunde la fel ca în trecut. Dacă vom continua în acest ritm, riscăm să ajungem la modelul american, unde alimentația ultraprocesată și stilul de viață dezechilibrat contribuie la creșterea numărului de cazuri de Alzheimer”, a declarat profesorul Vladimir Ciurea.
Neurochirurgul a oferit și exemplul Finlandei, una dintre țările cu cel mai ridicat standard de viață din Europa, dar care înregistrează și una dintre cele mai mari rate ale bolii Alzheimer de pe continent.

„De ce se întâmplă acest lucru? Din cauza izolării și a lipsei de lumină. Oamenii stau mult timp singuri și acest lucru afectează sănătatea creierului”, a explicat medicul.
Sistemul medical pune accent prea mare pe tratament
Profesorul Ciurea consideră că sistemul medical pune accent prea mare pe tratament și prea puțin pe prevenție.
„Toți medicii își fac datoria, însă de multe ori pacienții ajung la specialist când boala este deja instalată. Noi trebuie să discutăm despre prevenție și despre ce putem face înainte de apariția problemelor”, a spus acesta.
Potrivit specialistului, există măsuri simple de stil de viață care pot reduce riscul apariției bolii Alzheimer și pot contribui la menținerea funcțiilor cognitive pe termen lung.
„Există opt pași care pot ajuta la prevenirea Alzheimerului. Vorbim despre mișcare, aer curat, plimbări, socializare și schimbarea stilului de viață. Sunt lucruri simple, dar care au demonstrat că funcționează”, a afirmat profesorul.
Care cele mai reduse rate ale bolii Alzheimer

Acesta a atras atenția și asupra diferențelor observate între diverse regiuni ale lumii. Potrivit lui Vladimir Ciurea, cele mai reduse rate ale bolii Alzheimer se regăsesc în zona mediteraneană și în așa-numitele „Blue Zones”, regiunile cunoscute pentru longevitatea excepțională a locuitorilor.
„Oamenii de acolo consumă alimente proaspăt preparate, evită produsele ultraprocesate și socializează constant. Aceste obiceiuri contribuie la menținerea unui creier sănătos și la o viață mai lungă”, a explicat medicul.
Profesorul a menționat și existența unei comunități din județul Buzău, unde longevitatea este peste medie, fenomen asociat de cercetători cu mediul înconjurător și cu stilul de viață al locuitorilor.
Referindu-se la Brain Event 2026, Vladimir Ciurea a declarat că a fost impresionat de nivelul invitaților internaționali care vor participa la conferință.
„Am fost entuziasmat de acest eveniment. Personalitățile care vin la București sunt ambasadori excepționali ai neuroștiințelor”, a spus acesta.
Conferința Brain Event 2026 va avea loc pe 20 iunie la Sala Palatului și va reuni, în premieră în România, unii dintre cei mai cunoscuți cercetători internaționali din domeniul longevității și al sănătății creierului. Printre aceștia se numără David Sinclair, profesor la Harvard Medical School și unul dintre cei mai influenți cercetători în domeniul îmbătrânirii, Daniel Amen, pionier al imagisticii funcționale cerebrale, Matthew Walker, expert internațional în știința somnului, Robert Nagourney, specialist în medicina de precizie, și Seung Wan Kang, expert în tehnologii avansate de analiză a activității cerebrale.
Evenimentul este organizat de Diana Palotas, psiholog, specialist în neuroștiințe și fondator al Neuros Europe. Potrivit acesteia, conferința își propune să aducă publicului cele mai noi descoperiri științifice privind longevitatea, sănătatea cognitivă și optimizarea performanței mentale.
„Suntem prima generatie din istorie care incepe sa inteleaga cum putem influenta procesul de imbatranire pentru a ne asigura o viata lunga, activa si sanatoasa. Brain Event 2026 aduce aceasta revolutie mai aproape de oameni, transformand informatia abstracta in experienta personala concreta. Nu vorbim despre un viitor indepartat sau despre scenarii SF, ci despre descoperiri de ultima ora care sunt deja validate stiintific si pe care le putem aplica de maine pentru a ne proteja mintea si corpul. Romania merita sa fie pe harta globala a inovatiei in sanatate, iar prezenta acestor trei mentori la Bucuresti este dovada ca schimbarea de paradigma incepe chiar acum, cu fiecare dintre noi.”, declara Diana Palotas.
Pe agenda conferinței se vor regăsi teme precum neuroștiințele aplicate, medicina personalizată, sănătatea emoțională, prevenirea burnoutului, optimizarea performanței cognitive și strategiile moderne pentru menținerea sănătății pe termen lung.
Unul dintre elementele centrale ale evenimentului va fi prezentarea tehnologiei de brain mapping, metodă care permite analiza activității electrice a creierului și identificarea dezechilibrelor asociate stresului, anxietății, insomniei sau epuizării psihice. Specialiștii susțin că aceste evaluări pot contribui la dezvoltarea unor programe personalizate de antrenare și optimizare a funcționării cerebrale.
Prin participarea unor nume importante din cercetarea internațională și prin temele abordate, Brain Event 2026 își propune să transforme Bucureștiul într-un punct de referință pe harta europeană a inovației în sănătatea creierului și a longevității.



