Sari la conținut

Cauza mai puțin cunoscută a dereglărilor hormonale și cum să rezolvi această problemă

Hormonii sunt esențiali pentru buna funcționare a întregului organism, iar cel mai mic dezechilibru se poate resimți asupra sănătății generale. Acestea apar atunci când în fluxul sangvin există o canititate prea mică sau prea mare dintr-un anumit hormon.

Hormonii sunt responsabili pentru reglarea majorității funcțiilor organismului, indicâdu-le organelor și țesuturilor cum să funcționeze. În cazul dezechilibrelor hormonale, multe dintre aceste procese sunt afectate, potrivit doc.ro.

Hormonii ajuta la reglarea:

  • Metabolismului și a apetitului
  • Ritmului cardiac
  • Ciclurilor de somn
  • Funcției sexuale
  • Creșterii și dezvoltării generale
  • Nivelului de stres
  • Temperaturii corporale

Simptomele dereglărilor hormonale

  • acnee severă
  • lipsă de energie
  • probleme digestive
  • te enervezi ușor
  • simptome ale depresiei
  • apetit crescut, pofte necontrolate
  • creștere în greutate
  • libido scăzut
  • palpitații
  • ca bărbat, suferi de disfuncții erectile, îți cresc sânii, ți se diminuează părul facial
  • ca femeie, îți crește păr pe față, gât sau piept
  • schimbări de dispoziție dese
  • ciclurile sunt neregulate sau lipsesc cu totul
  • în timpul menstruației, ai dureri severe de cap
  • îți apar chisturi la sâni
  • infertilitate

Somnul, afectat de dereglările hormonale

Patricia Rusu, nutriționist, dezvăluie care este legătura dintre somn și dereglările hormonale, precum și câteva metode cu ajutorul cărora poți rezolva probleme de odihnă.

„Când nu dormi suficient, senzația de oboseală nu este singura consecință. Lipsa somnului poate afecta modul în care funcționează întregul corp și există chiar și o serie de moduri în care privarea de somn vă poate afecta hormonii. S-ar putea să nu-ți dai seama de asta, dar dacă nu dormi suficient totul poate fi afectat, de la hormonii de stres, până la cât de foame îți este și chiar nivelul de insulină.

Acest lucru înseamnă că somnul este extrem de important nu doar pentru nivelul tău de energie, ci poate face o diferență în echilibrarea hormonilor și a întregii funcționalități.

Toată lumea are propriul ritm circadian individualizat, care ajută la reglarea a numeroase activități biologice importante, cum ar fi trezirea, somnul, eliberarea anumitor hormoni (inclusiv melatonină și cortizol), nivelul de zahăr din sânge etc. Totul funcționează corect dacă dormi suficient. Însă ce ne facem dacă avem probleme cu somnul? Ei bine, am pregătit pentru tine câteva tehnici și sfaturi care să te ajute să adormi și să ai parte de un somn odihnitor.

  • Închide ecranele cu minim o oră înainte de culcare
  • Folosește ochelari cu protecție împotriva luminii albastre
  • consumă alimente bogate în magneziu
  • culcă-te la aceeași oră în fiecare zi
  • Relaxează-te”, recomandă Patricia Rusu pe o rețea de socializare.
Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel