Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Mulți dintre vârstnicii care au murit de COVID-19 în primii ani ai pandemiei nu erau „oricum aproape de moarte”, așa cum s-a spus adesea în dezbaterile publice.
O nouă analiză publicată în PLOS One estimează că aproape 28% dintre persoanele de peste 65 de ani din Anglia care au murit cu COVID-19 ar fi putut trăi cel puțin încă cinci ani dacă nu s-ar fi infectat. Pentru femeile și bărbații din această grupă de vârstă, pierderea mediană estimată de viață a fost de aproximativ 4,8 ani, respectiv 4,4 ani.
Ce au analizat cercetătorii
Studiul a fost realizat de cercetători de la Office for Health Improvement and Disparities din Londra și a folosit date medicale legate pentru aproape 16 milioane de persoane din Anglia, cu vârsta de cel puțin 65 de ani. Perioada analizată a fost martie 2020 – septembrie 2022, adică primele etape ale pandemiei, înainte și după apariția vaccinării, pe mai multe valuri de transmitere.
Cercetătorii au încercat să estimeze cât ar fi trăit persoanele infectate dacă nu ar fi avut COVID-19. Pentru asta, au folosit un model care a luat în calcul riscul individual, bolile cronice, vârsta, sexul, statusul vaccinal și valul pandemic. Apoi au calculat așa-numita „deplasare a mortalității”, adică timpul de viață pierdut prin faptul că decesul a avut loc mai devreme decât ar fi fost așteptat.
Această abordare este diferită de simpla numărare a deceselor. Ea răspunde unei întrebări mai sensibile: câți ani de viață au fost pierduți, nu doar câți oameni au murit.
Ce înseamnă „nu erau aproape de moarte”
În pandemie, o parte a discursului public a redus decesele la formula „erau bătrâni și bolnavi”. Studiul arată că această formulă este incompletă și, în multe cazuri, greșită.
Autorii estimează că 23,5% dintre decesele la persoane de 65 de ani și peste ar fi avut, probabil, o supraviețuire mai mică de un an în lipsa infecției. Dar 28% ar fi putut trăi cel puțin cinci ani, iar o parte dintre ei chiar mult mai mult.
Diferența este uriașă. Dacă o persoană ar fi murit în câteva săptămâni din cauza unei boli terminale, COVID-19 ar fi accelerat foarte puțin finalul vieții. Dar dacă aceeași persoană ar fi putut trăi încă cinci, zece sau cincisprezece ani, atunci infecția a produs o pierdere reală și masivă de viață.
Cele mai mari pierderi au fost la vârstele 65-69 de ani
Pierderea estimată de viață a fost cea mai mare la persoanele mai tinere din grupul vârstnicilor. La femeile cu vârste între 65 și 69 de ani, diferența mediană de supraviețuire a fost estimată la 14,4 ani. La bărbații din aceeași grupă de vârstă, a fost estimată la 9,9 ani.
Acest detaliu contează deoarece arată că grupa „peste 65 de ani” nu este omogenă. O persoană de 66 de ani, cu boli controlate, poate avea în mod realist mulți ani de viață în față. A include toate decesele vârstnicilor într-o categorie vagă de „persoane aproape de final” distorsionează realitatea.
Studiul a găsit pierderi mai mari în special în al doilea val pandemic, între septembrie 2020 și martie 2021, perioadă în care multe țări au avut niveluri ridicate de transmitere și mortalitate.
De ce bolile cronice nu anulează anii de viață
Mulți oameni peste 65 de ani trăiesc cu hipertensiune, diabet, boală cardiacă, boală renală, obezitate sau afecțiuni respiratorii. Aceste boli cresc riscul de COVID sever, dar nu înseamnă automat că persoana era aproape de moarte. Multe pot fi controlate ani întregi prin tratament.
CDC arată că riscul de forme severe de COVID-19 crește la persoanele cu boli cronice și la adulții peste 50 de ani, iar riscul devine mult mai mare peste 65 de ani. Acest lucru explică vulnerabilitatea, dar nu justifică ideea că decesele erau inevitabile.
Un pacient cu diabet bine controlat, tensiune tratată și boală cardiacă stabilă poate avea o speranță de viață considerabilă. COVID-19 a scurtat această viață în multe cazuri.
Ce aduce nou studiul față de datele despre excesul de mortalitate
Excesul de mortalitate a fost una dintre cele mai folosite măsuri pentru a evalua impactul pandemiei. Aceasta compară numărul de decese observate cu numărul care ar fi fost așteptat într-o perioadă normală. Our World in Data explică faptul că excesul de mortalitate surprinde nu doar decesele confirmate COVID-19, ci și pe cele nediagnosticate sau decesele cauzate indirect de criza sanitară.
Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie a publicat date despre excesul de decese în Anglia și Țara Galilor între martie 2020 și decembrie 2022, cu defalcare pe vârstă, sex și cauze. Aceste date arată dimensiunea generală a mortalității, dar nu spun câți ani de viață ar fi avut în față fiecare persoană.
Noua analiză încearcă să estimeze cât timp a fost pierdut la nivel individual. În loc să se oprească la întrebarea „a murit cu COVID?”, cercetarea întreabă „cât ar mai fi trăit, probabil, fără COVID?”.
Ce nu spune studiul
Studiul nu spune că toate măsurile luate în pandemie au fost corecte. Nu analizează separat costurile sociale, școlare, economice sau psihologice ale restricțiilor. Nu susține o anumită politică publică. Nu spune nici că toate persoanele care au murit cu COVID au murit exclusiv din cauza virusului.
Cercetarea spune ceva mai precis: printre persoanele de 65 de ani și peste care au murit cu COVID-19 în Anglia, speranța de viață estimată fără infecție era, în multe cazuri, de ani, nu de zile sau săptămâni.
De ce vârstnicii rămân grupa cea mai vulnerabilă
COVID-19 nu a dispărut complet ca risc, chiar dacă impactul lui este mult redus față de primii ani ai pandemiei, datorită vaccinării, imunității dobândite și tratamentelor. Organizația Mondială a Sănătății recomandă revaccinare la 6-12 luni după cea mai recentă doză pentru grupele cu prioritate mare, inclusiv vârstnici, persoane cu obezitate severă, boli cronice importante, imunosupresie, gravide și personal medical expus direct.
CDC transmite, de asemenea, că riscul de forme severe crește odată cu vârsta și este mai mare la persoanele de peste 65 de ani, mai ales dacă au boli cronice.
