Sari la conținut

Ce consecințe poate avea avortul. Explicațiile unui specialist în infertilitate

Există două tipuri de avort: natural sau indus. La rândul lor, avorturile induse pot fi medicale sau chirurgicale. Indiferent despre care dintre ele este vorba, o femeie care suferă un avort își va pune întrebări cu privire la impactul acestuia asupra unor viitoare sarcini.

Cercetările sugerează faptul că avorturile nu afectează fertilitatea, iar riscurile asociate sunt relativ scăzute. De cele mai multe ori, femeile care au suferit avorturi vor putea să aibă sarcini sănătoase. Și este important de reținut că o femeie poate rămâne însărcinată imediat după un avort.

Ce înseamnă avort

Explicația constă în aceea că un avort „resetează” ciclul menstrual. Ciclurile menstruale variază ca lungime de la persoană la persoană, dar într-un ciclu mediu femeia are menstră la aproximativ 28 de zile. Într-un ciclu menstrual de 28 de zile, ovulația are loc în jurul zilei 14, iar în zilele de dinaintea acesteia și după, femeia este fertilă.

La cele care au un ciclu menstrual mai scurt de 28 de zile, ovulația se poate produce încă din ziua 8, ceea ce înseamnă ca respectiva femeie este posibil să rămână însărcinată în decurs de 8 zile după avort. Dacă sarcina a fost mai avansată, este posibil ca o femeie să nu ovuleze timp de câteva săptămâni după avort. Acest lucru poate să apară atunci când hormonii de sarcină persistă în organism.

”Ce înseamna avort medical? Un avort medical este cel care presupune administrarea de medicamente pentru întreruperea sarcinii. Acest tip de avort este mai frecvent în timpul sarcinii timpurii (în primul trimestru), când riscul unor posibile complicații este redus. Avortul chirurgical (cunoscut și sub denumirea de chiuretaj) implică îndepărtarea fătului prin aspirație și folosirea unui instrument numit chiuretă,” explică dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Complicații rare după avort

S-a afirmat, la începutul articolului de față, că riscurile asociate unui avort sunt scăzute, iar impactul asupra unei viitoare sarcini este redus. Afirmația nu exclude total posibilitatea unor complicații, doar că acestea sunt foarte rare.

„O astfel de complicație (subliniez: rară!) poate să apară în cazul avortului chirurgical, atunci când procedura a provocat cicatrici peretelui uterin, ceea ce medicii numesc sindrom Asherman,” precizează medicul ginecolog.

Într-o astfel de situație prezența cicatricilor poate face dificilă concepția sau poate duce la pierderea unei sarcini în viitor. De asemenea, un număr mic de femei care au avort ar putea dezvolta o infecție care le poate afecta fertilitatea dacă nu este tratată prompt.

”Așa cum orice infecție netratată a sistemului reproducător se poate transforma în boală inflamatorie pelvină și poate cauza probleme de fertilitate, chiar dacă nu ai făcut un avort. La fel, dupa un avort chirurgical există și un risc – tot scăzut – de deteriorare a colului uterin, ceea ce ar putea afecta fertilitatea sau expune femeia riscului unor complicații ulterioare, cum ar fi incompetența cervicală în timpul sarcinii,” menționează dr. Andreas Vythoulkas.

Potrivit medicului ginecolog, avorturile sunt cele mai sigure atunci când au loc cât mai devreme posibil în timpul sarcinii. Complicațiile sunt mai probabile atunci când sarcina este mai avansată, indiferent de metoda de avort. Totuși, mai trebuie menționat faptul că riscurile avortului pentru viitoarele sarcini tind să fie exagerate, fiind folosite adesea ca subiect de intrigă în filme, fără a se baza pe evidențe medicale.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel