Sari la conținut

Ce este indicele glicemic și de ce bine să alegi alimente cu indice glicemic scăzut

Ce este indicele glicemic. De ce este indicat să consumăm aceste alimente și cum putem astfel preveni anumite probleme de sănătate? Sau care sunt principalele alimente recomandate? 

Avantajele acestor alimente pentru sănătatea unui individ sunt multe. Practic, ele contribuie la prevenția bolilor cardiovasculare, diminuează riscul de complicație a diabetului. Nu în ultimul rând contribuie la reducerea poftelor de mâncare, au grijă de menținerea unei greutăți ideale.

Indice glicemic scăzut, mediu sau mare

Indicele glicemic măsoară capacitatea carbohidraților din alimente de a influența nivelul glicemiei în digestie. Specialiștii spun că alimentele au fie indice glicemic ridicat, fie unul mediu sau mic. Cel mai sănătos este evident, să le preferăm pe cele cu indice glicemic mic sau chiar zero.

Totodată, în literatura de specialitate un indice glicemic ridicat înseamnă între 70-100, cel mediu este cuprins între 50 și 70, iar indicele scăzut este sub 50. Mai exact spus, indicele glicemic împarte alimentele pe o scară de la 0 la 100, după viteza cu care acestea cresc nivelul zaharului în sânge. Alimentele care cresc glicemia mai repede au un număr mai mare. Pe de altă parte, cele care au nevoie de mai mult timp pentru a influența nivelul glucozei din sânge au un număr mai mic.

Alimente care au un indice glicemic mare sunt: dulciurile, făinoase, prăjiturile din comerț, produsele de patiserie sau pâinea albă, orezul.

Alimente cu indice glicemic scăzut

  • Mai exact cele care nu au amidon. De exemplu, este ideal să mănânci: salata, rucola, spanac, varză, broccoli, fasole verde, dovlecel, sparanghel, castraveți.
  • Semințe. Este bine să consumi semințe de in, de chia, de dovleac.
  • Marea majoritate a leguminoselor
  • Iaurturile au și ele un indice glicemic mic.
  • Cereale integrale așa cum sunt: ovăzul, paste din grâu integral.
  • Fructe proaspete. Consumă la discreție fructele de pădure, cireșe, mere.
  • Peștele care poate foarte bine să înlocuiască carnea. Dacă îți place însă mult carnea, alege-o pe cea de vită.
  • Fructe de mare: scoici, stridii, homar, creveți, calamar.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel