miercuri, iunie 17, 2026
23.3 C
București

Ce NU ai voie să faci de Rusalii: 8 lucruri interzise ca să eviți ghinionul

Ce semnificație au Rusaliile, care sunt cele mai importante tradiții și ce nu trebuie să faci în această sărbătoare creștină dedicată Pogorârii Sfântului Duh.

Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine din calendarul ortodox, fiind celebrate la 50 de zile după Paște.

În acesta an, duminica Rusaliilor pică pe 31 mai 2026, iar a doua zi de Rusalii pică luni, pe 1 iunie 2026.

Cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, această zi are o puternică încărcătură spirituală și este însoțită de numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții păstrate de români din vechime.

Citeste si…

Potrivit tradiției creștine, Rusaliile marchează momentul în care Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor, oferindu-le puterea de a propovădui credința în mai multe limbi. Evenimentul este considerat și momentul de început al Bisericii creștine.

ramuri de tei
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ce semnificație au Rusaliile

În tradiția populară românească, Rusaliile sunt asociate și cu spiritele morților sau cu Ielele, ființe mistice despre care se credea că îi pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea.

Denumirea vine din latinescul „Rosalia”, sărbătoarea trandafirilor dedicată cultului morților în lumea romană.

Citeste si…

În multe regiuni ale țării, oamenii duc la biserică ramuri de tei, nuc sau stejar pentru a fi sfințite. Se spune că acestea protejează casa de rele, furtuni și boli pe tot parcursul anului.

Ce NU ai voie să faci în ziua de Rusalii

De-a lungul timpului, românii au respectat mai multe interdicții legate de această sărbătoare. Tradiția spune că cine nu ține cont de ele poate avea ghinion sau probleme de sănătate, potrivit alba24.ro.

1. Nu se lucrează în gospodărie sau la câmp

Se spune că munca în zilele de Rusalii atrage necazuri și supărarea spiritelor rele.

2. Nu este bine să mergi în locuri pustii

Pădurile, viile sau locurile izolate sunt considerate periculoase în aceste zile, deoarece oamenii se pot întâlni cu Ielele.

Citeste si…

3. Nu se culeg plante medicinale

În credința populară, ierburile de leac își pierd puterea dacă sunt culese în ziua de Rusalii.

4. Certurile sunt interzise

Se spune că disputele din această perioadă aduc boli și neînțelegeri pe termen lung în familie.

5. Nu este recomandat scăldatul

Tradiția populară avertizează asupra pericolului de înec în zilele de Rusalii.

6. Nu dormi sub cerul liber

Vechea credință spune că persoanele care dorm afară în noaptea de Rusalii pot cădea sub influența spiritelor rele.

7. Evită călătoriile lungi

În trecut, oamenii considerau că drumurile lungi în această perioadă aduc ghinion și pericole neașteptate.

Citeste si…

8. Nu te urca în copaci sau în locuri înalte

Superstițiile populare spun că astfel de gesturi pot atrage accidente sau evenimente neplăcute.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii

În diferite zone ale României, Rusaliile sunt celebrate prin ritualuri speciale. În Oltenia se păstrează Dansul Călușarilor, considerat aducător de sănătate și noroc. În Ardeal există obiceiul „udatului nevestelor”, practicat pentru frumusețe și sănătate.

De asemenea, gospodăriile sunt împodobite cu ramuri verzi, iar oamenii împart vase cu flori și colaci pentru pomenirea celor adormiți.

Rusaliile rămân una dintre cele mai respectate sărbători religioase din România, combinând credința creștină cu tradițiile populare transmise din generație în generație.

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și