Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Expunerea la lumina solară a fost asociată cu valori ușor mai mici ale glicemiei și, pe termen lung, cu o probabilitate mai redusă de diabet de tip 2, într-un studiu amplu realizat pe date din UK Biobank. Efectul a fost cel mai evident iarna, când nivelurile de radiații ultraviolete sunt mai mici. Cercetătorii cred că oxidul nitric eliberat la nivelul pielii ar putea explica o parte din asociere, independent de vitamina D. Studiul nu demonstrează însă că statul la soare previne diabetul și nu justifică folosirea solarului în acest scop.
Lumina soarelui ar putea influența metabolismul glucozei mai mult decât se credea.
Un studiu publicat în 2026 în Scientific Reports a găsit o asociere între expunerea mai mare la lumina solară și valori mai mici ale glicemiei.
Cercetătorii de la University of Edinburgh și Karolinska Institutet au analizat atât efectele pe termen foarte scurt ale radiațiilor solare, cât și tiparele de expunere de-a lungul anilor.
Rezultatele au indicat aceeași direcție: persoanele expuse la niveluri mai mari de lumină solară aveau, în medie, glicemii ceva mai mici, iar cele care raportau o expunere mai frecventă la ultraviolete pe termen lung prezentau o probabilitate mai redusă de diabet de tip 2.
Dar studiul este observațional. Nu poate demonstra că soarele este cauza acestor diferențe.
Glicemia era mai mică după zilele cu mai mult soare
Pentru prima parte a cercetării, oamenii de știință au folosit date din UK Biobank, una dintre cele mai mari baze de date biomedicale din lume.
Au estimat nivelurile de radiații ultraviolete A – UVA – din zona în care locuia fiecare participant în zilele dinaintea recoltării analizelor de sânge.
Apoi au comparat aceste valori cu glicemia măsurată.
Au fost analizate două intervale:
- media UVA din cele două zile până în ziua recoltării;
- media UVA din cele șapte zile anterioare.
Rezultatele au arătat că o expunere ambientală mai mare la UVA în ultimele două zile era asociată cu o glicemie mai mică în timpul iernii.
Când au analizat expunerea din ultimele șapte zile, asocierea a apărut atât iarna, cât și primăvara.
Efectul a fost modest, dar suficient de consistent încât cercetătorii să considere că merită investigat în continuare.
Efectul a fost cel mai puternic iarna
Unul dintre cele mai interesante rezultate a fost sezonalitatea.
Legătura dintre mai multă lumină solară și glicemie mai mică a fost cea mai evidentă în lunile de iarnă, când expunerea la ultraviolete este redusă.
Analizele au arătat că glicemia scădea cel mai rapid atunci când expunerea UVA creștea de la niveluri foarte mici.
După atingerea unui anumit nivel, curba tindea însă să se plafoneze.
Asta i-a făcut pe cercetători să ia în calcul existența unui posibil prag de expunere, dincolo de care o cantitate suplimentară de lumină solară nu mai aduce neapărat un beneficiu metabolic suplimentar.
În lunile însorite, când majoritatea zilelor oferă deja suficientă expunere, efectul suplimentar poate fi mult mai greu de observat.
Legătura nu pare să fie explicată doar de vitamina D
Primul lucru la care ne-am putea gândi este vitamina D.
Pielea produce vitamina D atunci când este expusă la radiațiile UVB ale soarelui, iar nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate în numeroase studii observaționale cu un risc mai mare de diabet de tip 2.
Dar lucrurile nu sunt atât de simple.
Studiile randomizate nu au demonstrat în general că deficitul de vitamina D este o cauză directă a diabetului și nici că administrarea suplimentelor previne boala în populația generală.
În plus, în timpul iernii, în regiuni nordice precum Marea Britanie, radiațiile UVB sunt adesea prea slabe pentru a permite o producție semnificativă de vitamina D.
Cu toate acestea, tocmai iarna a apărut cea mai puternică asociere dintre lumină și glicemie.
Autorii consideră că acest lucru indică existența și a unui mecanism independent de vitamina D.
Oxidul nitric ar putea fi una dintre explicații
O ipoteză importantă implică oxidul nitric.
Pielea conține rezerve de compuși care pot elibera oxid nitric după expunerea la radiații ultraviolete.
Oxidul nitric este cunoscut mai ales pentru efectul său asupra vaselor de sânge: le relaxează și favorizează vasodilatația, ceea ce poate contribui la scăderea tensiunii arteriale.
Dar ar putea influența și metabolismul glucozei.
Cercetările anterioare sugerează că oxidul nitric ar putea:
- îmbunătăți circulația sanguină;
- favoriza secreția de insulină;
- crește sensibilitatea țesuturilor la insulină.
Autorii noului studiu notează că efectele oxidului nitric după expunerea la UV pot atinge un maxim la aproximativ 24-48 de ore.
Este interesant că intervalul coincide cu asocierea observată între nivelurile UVA din ultimele două zile și glicemia participanților.
Totuși, studiul nu a măsurat direct oxidul nitric și nu poate demonstra că acesta este mecanismul responsabil.
Ce s-a observat în cazul expunerii pe termen lung
Cercetătorii au analizat separat și o formă de expunere cronică la ultraviolete.
Participanții fuseseră întrebați cât de des folosiseră solar sau lămpi cu ultraviolete de-a lungul anilor.
Au fost împărțiți în trei categorii:
- persoane care nu le foloseau;
- utilizatori ocazionali;
- utilizatori frecvenți.
În analiza retrospectivă, persoanele care raportau utilizarea ocazională a solarului aveau un risc relativ de diagnostic cu diabet de tip 2 cu 14% mai mic decât neutilizatorii.
În cazul utilizatorilor frecvenți, diferența era de 22%.
Mai mult, pe măsură ce frecvența utilizării creștea, cercetătorii au observat în modelele statistice și:
- un indice de masă corporală mai mic;
- glicemie mai redusă;
- niveluri mai mari de vitamina D.
La prima vedere, rezultatul poate părea spectaculos. Dar autorii avertizează că el nu înseamnă că solarul previne diabetul.
De ce rezultatul legat de solar trebuie interpretat cu mare prudență
Utilizarea solarului a fost folosită în studiu ca un indicator indirect al obiceiului de a căuta expunerea la soare.
Persoanele care folosesc solarul pot avea și alte caracteristici care le diferențiază de cele care nu îl folosesc.
Pot petrece mai mult timp în aer liber, pot avea alte obiceiuri de activitate fizică, un alt stil de viață sau diferențe pe care analiza statistică nu le poate elimina complet.
Mai mult, informațiile despre solar au fost declarate chiar de participanți, iar analiza diabetului a fost retrospectivă.
Autorii afirmă explicit că rezultatele nu trebuie interpretate drept recomandare pentru folosirea solarului.
Radiațiile ultraviolete artificiale sunt un factor de risc cunoscut pentru cancerul de piele.
Studiul nu spune că trebuie să stai mai mult la soare ca să scazi glicemia
Aceasta este probabil cea mai importantă precizare.
Cercetarea a găsit asocieri, nu a făcut un experiment în care oamenii au fost trimiși la soare și apoi li s-a măsurat scăderea glicemiei.
Pentru estimarea expunerii pe termen scurt, cercetătorii au folosit nivelurile de UVA din zona de domiciliu.
Nu știau exact:
- cât timp petrecuse fiecare persoană afară;
- dacă purta haine care acopereau pielea;
- dacă folosise cremă cu protecție solară;
- câtă radiație ajunsese efectiv pe piele;
- dacă analiza de sânge fusese făcută după același număr de ore de post alimentar.
Prin urmare, nu se poate spune pe baza studiului că „15 minute de soare scad glicemia cu o anumită valoare”.
Glicemia nici nu a fost măsurată în condiții identice
O altă limitare importantă este modul în care au fost recoltate analizele.
Valorile glicemiei nu proveneau toate din teste efectuate în condiții standardizate de post.
Unii participanți puteau să fi mâncat mai recent decât alții, iar acest lucru influențează direct concentrația de glucoză din sânge.
Cercetătorii au făcut ajustări statistice pentru numeroși factori, dar asemenea diferențe nu pot fi eliminate complet într-un studiu observațional atât de mare.
Analiza pe termen lung a inclus doar persoane de origine europeană albă
Pentru partea referitoare la expunerea cronică și diabet, analiza a fost limitată la participanți de ascendență europeană albă.
Prin urmare, rezultatele nu pot fi extrapolate automat la toate populațiile.
Pigmentarea pielii influențează modul în care radiația ultravioletă interacționează cu organismul, iar metabolismul vitaminei D și răspunsul la soare pot diferi între grupuri.
Autorii spun că viitoarele studii trebuie să includă populații mai diverse.
De ce descoperirea este totuși interesantă
Chiar dacă efectul este mic, relația dintre lumină și metabolism ar putea avea implicații importante la nivelul populației.
O diferență foarte mică în glicemia medie a unei singure persoane poate părea lipsită de importanță.
Dar dacă efectul există la milioane de oameni și se repetă ani întregi, impactul asupra riscului metabolic ar putea deveni relevant.
Studiul ridică și o întrebare mai largă: cât din efectele luminii solare asupra sănătății au fost atribuite până acum vitaminei D, deși pot exista și alte mecanisme?
Oxidul nitric este unul dintre candidați, dar este posibil să existe și alte procese biologice implicate.
Soarele nu trebuie transformat într-un „tratament pentru diabet”
Diabetul de tip 2 este influențat de numeroși factori: predispoziția genetică, greutatea corporală, dieta, activitatea fizică, somnul, vârsta și metabolismul individual.
Noul studiu nu schimbă metodele cunoscute de prevenire și control al bolii.
Persoanele cu prediabet sau diabet nu ar trebui să înlocuiască tratamentul, alimentația sau exercițiul fizic cu expunerea la soare.
Și nici nu există suficiente date pentru a recomanda o anumită „doză de soare” pentru controlul glicemiei.
Cercetătorii spun tocmai că următorul pas este stabilirea duratei și intensității expunerii care ar putea produce eventuale efecte metabolice fără a crește riscul de leziuni cutanate și cancer de piele.
Pentru moment, studiul oferă un indiciu intrigant: în UK Biobank, zilele cu mai multă lumină solară au fost asociate cu o glicemie ceva mai mică, iar efectul a fost cel mai evident iarna.
Dacă legătura va fi confirmată experimental, expunerea la lumină ar putea deveni încă o piesă din modul în care înțelegem controlul glicemiei și riscul de diabet de tip 2.
