Sari la conținut

Ce trebuie să facem imediat dacă ne cade părul. Totul pornește de la scalp!

tratament pentru caderea parului la femei
Sursa foto: arhiva doctorulzilei
Există două băuturi care luptă împotriva căderii părului la femei

Specialiștii spun că este normal ca zilnic să ne cadă până la 100 de fire de păr. În cazul în care observăm o intensificare a acestei probleme, este indicat să apelăm la medicul dermatolog specializat în tramente de medicină estetică și la soluții potrivite pentru această situație medicală.

Diana Baicu, specialist în industria profesională de frumusețe, ne spune ce anume este indicat să facem pentru a preveni problema căderii părului și, dacă deja este instalată, ce soluții de ultimă generație există, atât ca proceduri în clinici, cât și ca produse de uz acasă.

Îngrijim scalpul la fel de atent ca tenul

”Problema căderii părului trebuie abordată diferit, în funcţie de problemele pe care le avem. Este importantă prevenţia, iar primul pas este să îngrijim scalpul la fel de atent cum o facem cu tenul şi pielea corpului. Un scalp echilibrat înseamnă şi un păr sănătos.

Bărbaţii pot folosi produse care să stimuleze circulația la nivelul scalpului, doamnele șampoane care să fie formulate precum produsele de skincare, cum sunt șampoanele cu apă micelară, din extracte vegetale de țelină. Apoi, produse sub formă de ser leave-in bazate pe extracte vegetale, care stimulează producția de colagen și ne calmează scalpul iritat, produse de tip spumă, măști sau spray-uri.

Pentru îngrijirea scalpului există tratamentul specific de la Kevin.Murphy ce include șamponul Scalp.Spa Wash, special conceput pentru echilibrarea și detoxifierea scalpului, tratamentul concentrat spumă Scalp.Spa Treatment, indicat pentru a ajuta la rezolvarea problemelor asociate cu scalpul iritat sau prurit, și Scalp.Spa Serum, un ser blând și sigur pentru uz zilnic, sau la nevoie, pentru a ajuta la reducerea impurităților și la reglarea producției de sebum”, spune Diana Baicu.

Atenție la periile de ondulare care agresează scalpul

”Este foarte important cum masăm scalpul atunci când spălăm părul sau îl pieptănăm. Nu periem când avem părul ud ci îl uscăm înainte. Apoi, nu folosim periile rotunde de ondulat pentru a ne peria părul pentru că perii lor rigizi ne agresează scalpul. Există perii special formulate pentru masaj și stimulare, precum Scalp.Spa Massage Brush de la Kevin.Murphy. Aceasta este proiectată ergonomic pentru a se potrivi în palmă.

Perii cu vârf sferic masează ușor și exfoliază scalpul. În plus, respectând valorile de sustenabilitate ale Kevin.Murphy, mânerul acestei perii este fabricat din amidon vegetal biodegradabil”, declară Diana Baicu.

Primul pas după ce observăm că ne cade părul

”La primele semne de cădere a părului trebuie să acționăm și folosim șampon special formulat, precum șamponul Vitality’s Energia Anti-Loss. Acesta conține celule stem de măr ce stimulează bulbul de păr și încetinește îmbătrânirea foliculului. Indiferent ce șampon folosim, nu spălăm în exces, până scârție părul, așa cum ne spuneau bunicii noștri, ci procedăm la fel ca și cu pielea, cu blândețe, cu mișcări circulare, ușoare.

Urmăm în același timp cure intensive. Există multe tipuri de fiole cu ingrediente care și-au dovedit eficiența pe baza unor studii științifice. De exemplu, fiolele Vitality’s Intensive Aqua Energia Anti-Loss. Acestea au la bază extras din celule stem de măr, ce stimulează bulbul, încetinește îmbătrânirea foliculului, reglează ciclul de viață al părului, ajută la încetinirea căderii acestuia respectând echilibrul hidrolipidic natural și încurajează regenerarea. Apoi, Vitaxil și cafeina stimulează microcirculația pielii, iar allantoina are acțiune calmantă și dermoprotectoare. Facem cură de 7 sau 14 zile în care combinăm șampoanele special formulate cu aceste fiole”, explică Diana Baicu.

Dacă persistă, mergem la medicul dermatolog specializat

”Dacă vedem că această problemă persistă mergem la un medic dermatolog specializat pe tratamente de medicină estetică. În momentul de față există foarte multe tratamente foarte eficiente. Facem mai întâi un trichotest, test genetic pentru diagnosticarea alopeciei, pentru a vedea exact care este cauza pentru care ne cade părul. Atunci medicul va știi ce combinație de tratamente de clinică și produse de folosit acasă ne sunt potrivite.

Poate fi vorba de PRP, tratamentul cu plasmă propie, tratamente de stimulare cu laser la nivelul scalpului, precum și mezoterapia. Analizele de sânge nu sunt suficiente pentru investigație, ci este indicat să facem și analiza spectrometrică la nivelul țesuturilor și a părului pentru a vedea care este nivelul de vitamine, oligoelemente, ori dacă suntem intoxicați cu metale grele. Un exemplu în acest sens este testul So/Check. Acasă trebuie să continuăm să folosim produse special concepute pentru căderea părului, recomandate de medic”, explică Diana Baicu.

 

Produse care maschează alopecia

”Persoanele care au în mod natural părul rar ori au deja goluri de păr caută soluții pentru a masca într-un fel aceste deficiențe. Există un spray care, în momentul în care pulverizăm la nivelul părului, se transformă în pulbere și asta face să creeze un înveliș în jurul firul de păr iar acesta să pară mai gros și golurile de păr să fie ușor mascate vizual.  De exemplu, spray-ul pentru volum și textură Joico Hair Shake Liquid to Powder Texturizer Finisher.

În momentul în care se agită tubul, textura loțiunii devine de la una lichidă, una pudrată. Aceasta va oferi părului strălucire instantanee, densitate și volum. Printre ingrediente se numără Argila Bentonite, folosită pentru absorbția sebumului și pentru a adăuga eficient textură și fixare pentru toate tipurile de păr, și uleiul de semințe de Moringa, o sursă bogată de antioxidanți, vitaminele A si E, zinc și siliciu – bază esențială pentru a crea un păr sănătos, puternic și rezistent la deteriorare”, declară Diana Baicu.

Concluzie

Ca și concluzie, este foarte importantă prevenția. Din momentul în care am văzut că apar primele semne de căderea părului imediat facem cură intensivă. Dacă vedem că persistă această problemă mergem la medicul dermatolog care este specializat pentru a trata această problemă. Deja în momentul în care avem goluri de păr, început de alopecie, șampoanele nu vor mai avea efectul dorit și este nevoie să apelăm la tratamentele medicale potrivite”, încheie Diana Baicu.

Produsele profesionale recomandate de Diana Baicu sunt disponibile în magazinul Top Line (Bd. Regina Maria 14, București), pe www.topline.ro și în saloanele partenere Top Line din toată țara.

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel