duminică, octombrie 18, 2026
10.5 C
București

Cele patru etape obligatorii ale unui implant dentar reușit

Când vine vorba de un implant dentar, cele mai multe întrebări ale pacienților sunt despre preț, durată sau tipul de material folosit. Rareori se discută despre ce se întâmplă, de fapt, în spatele intervenției, despre pașii care decid dacă rezultatul va rezista ani de zile sau va deveni, în timp, o nouă problemă.

Diferența dintre cele două scenarii nu ține neapărat de tehnologie, ci de rigoarea procesului medical din spate, atrage atenția dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog cu competență în Implantologie Orală și master în Implantologie Orală și Parodontologie.

Dr. Leahu pune accent pe evaluare completă a pacientului, controlul inflamației, etapizare și predictibilitate, indiferent de complexitatea intervenției, fie că vorbim despre o obturație simplă sau despre o reabilitare complexă prin implanturi dentare, unde succesul pe termen lung depinde în mod critic de rigoarea planificării și de respectarea strictă a etapelor terapeutice.

De altfel, datele Barometrului Stomatologiei 2026, studiul anual realizat de Kantar la inițiativa rețelei, arată că 45% dintre români nu au ajuns la dentist în ultimele 12 luni, un decalaj de prevenție care explică, în bună parte, de ce tot mai multe cazuri ajung direct la reabilitare, în loc de tratamente simple, preventive. De altfel, potrivit aceluiași, 1 din 4 români susține că îi lipsește cel puțin un dinte, deci ar avea nevoie de o reabilitare prin implant dentar.

Citeste si…

  1. Evaluarea, primul pas al oricărui tratament dentar

„Pierderea dinților este unul dintre cele mai grave lucruri care ni se poate întâmpla în lipsa prevenției. Iar când se ajunge la reabilitare dentară, orice problemă medicală poate influența tratamentul și reușita acestuia. Fiecare pacient care are nevoie de un implant dentar are un context medical care trebuie înțeles înainte de a decide intervenția”, explică medicul stomatolog.

Această evaluare completă ia în calcul istoricul medical, afecțiunile cronice existente, medicația curentă și, atunci când e nevoie, colaborarea cu medicul curant al pacientului. Practic, primul „instrument” folosit nu este o freză sau un implant, ci o discuție amănunțită despre sănătatea generală a pacientului.

Citeste si…

La un pacient cu diabet, de exemplu, planul de tratament este construit pornind de la evaluarea completă a statusului metabolic, iar intervențiile sunt programate în corelație cu valorile glicemice. La un pacient cu osteoporoză, evaluarea presupune analiza tratamentelor sistemice urmate, alături de investigații imagistice detaliate. În ambele cazuri, decizia de a interveni nu se ia izolat, ci ținând cont de întregul tablou medical al pacientului.

  1. Controlul inflamației, o etapă care nu poate fi sărită

Reabilitarea dentară trebuie construită pe un teren stabil. Nu se poate construi o restaurare durabilă fără controlul inflamației. Fie că vorbim despre o parodontoză activă, fie despre inflamație cronică asociată unei boli metabolice, controlul inflamației este o etapă obligatorie înaintea oricărei proceduri de implantologie, nu un pas opțional, tratat în paralel.

Citeste si…

„Boala parodontală, o afecțiune inflamatorie cronică ce afectează țesuturile de susținere ale dinților, este unul dintre cele mai clare exemple. Protocolul dedicat acestor pacienți are ca prim obiectiv controlul riguros al inflamației și stabilizarea bolii, restaurarea dentară nefiind inițiată decât după obținerea unui echilibru tisular și reducerea riscului de progresie a bolii”, adaugă specialistul în implantologie. 

  1. Etapizarea, adaptată fiecărui pacient

Tratamentul este împărțit în etape adaptate fiecărui caz, nu comprimat într-o singură vizită. La un pacient cu diabet, poate presupune terapii regenerative precum PRGF (Plasma Rich in Growth Factors), bazate pe factorii de creștere proprii pacientului. La unul cu osteoporoză, poate include tehnici specifice de inserare a implanturilor sau augmentare osoasă. La seniori, planificarea ține cont de toleranța biologică a pacientului, iar decizia e discutată, de multe ori, împreună cu familia. Practic, ordinea și ritmul pașilor diferă de la un pacient la altul, chiar dacă etapele rămân aceleași.

  1. Monitorizarea, garanția predictibilității

Protocolul nu se termină odată cu intervenția chirurgicală. Monitorizarea post-operatorie riguroasă și controalele periodice fac diferența între un rezultat temporar și unul stabil pe termen lung, indiferent de afecțiunea de bază a pacientului. E, de fapt, etapa cel mai frecvent ignorată de pacienți, care asociază greșit finalul tratamentului cu momentul în care implantul e montat, nu cu anii de întreținere care urmează.

Ce ar trebui să știe pacientul înainte de un implant dentar

Sângerarea gingivală frecventă nu este normală, iar lipsa durerii nu exclude existența unei probleme, mobilitatea dentară putând indica, de fapt, pierdere osoasă progresivă. Afecțiunile cronice necesită controale stomatologice regulate, iar implanturile sunt posibile și în cazuri complexe, dar necesită evaluare completă și un plan personalizat.

„24% dintre respondenți declară că au cel puțin un dinte lipsă, fapt ce confirmă cât de des ajungem în stadii avansate, în care tratamentul înseamnă reabilitare, nu intervenții simple. În ultimii 10 ani, am ajuns la 50.000 de implanturi inserate. Este o cifră care vorbește despre nevoia semnificativă de reconstrucție. Dar obiectivul nostru este ca, în timp, prevenția să devină regula, iar astfel de intervenții să fie excepția”, adaugă dr. Leahu.

Într-o perioadă în care tot mai mulți pacienți ajung la reabilitare dentară, mesajul stomatologului rămâne același: nu neglijați prevenția, vă poate scuti de multe tratamente complexe și costisitoare, iar dacă nu mai există o altă soluție decât reabilitarea dentară, este important de știut în acest caz că fiecare etapă, de la evaluare până la monitorizare, contribuie la un rezultat care rezistă în timp. 

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Doctor: Această plantă combate varicele și protejează împotriva cheagurilor de sânge

Varicele reprezintă o problemă frecventă a sistemului circulator, iar...

4 zodii care pășesc într-o etapă rară de abundență. Ce le rezervă astrele până în 2028

Taurii, Leii, Scorpionii și Capricornii se numără printre zodiile...

Medic: Dacă ai peste 60 de ani, renunță la aceste alimente. Duc la AVC

Un medic nutriționist atrage atenția asupra alimentației după 60...

O terapie experimentală le-a redat unor pacienți orbi capacitatea de a detecta obiecte. Cum funcționează metoda

O terapie experimentală care combină terapia genică și ochelari...

ONU avertizează: alimentele s-ar putea scumpi din nou. Ce se întâmplă cu prețurile în următoarele 6–9 luni

Alertă de la ONU! Pe fondul scumpirii energiei, combustibililor și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Laserul în stomatologie: unde poate ajuta și de ce diagnosticul rămâne esențial

În stomatologia modernă, laserul nu este un înlocuitor universal...

Citește și