Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Un medicament creat pentru inimă ar putea ajuta rinichii să se repare. Descoperirea care deschide o nouă direcție în boala renală.
Un medicament dezvoltat inițial pentru repararea inimii după infarct ar putea ajuta și rinichii afectați să se refacă mai bine după o leziune acută. Rezultatele vin dintr-un studiu realizat la University of California, Los Angeles și publicat în Cell Stem Cell, în care cercetătorii au identificat o proteină care pare să blocheze regenerarea țesutului renal după agresiuni severe.
Medicamentul, numit AD-NP1, este un anticorp monoclonal conceput să blocheze proteina ENPP1. În experimente pe șoareci, inhibarea acestei proteine a fost asociată cu o recuperare mai bună a funcției renale, mai puțină cicatrizare și o capacitate mai mare a celulelor sănătoase din jurul zonei afectate de a se multiplica.
Descoperirea nu înseamnă că există deja un tratament disponibil pentru pacienții cu insuficiență renală sau boală renală cronică. Datele sunt încă preclinice, adică provin din modele animale. Totuși, rezultatele sunt importante pentru că arată o posibilă țintă terapeutică într-un domeniu în care medicina are încă puține opțiuni de regenerare reală a rinichiului.
Proteina care ar putea frâna repararea rinichiului
Cercetătorii de la UCLA au pornit de la o întrebare simplă: de ce rinichii, la fel ca inima, se refac atât de greu după o leziune majoră? Echipa condusă de Arjun Deb a descoperit că, după deteriorarea țesutului renal, rinichii produc cantități crescute dintr-o proteină numită ENPP1.
Această proteină declanșează o reacție metabolică ce afectează producerea de energie și funcția mai multor tipuri de celule din zona lezată. Practic, celulele sănătoase din jur încearcă să repare țesutul, dar semnalele venite din zona afectată le împiedică să facă acest lucru eficient.
Același mecanism fusese observat anterior de echipa UCLA și în inimă, după infarct. Blocarea ENPP1 părea să ajute țesutul cardiac să se repare mai bine. Noul studiu arată că aceeași cale biologică ar putea fi relevantă și pentru rinichi.
Ce s-a observat în studiile pe șoareci
Pentru a testa rolul ENPP1, cercetătorii au analizat mai întâi biopsii renale de la persoane cu boală cronică de rinichi și au observat niveluri mai mari ale acestei proteine față de țesutul sănătos.
Apoi au folosit modele animale de leziune renală. Șoarecii au fost expuși la o dietă toxică pentru rinichi și la medicamente care afectează funcția renală. În prima etapă, cercetătorii au comparat șoareci normali cu șoareci modificați genetic, incapabili să producă ENPP1.
La început, toate animalele au avut creșteri ale markerilor care indică afectare renală, inclusiv creatinină, azot ureic sanguin și cistatină C. După patru săptămâni, însă, valorile au scăzut mai mult la șoarecii care nu puteau produce ENPP1, semn că rinichii lor se recuperau mai bine.
Într-o a doua etapă, cercetătorii au produs leziuni renale la șoareci normali și i-au tratat cu AD-NP1. După șapte zile, animalele tratate au avut funcție renală mai bună, iar examinarea ulterioară a rinichilor a arătat mai puțină fibroză, adică mai puțin țesut cicatricial.
De ce contează cicatrizarea rinichiului
După o leziune renală acută, țesutul poate avea două direcții. În cel mai bun caz, celulele se repară, funcția se recuperează, iar rinichiul revine cât mai aproape de starea inițială. În alte cazuri, procesul de vindecare lasă în urmă fibroză, iar rinichiul își pierde treptat capacitatea de filtrare.
Fibroza este una dintre problemele majore în evoluția spre boală renală cronică. Odată ce țesutul funcțional este înlocuit de țesut cicatricial, recuperarea completă devine mult mai dificilă.
De aceea, un tratament care ar reduce cicatrizarea și ar favoriza refacerea celulelor renale ar putea avea un impact major, mai ales pentru pacienții care suferă leziuni renale după infecții severe, intervenții chirurgicale, tratamente toxice pentru rinichi sau episoade de scădere importantă a fluxului sanguin renal.
Ce este AD-NP1
AD-NP1 este un anticorp monoclonal, adică o proteină creată în laborator pentru a se lega de o țintă foarte precisă. În acest caz, ținta este ENPP1.
Anticorpii monoclonali sunt deja folosiți în multe domenii ale medicinei, inclusiv oncologie, boli autoimune și boli inflamatorii. Avantajul lor este că pot fi proiectați să recunoască o anumită proteină și să îi blocheze acțiunea.
AD-NP1 a fost dezvoltat la UCLA de echipa lui Arjun Deb, cu finanțare publică. Medicamentul a primit aprobarea autorității americane FDA pentru a intra într-un studiu clinic de fază 1 în boli cardiovasculare. Acest lucru nu înseamnă că a fost aprobat ca tratament, ci doar că poate fi testat la oameni pentru siguranță, dozaj și modul în care este procesat de organism.
Pentru folosirea în leziuni renale, cercetătorii trebuie să obțină aprobări separate și să demonstreze, în studii clinice, că tratamentul este sigur și eficient la oameni.
De ce rinichiul are nevoie de tratamente noi
Leziunea renală acută poate apărea brusc, în câteva ore sau zile, și este frecventă mai ales la pacienții spitalizați sau aflați în stare critică. Poate fi provocată de infecții severe, deshidratare, scăderea tensiunii arteriale, medicamente toxice pentru rinichi, substanțe de contrast, intervenții chirurgicale sau blocaje ale căilor urinare.
În prezent, tratamentul se concentrează mai ales pe identificarea și corectarea cauzei, susținerea funcției renale, evitarea substanțelor toxice pentru rinichi și, în cazuri severe, dializă. Există însă puține metode prin care medicii pot stimula direct regenerarea țesutului renal după leziune.
Tocmai de aceea, o cale biologică precum ENPP1 atrage atenția. Dacă blocarea ei poate îmbunătăți repararea rinichiului, tratamentele viitoare ar putea merge dincolo de simpla susținere a organului până când acesta își revine singur.
Ce nu știm încă
Rezultatele sunt promițătoare, dar trebuie interpretate cu prudență. Studiul a fost realizat în principal pe șoareci, iar multe tratamente care funcționează în modele animale nu ajung să aibă același efect la oameni.
Nu se știe încă dacă AD-NP1 va fi sigur pentru pacienții cu afectare renală, ce doză ar fi necesară, când ar trebui administrat după leziune și ce categorii de pacienți ar putea beneficia cel mai mult.
De asemenea, boala renală cronică nu are o singură cauză. Diabetul, hipertensiunea arterială, bolile autoimune, inflamațiile renale, infecțiile și toxicitatea medicamentoasă afectează rinichiul prin mecanisme diferite. Este posibil ca blocarea ENPP1 să fie utilă în anumite tipuri de leziuni, dar nu în toate.
O posibilă punte între medicina inimii și cea a rinichiului
Unul dintre aspectele interesante ale studiului este faptul că aceeași țintă, ENPP1, pare implicată în repararea a două organe cu capacitate limitată de regenerare: inima și rinichiul.
Această legătură sugerează că unele mecanisme ale vindecării defectuoase pot fi comune mai multor organe. După o leziune severă, corpul încearcă să repare țesutul, dar semnalele metabolice din zona afectată pot bloca regenerarea și pot favoriza cicatrizarea.
Dacă această ipoteză se confirmă, viitoarele tratamente regenerative ar putea viza nu doar un organ, ci procese biologice comune care împiedică repararea țesuturilor.
Ce înseamnă pentru pacienți
Pentru pacienții cu boală renală, studiul nu schimbă tratamentul actual. Nu există încă un medicament disponibil care să regenereze rinichiul pe baza acestei descoperiri. Persoanele cu afectare renală trebuie să urmeze în continuare recomandările medicului, să controleze tensiunea arterială și glicemia, să evite automedicația cu antiinflamatoare și să monitorizeze periodic funcția renală.
Pentru cercetare, însă, rezultatele sunt importante. Ele arată că rinichiul nu este neapărat incapabil să se repare, ci poate fi blocat de semnale biologice care apar după leziune. Dacă aceste semnale pot fi controlate, regenerarea renală ar putea deveni o direcție terapeutică reală.
Următorul pas decisiv va fi testarea la oameni. Abia studiile clinice vor putea spune dacă blocarea ENPP1 poate ajuta pacienții cu leziuni renale acute sau boală renală cronică și dacă beneficiile observate la șoareci se traduc în recuperare renală reală la oameni.
