vineri, martie 13, 2026
3.8 C
București

CMSR cere amânarea programului AP STOMA și acuză lipsa consultării legale

CMSR cere amânarea Programului AP STOMA și acuză lipsa consultării legale. Colegiul Medicilor Stomatologi din România anunță că a finalizat analiza Ordinului Ministerului Sănătății privind Programul AP STOMA și solicită amânarea aplicării acestuia. CMSR cere inițierea unei consultări reale cu reprezentanții legali ai profesiei de medic stomatolog.

De ce ordinul nu poate intra în vigoare

dentist
Foto: pixabay

Potrivit CMSR, ordinul nu poate intra în vigoare fără respectarea etapelor legale de consultare și avizare prevăzute de legislație. Instituția susține că nu a fost solicitat un punct de vedere oficial înainte de demararea procedurii de adoptare.

CMSR precizează că nu se opune accesului pacienților la servicii stomatologice în sistemul public. Dimpotrivă, susține extinderea acestui acces, cu condiția ca măsurile să fie corelate cu realitățile din teren, capacitatea sistemului și distribuția resursei umane.

Citeste si…

În urma publicării proiectului în transparență decizională, Biroul Executiv Național al CMSR a analizat impactul noilor prevederi. Concluziile și solicitările medicilor stomatologi au fost transmise oficial Ministerului Sănătății. CMSR a semnalat lipsa unei consultări instituționale prealabile și neparcurgerea etapelor legale obligatorii.

CMSR atrage atenția asupra necesității respectării rolului legal al Colegiului în avizarea actelor normative

În documentul transmis, CMSR atrage atenția asupra necesității respectării rolului legal al Colegiului în avizarea actelor normative, asupra riscurilor unei implementări fără finanțare clară și fără adaptare la realitățile din sistem, dar și asupra importanței reprezentării profesionale în structurile de conducere ale programului. De asemenea, este subliniată nevoia unei abordări etapizate pentru dezvoltarea stomatologiei cu suport ATI și pentru prevenție.

Citeste si…

Clarificările urmează să fie discutate într-o ședință comună între Ministerul Sănătății și CMSR, organizată conform legii. Colegiul își exprimă disponibilitatea pentru dialog instituțional, în interesul pacienților și al siguranței actului medical stomatologic.

Documentul integral este disponibil pe site-ul CMSR, la secțiunea Comunicări interinstituționale.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....

Citește și