Sari la conținut

Complexul balnear din România cu cele mai bune prețuri la analize. Un EKG este taxat cu 10 lei

stațiune balneara
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Stațiune balneara

Complexul balnear din România cu cele mai bune prețuri la analize. Tarifele pentru serviciile medicale sunt cuprinse între 5 lei și 200 de lei, iar un EKG este taxat doar cu 10 lei. 

Deși a costat opt milioane de euro, complexul balnear din Alba, ce și-a deschis porțile în luna mai a acestui an, are cele mai bune prețuri la analize.

Este vorba despre noul complexul balnear Băile Sărate din Ocna Mureș (Alba), societate ce a fost construită din fonduri publice. Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.

Complexul beneficiază de mai multe cabinete și prețuuri mici

Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale şi de vestiare pentru medici şi asistente. Pentru pacienții care vor veni la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol.

Bolile pe care pacienţii şi le vor putea trata la complexul balnear din Ocna Mureş sunt afecţiunile reumatismale degenerative, articulare şi inflamatorii, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice, afecţiuni posttraumatice, potrivit Adevărul.

Tarife pentru serviciile oferite de baza de tratament

Au fost stabilite tarifele pentru serviciile oferite de baza de tratament. Astfel, un bilet pentru o zi pentru un adult costă 60 de lei, de luni până vineri, respectiv 70 de lei pentru zilele de sâmbătă și duminică. Copiii cu vârsta între 7 și 14 ani vor plăti 35 de lei/zi, iar cei mai mici de 7 ani vor avea intrarea gratuită.

Există și tarife pentru un interval de 1-4 ore, respectiv 45 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Depășirea celor 4 ore se va taxa suplimentar, astfel: primele 20 de minute – 3 lei, peste 20 de minute, câte 10 lei la fiecare 30 de minute.

Abonamente zilnice și săptămânale

Tarifele abonamentelor vor fi de 50 de lei/zi pentru adulți, respectiv 25 de lei/zi la copii, perioada minimă de abonament fiind de 7 zile. Abonamentele de până la 20 de zile vor fi valabile maximum 45 de zile de la data emiterii, iar cele de peste 20 de zile vor avea o valabilitate de 90 de zile.

Tarifele pentru serviciile medicale sunt cuprinse între 5 lei și 200 de lei. Cel mai ieftin va costa luarea tensiunii arteriale, iar cele mai scumpe sunt consultul inițial medical primar și ecografiile.

EKG
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un EKG va fi taxat cu 10 lei, iar un referat medical va costa 100 de lei. Ședințele de kinetoterapie vor costa 50 de lei și vor avea o durată de 20-30 de minute. De asemenea, serviciul de ‘kinesio taping’ va fi taxat cu 30 de lei.

Societatea va avea un contract și cu Casa de Pensii și probabil și cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce va permite și derularea de proceduri gratuite de tratament.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel