Din cuprinsul articolului
Condimentele nu oferă doar gust preparatelor, ci pot avea și beneficii importante pentru sănătate. Dacă nucșoara este asociată cu scăderea tensiunii arteriale, cardamomul este studiat pentru efectele sale asupra memoriei, iar turmericul și ghimbirul sunt apreciați pentru proprietățile lor digestive și antiinflamatoare, un alt condiment atrage atenția cercetătorilor printr-un posibil efect de reducere a apetitului.
Mai multe studii sugerează că ardeiul iute roșu, consumat în cantități moderate, ar putea contribui la diminuarea senzației de foame și la reducerea poftei pentru alimente bogate în zahăr, sare și grăsimi.
Studiul care a analizat efectele consumului zilnic de ardei iute
Într-un studiu publicat în revista Physiology & Behavior, cercetătorii au urmărit 25 de adulți sănătoși, cu o vârstă medie de 23 de ani. Participanții au fost împărțiți în două grupuri: unul format din persoane care consumau zilnic ardei iute și altul din persoane care nu îl consumau în mod obișnuit.
La finalul cercetării, autorii au observat că persoanele care consumau zilnic acest condiment manifestau o preocupare mai redusă pentru mâncare și aveau mai puține pofte pentru alimente grase, sărate sau dulci. Cercetătorii consideră că aceste efecte ar putea avea un rol în controlul greutății corporale, alături de o alimentație echilibrată.
Ce efecte asupra greutății au fost observate
Rezultatele au fost susținute și de alte cercetări publicate în revista Appetite, care au analizat influența capsaicinei asupra metabolismului și apetitului.
Potrivit autorilor, consumul regulat de ardei iute roșu poate determina o ușoară creștere a temperaturii corporale și a consumului energetic după masă, estimată la aproximativ 50-100 de kilocalorii pe zi. În plus, pe termen lung, studiile au asociat consumul acestui condiment cu o reducere modestă a indicelui de masă corporală, de aproximativ 0,2 puncte în decurs de unu până la doi ani.
Cercetările au mai evidențiat și o diminuare medie a circumferinței taliei cu aproximativ 1,12 centimetri, precum și o reducere a apetitului și a aportului caloric total pe parcursul zilei.
Cum acționează capsaicina asupra senzației de foame
Oamenii de știință spun că mecanismele prin care ardeiul iute influențează apetitul nu sunt încă pe deplin elucidate. Totuși, principalele sale substanțe active, capsaicinele, par să stimuleze receptorul TRPV1, implicat în reglarea senzației de foame și sațietate.
În același timp, alimentele condimentate tind să fie consumate mai lent, ceea ce oferă organismului suficient timp pentru a transmite semnalele de sațietate și poate contribui la reducerea cantității de alimente consumate la o masă.
Nu este o soluție miraculoasă pentru slăbit
Autorii studiilor subliniază însă că ardeiul iute nu trebuie privit ca o metodă de slăbire în sine. Ei precizează că acesta poate reprezenta doar un element complementar într-un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație echilibrată și activitate fizică regulată.
Potrivit datelor analizate, efectele asupra apetitului și greutății au fost observate în cazul unui consum zilnic de aproximativ un gram de ardei iute roșu, echivalentul unei treimi de linguriță.
Cantitatea de capsaicină diferă însă în funcție de soi. De exemplu, ardeiul de Espelette conține de aproximativ cinci ori mai puțină capsaicină decât ardeiul Cayenne și de aproximativ 25 de ori mai puțină decât ardeiul iute „Bird’s Eye” (cunoscut și ca ardei Ochi de pasăre). În general, cu cât un ardei este mai iute, cu atât concentrația de capsaicină este mai mare.
Deși rezultatele sunt promițătoare, cercetătorii atrag atenția că sunt necesare studii suplimentare, desfășurate pe un număr mai mare de participanți, pentru a confirma amploarea acestor efecte și impactul lor asupra controlului greutății pe termen lung.



