Sari la conținut

Copil ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de o oaie

Pe data de 15 Martie, la ora 14.10, la Spitalul Județean Suceava a ajuns un băiețel de un din comuna Mitocu Dragomirnei. Acesta prezenta traumatism cranio-facial, ca urmare a unei lovituri primite de la o oaie. Medicii au alertat poliția care a deschis o anchetă, potrivit unei publicații locale din Suceava.

Polițiștii au stabilit că tatăl copilului care locuiește împreună cu soția și cei șapte copii minori în comuna Mitocu Dragomirnei, deține circa 500 de oi. La data de 15.03.2022, în jurul orelor 12.00, în timp ce părinții lucrau în adăpostul ovinelor, băițelul în vârstă de 1 an a intrat după părinți, iar la un moment dat a fost lovit de unul dintre animale în zona capului.

Minorul a fost transportat de către părinți la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, acesta urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii secției de poliție Adâncata.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel