Sari la conținut

Cum arată acum Angela Similea, simbol al muzicii uşoare româneşti

Sursă foto: Angela Similea
Angela Similea

În această vară a împlinit 78 de ani şi încă se bucură de notorietate. Este vorba de Angela Similea, una dintre cele mai iubite și respectate voci ale muzicii românești.

Îndrăgita artistă s-a retras din viața publică, renunțând la aparițiile de pe scenă în urmă cu un deceniu, iar de atunci își trăiește viața în deplină discreție.

În ciuda absenței sale din spațiul public, Angela Similea nu a fost uitată, iar prezența ei la un recent eveniment artistic a stârnit interesul și admirația celor care au avut ocazia să o revadă.

Eleganța și rafinamentul artistei au atras din nou privirile

Artista a fost observată la un spectacol din comuna Chiajna, unde a apărut ca simplă spectatoare, evitând să atragă atenția asupra sa.

Cu toate acestea, eleganța și rafinamentul care au caracterizat-o întotdeauna nu au putut trece neobservate. Îmbrăcată într-un costum alb impecabil, compus din pantaloni și o bluză, completat de o pălărie de vară și o poșetă asortată, Angela Similea a demonstrat încă o dată că stilul nu cunoaște vârstă, potrivit cancan.ro.

Cum arată acum Angela Similea

Prezența sa discretă la acest eveniment a fost remarcată de primarul localității, chiar în timp ce colega și prietena sa de-o viață, Mirabela Dauer, performa pe scenă.

Această apariție a confirmat faptul că, deși a ales să trăiască mai retrasă, Angela Similea continuă să își mențină statutul de icon al eleganței și bunului gust.

În vârstă de 78 de ani, artista este un exemplu de grație și demnitate, rămânând aproape de sufletele celor care au crescut cu muzica ei.

Momente de cumpănă în viaţa personală

Probabil cel mai dureros moment din viaţa personală s-a petrecut în urmă cu 20 de ani, când unicul său fiu a decis să emigreze în Statele Unite.

Evenimentul a avut un impact profund asupra artistei, care a mărturisit că șocul a fost atât de mare încât părul i-a albit complet într-o singură zi. „El s-a adaptat acolo foarte bine, i-a placut, dar eu… am albit pe drumul inapoi spre tara. Am albit complet… A fost, pentru mine, o lupta cumplita sa ma despart de el. A fost ca un soc si am albit extraordinar de mult!”, a spus Angela Similea.

Vrea să fie înmormântată în afara Capitalei

Artista și-a ales deja locul în care să fie înmormântată. Deși majoritatea interpreților români își achiziționează un loc de veci în Cimitirul Bellu, aceasta a are o altă opțiune. Angela Similea își dorește să fie înmormântată în afara Bucureștiului, la o mănăstire pe care o vizita des alături de fostul ei soț.

Astfel, artista ajunge des la slujbele săvârșite de preoții mănăstirii, dar și la mormântul fostului ei partener de viață.

De-a lungul vieții în doi, aceștia au făcut mai multe donații lăcașului de cult. Conform celor care viețuiesc în mănăstire, Angela Similea își dorește să fie înmormântată alături de regretatul ei soț, politicianul Victor Surdu.

Angela Similea

Sursa foto: Facebook

„Doamna Angela Similea vine periodic la mănăstire la noi. Aprinde lumânări la mormântul soțului. Tot aici își dorește să fie înmormântată și domnia sa. Vrea să fie înmormântată lângă ultimul soț, Victor Surdu”, a precizat o măicuță de la Ciorogârla.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel