Sari la conținut

Cum a fost„setat” omul: Carnivor sau vegetarian?

Nu puțini sunt românii  au decis să „arunce” din alimentația lor produsele de origine animală, sub pretextul că aceasta ar fi responsabilă de producerea multor forme de cancer

Nicolae Oprea

Argumentele pe care vegetarienii le expun atunci când spun că oamenii ar fi fost setați încă de la origini să fie ierbivori se bazează în principal pe considerații de tip fiziologic, cum ar fi conformația danturii și a aparatului digestiv, care sunt diferite față de cele ale animalelor carnivore. Ei bine, realitatea este că omul primitiv mânca ce apuca! „Există o veche preocupare legată de această controversă, și anume dacă oamenii sunt <<setați>> ca vegetarieni sau drept carnivori. Părerile sunt împărțite, fiecare <<tabără>> susținându-și argumentele. Diferite modalități de cercetare moderne au permis să ne apropiem ceva mai mult de realitate: oamenii primitivi au fost ființe oportuniste. Mâncau tot ce găseau, pentru a supraviețui. Majoritatea alimentației era de origine vegetală. Nu pentru că asta era mai sănatos, ci pur și simplu că era la îndemână”, ne explică dr. Corina Zugravu, medic nutriționist și lector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila din București!

Carne cu țârâita

Potrivit specialistei, strămoșii noștri nu refuzau carnea atunci când o prindeau! „Când i se ivea ocazia, și asta nu era prea des, omul primitiv își completa masa cu alimente de origine animală, ouă, pește sau vânat. Ca să fie clar, cantitățile de carne erau minimale și asta e ușor de dedus, dacă ne gândim cât de dificil era să vânezi cu unelte primitive. Metabolismul uman are, în consecință, o mare capacitate de adaptare la alimentele care sunt la îndemână, ceea ce i-a și crescut, în timp, șansele de supraviețuire, ca specie”, mai explică dr. Zugravu. Asta pentru că oferta alimentară de astăzi este incredibil de diversă. „Consumul de carne nu mai este o condiție obligatorie pentru supraviețuire. Poate doar aportul de fier este legat strâns de ingestia de carne, dar fierul poate fi obținut și din alte surse”, conchide dr. Corina Zugravu.

Consumul moderat de carne nu are efecte negative

Dr. Corina Zugravu, specialistă în nutriție, care spune că e bine să consumăm carnea în cantități moderate, ba chiar infime în cazul celor cu boli cronice! „Consumul moderat nu produce efecte negative asupra sănătații. Totuși, consumul de carne grasă sau de mezeluri a fost asociat în multe studii cu efecte nefavorabile, mai ales referitor la supraponderalitate, bolile cronice cardiovasculare și la cancer. Persoanele cu hipercolesterolemie, cu alte dislipidemii, cu hiperuricemie (gută) ar face mai bine să reducă extrem de mult consumul de carne”, mai spune medicul nutriționist.

Specialist în diabetologie: „OMUL S-A DEZVOLTAT CA FIINȚĂ OMNIVOR OMNIVORĂ”

Dietele vegetariene nu sunt chiar pentru oricine. Și nu pentru că ar fi greu de „ținut”, ci pentru că pot fi foarte periculoase și pot duce la anemie, întrucât organismul nu primeşte o cantitate sufi cientă de nutrienți, pe care, în mod normal i-ar asimila din carne, ouăși lactate.

Regimul vegetarian este deficitar în vitaminele D și B12, iar mulți vegani au o proastă absorbție a calciului, fierului și a magneziului. Un exemplu celebru este cel al actriței Gwyneth Paltrow, care după 10 ani de vegetarianism a descoperit că are osteoporoză, așa că acum mă- nâncă și ouă, lapte și carne. În plus, deficiența de B12 crește și riscul de boli de inimă. Eliminarea totală a grăsimilor e şi ea greşită, iar organismul are nevoie de ele pentru funcţionarea sistemului nervos. Totodată, carnea rămâne cea mai bună sursă de fier pentru om, spun mulți medici, care avertizează că o viață fără aportul nutrienților din produsele de origine animale poate atrage după sine consecințe grave. Unul dintre medicii care susține această teorie este prof. univ. dr Amorin Popa, specialist în diabetologie!

Nu putem fi doar carnivori, sau doar vegetarieni

„Se poate crea o întreagă polemică în ceea ce privește această discuție, despre cum este setat omul, carnivor sau vegetarian, însă ar fi total inutilă, pentru că lucrurile sunt clare! Prin dezvoltarea lui biologică și neuropsihică, omul a căpătat toatele elementele caracteristice de omnivor! Omul nu poate fi doar carnivor, sau doar vegetarian. Sunt foarte multe proprietăți pe care le luăm din proteinele animale, cum este acidul folic sau vitamina B 12, pe care o luăm doar din carne”, ne-a explicat profesorul Amorin Popa.

Anemia megaloblastică, dușmanul sever al vegetarienilor

Potrivit doctorului, nu puțini sunt cei care au decis să renunțe definitiv la carne, însă, după aproximativ trei ani, sănătatea lor a început să „scârâie”…destul de serios! „Din punctul meu de vedere, omul nu poate trăi fără carne perioade foarte lungi. Desigur, poate posti, însă, această perioadă este scurtă și se poate trece peste ea, însă, după 2-3 ani, apar problemele, precum anemia megaloblastică, sau anemia <> din cauza deficitului de vitamina B 12. Eu am avut multe cazuri de acest gen, întâlnite la persoanele vegetariene care aveau o hemoglobină extreme de scăzută. Mai mult, lipsa proteinelor animale din dietă poate duce și la mari deficite neuropsihice. De asemena, omul nu poate trăi nici fără proteinele vegetale, extrem de importante care fac concurență colesterolului din carne. Așadar, omul este omnivore!”, conchide doctorul Amorin Popa, specialist în diabetologie.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel