Sari la conținut

Cum gestionezi alergiile dacă nu poți lua antihistaminice. Soluții pentru femeile însărcinate

nas

Soluții pentru alergii în sarcină. În mod ideal, sistemul imunitar luptă împotriva „băieților răi”, cum ar fi virusurile gripale, răcelile și alte organisme cauzatoare de infecții care încearcă sa ne îmbolnăvească. Dar, uneori, el reacționează și la lucruri care nu sunt chiar atât de dăunătoare pentru organism. Așa cum se întâmplă în cazul alergiilor sezoniere. Și nu numai sezoniere. La polen și praf, la mucegaiuri și acarieni.

Din primăvară și până către sfârșitul toamnei, alergiile sezoniere creează mari neplăceri unei categorii mari de persoane, cel mai de temut dușman fiind polenul de la copaci, iarbă sau ambrozie. Și chiar dacă manifestările acestor alergii sunt extrem de neplăcute, într-un fel sau altul pot fi gestionate, cei afectați trecând peste toate aceste neplăceri cu care sunt obișnuiti în fiecare an.

Soluții anti- alergii pentru femeile însărcinate

Mai dificil însă este în perioada de sarcină, când o viitoare mămică are restricții în ceea ce privește administrarea de medicamente pe cale orală, acestea fiind dăunătoare pentru făt sau neexistând încă pentru ele suficiente studii care să demonstreze că sunt sigure și nu reprezintă niciun pericol pentru bebeluș.

”În astfel de situații, când antihistaminicele nu sunt o opțiune, o femeie însărcinată va trebui să folosească remedii care să nu o pună în pericol. Și măsuri de prevenție care să nu o pună în situații neplăcute. De exemplu, pentru ameliorarea simptomelor respiratorii ale alergiei (mâncărimi de nas, strănut, nas înfundat), este eficientă o soluție salină care să fie pulverizată în nas pentru a desfunda și calma fosele nazale,” explică dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

De asemenea, decongestionantele nazale sub formă de spray reprezintă un tratament sigur pentru că acestea nu sunt atât de susceptibile de a fi absorbite în sânge așa cum sunt decongestionantele orale. Un exemplu îl constituie spray-urile al căror ingredient este oximetazolina. Totuși, trebuie reținut că nu se recomandă utilizarea spray-urilor nazale pe o perioadă mai mare de trei zile pentru că simptomele alergiei se pot agrava și pot să apară inflamații nazale.

Purtarea măștilor cu filtru ajută

Pentru că sarcina poate agrava alergiile sezoniere, gravidele sunt sfătuite să evite să stea prea mult în aer liber în perioadele în care nivelul de polen din atmosferă este la cote maxime, pentru a reduce expunerea la alergen.

”Pe parcursul unei zile, în general, cel mai ridicat nivel de polen este dimineața, între orele 5 și 10, motiv pentru care nu sunt recomandate ieșirile în aer liber în acest interval. De asemenea, femeile însărcinate sunt sfătuite să poarte măști cu filtru atunci când sunt nevoie să desfășoare activități în aer liber, ca de exemplu grădinărit. Pentru eliminarea alergenilor de pe îmbrăcăminte și din păr, la revenirea din aer liber li se recomandă să-și schimbare hainele și să facă duș,” adaugă dr. Vythoulkas.

În cazul în care somnul este afectat de dificultățile de respirație, pot fi purtate benzi nazale speciale, care mențin deschise fosele nazale și facilitează o mai bună respirație.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel