Sari la conținut

Cum poți să câștigi 100.000 de lei? „Te vaccinezi și câștigi”, campania Loteriei Române

Cum poți să câștigi 100.000 de lei? „Te vaccinezi și câștigi”, campania Loteriei Române.

Loteria Română a anunțat organizarea campaniei „Te vaccinezi şi câştigi”, cu premii totale în valoare de 100.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada 14-27 iunie 2021 inclusiv, jucătorii care vor achiziţiona un bilet loto pentru oricare dintre jocurile Loto 6/49, Joker sau Loto 5/40 vor primi un talon gratuit de participare la tragerea la sorţi pentru campania „Te vaccinezi şi câştigi”.

Cum poți să câștigi 100.000 de lei și cine poate lua parte la această campanie

La campania „Te vaccinezi şi câştigi” pot lua parte jucătorii care dovedesc participarea la programul naţional de vaccinare împotriva virusului COVID-19.

Tragerea la sorţi, respectiv extragerea câştigătorilor, va avea loc în cadrul tragerilor loto din 4 iulie. Talonul completat cu datele personale de identificare solicitate se va depune în oricare dintre urnele special amenajate în agenţiile loto.

Potrivit Agerpres, jucătorii ale căror taloane vor fi extrase din urnă în urma tragerii la sorţi vor fi recompensaţi cu 5 premii în valoare de 10.000 lei fiecare şi un premiu în valoare de 50.000 de lei.

România nu este singura țară care își premiază persoanele imunizate. Guvernul polonez a anunțat că va lansa la 1 iulie loteria Programului Național de Vaccinare, cu premii în valoare de 30,7 milioane de euro, potrivit polandin.com.

O astfel de decizie a fost luată pentru prima dată în SUA, în statul Ohio. Guvernatorul statului american Ohio a direcționat cinci milioane de dolari din fondurile de combatere a pandemiei pentru această loterie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel