Sari la conținut

De ce au murit atâția oameni de COVID? Concluzia lui Rafila: Ne-am dat seama!

De ce au murit atâția oameni de COVID? Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și-a prezentat concluzia în contextul situației pandemice din România de până acum.

„Ne-am dat seama că unul dintre principalele elemente care au dus la înregistrarea unui număr mare de victime a fost întârzierea diagnosticului, dificultatea oamenilor de a se prezenta într-un loc unde să aibă acces la servicii medicale, unde să beneficieze de investigaţii, să beneficieze de tratament la timp, pentru că tratamentul administrat la timp este esenţial.

Dacă administrezi tratamentul prea târziu, mă refer la cel antiviral, atunci practic este foarte greu de revenit la o situaţie de normalitate pentru categoriile de pacienți vulnerabili pentru că boala este foarte avansată.

Primul gând a fost să creștem accesul la testare. Cel mai apropiat furnizor de servicii medicale de fiecare dintre noi este medicul de familie.

Am avut întâlniri repetate cu organizaţiile profesionale ale medicilor de familie, ulterior, şi cu cei din Colegiul Medicilor din România, şi am găsită această soluţie în care fiecare persoană care are simptomatologie sau este contact direct cu o persoană care a fost infectată să aibă acces imediat la testare, la medicul de familie, iar Casa de Asigurări de Sănătate plăteşte o sumă fixă pentru acest serviciu.

Până să luăm noi decizia, s-au mai făcut testări sporadice la medicii de familie, dar din banii medicului de familie. Nimeni nu deconta acest serviciu”, a spus Alexandru Rafila.

„Oamenii se pot prezenta acolo fără trimitere”

„La medicul de familie, persoanele care sunt diagnosticate pozitiv pot fi consultate, evaluate şi pot fi îndrumate către aceste centre ambulatorii de evaluare, unde o persoană care are o forma uşoară sau medie, dar care are şi comorbidități au ocazia să facă o investigaţie completă: analize de sânge şi o radiografie sau CT.

Aceste centre care sunt răspândite în toată ţara sunt destinate pacienţilor care sunt diagnosticați pozitiv. Oamenii se pot prezenta acolo fără trimitere sau cu trimitere de la medicul de familie, nu are importanţă. (…)

Dacă un pacient necesită tratament antiviral, primeşte tratamentul în acest centru. Dacă pacientul are o formă de boala care necesită oxigen, atunci este îndrumat la spital şi spitalul din apropiere are posibilitatea să îi ofere tratament şi oxigen. Dacă are nevoie de Terapie Intensivă, este îndrumat în una din secţiile ATI care tratează astfel de pacienţi”, a mai spus ministrul Sănătății.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel