Sari la conținut

Descoperire revoluționară: vaccinul anti-SIDA

Injecţiile cu un nou antiretroviral contra virusului care provoacă SIDA au asigurat unor maimuţe o protecţie totală timp de mai multe săptămâni contra acestei infecţii şi ar putea conduce la o descoperire majoră ce ar putea să prevină maladia şi în cazul pacienţilor umani.

Două studii, ale căror rezultate au fost publicate marţi, realizate de două echipe diferite de virusologi, au demonstrat o protecţie completă pentru aceste animale care au primit o injecţie lunară cu antiretrovirale.

Testele clinice efectuate în ultimii ani au arătat faptul că persoanele care iau în fiecare zi mici doze de antiretrovirale pot să reducă cu peste 90% riscul de a fi infectate de un partener sexual seropozitiv, o abordare profilactică înainte de expunere, au precizat autorii acestui studiu, prezentat la Conferinţa anuală despre retrovirusuri şi infecţii oportuniste (CROI), organizată la Boston.

Însă unele dintre aceste teste clinice au avut o rată de succes considerabil mai mică, având în vedere faptul că un număr mare de participanţi nu îşi luau antiretroviralele în fiecare zi. Astfel, o injecţie lunară sau chiar trimestrială ar putea să rezolve această problemă.

Într-unul dintre cele două studii realizate de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din Statele Unite, cercetătorii au injectat şase maimuţe femele cu o doză lunară dintr-un antiretroviral experimental cu efect prelungit, denumit GSK744.

Apoi, de două ori pe săptămână, cercetătorii au introdus în vaginul maimuţelor un lichid conţinând un virus umano-simian al imunodeficienţei, pentru a simula raporturi sexuale cu un mascul infectat.

Niciuna dintre femelele tratate cu antiretroviralul GSK744 nu a devenit seropozitivă, în timp ce toate cele şase din grupul ţintă tratate cu un placebo au fost infectate foarte repede.

Cercetătorii din celălalt grup, de la Centrul Aaron Diamond de cercetări asupra SIDA de la Universitatea Rockefeller, au realizat un experiment similar cu 16 macaci, folosind acelaşi antiretroviral GSK744. Ei au infectat însă anusul acestor maimuţe cu un virus umano-simian pentru a simula relaţii sexuale anale.

Rezultatele au fost similare. Niciuna dintre maimuţele care au primit o injecţie cu acest antiretroviral nu a fost infectată, în timp ce toate maimuţele care au primit un placebo au fost infectate.

Un prim test clinic cu 175 persoane va debuta în acest an în Statele Unite, Brazilia, Africa de Sud şi Malawi, cu acelaşi antiretroviral, care a fost deja aprobat de Agenţia americană pentru produse alimentare şi medicamente (Food and Drug Administration).

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel