Sari la conținut

Diana Șoșoacă, anchetată de DIICOT după ce a blocat activitatea unui centru de vaccinare

Diana Șoșoacă, anchetată de DIICOT după ce a blocat activitatea unui centru de vaccinare.

Procurorii DIICOT au decis anchetarea senatoarei Diana Șoșoacă, după ce, în urmă cu două luni, a blocat activitatea unui centru de vaccinare anti-covid într-o comună din județul Iași.

Dosarul a fost declinat de procurorii Parchetului General către parchetul de combatere a infracțiunilor de crimă organizată.

Diana Șoșoacă, Amendată După Ce A Blocat Vaccinarea La Un Centru Din Județul Iași | Libertatea

Parchetul General a deschis dosar penal după ce senatoarea Diana Șoșoacă a blocat, în luna septembrie, accesul într-un centru de vaccinare din județul Iași.

Comuna Răchiteni din județul Iași era de aproape o săptămână în scenariul roșu.

Accesul la acel centru a fost blocat de un grup de protestatari anti-vaccinare condus de senatoarea Diana Șoșoacă.

„Experimentul neofascist Rachiteni, jud. Iași – eșuat. Am învins! Minciuna carantinarii localităților din România! Oamenii nu știu ca sunt carantinati!

Totul este o minciuna! Cifrele sunt false!

Raportările sunt false! Totul pt bani și crima! – com. Rachiteni, jud. Iași. Eșuarea vaccinării anticovid-19 la Răchiteni”, a scris pe Facebook Diana Șoșoacă, la acea vreme.

În ziua respectivă, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică din Iași, doctorul Vasile Cepoi, nu s-a vaccinat nimeni.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel