joi, octombrie 8, 2026
22.3 C
București

Doliu în medicina românească. S-a stins din viață fulgerător, la doar 57 de ani

Lumea medicală din România este în doliu după vestea morții medicului Nicolae Manea, președintele Sindicatului Sanitas Constanța. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani, la scurt timp după ce a acuzat probleme de sănătate apărute în timpul unei ședințe.

I s-a făcut rău în timpul unei ședințe

Potrivit informațiilor apărute, medicul Nicolae Manea a participat luni, 2 februarie, la o ședință, moment în care a acuzat dureri abdominale. Ulterior, acesta s-a prezentat la spital, unde i-au fost administrate perfuzii.

Din păcate, în noaptea de luni spre marți, starea sa s-a agravat, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Decesul a survenit la scurt timp după internare, vestea fiind un șoc pentru colegi și pentru întreaga comunitate medicală.

Citeste si…

Vestea tristă, anunțată de colegii săi

Moartea medicului Nicolae Manea a fost făcută publică de colegii săi din cadrul Sindicatului Sanitas Constanța, care au transmis un mesaj emoționant în memoria acestuia.

„Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a președintelui Sindicatului SANITAS Constanța, Nicolae Manea. Este deosebit de greu să vorbim la timpul trecut despre o ființă dragă nouă tuturor, care a fost mereu alături de noi. A fost un om cu o conștiință impecabilă, o forță de muncă rară și un suflet de o bunătate care ne-a atins pe toți.

Citeste si…

Tată iubitor, soț devotat, prieten adevărat și un sindicalist care și-a dedicat întreaga ființă apărării drepturilor angajaților din sănătate și asistență socială. Întotdeauna cu zâmbetul pe buze, găsea un cuvânt bun pentru fiecare și ne inspira să fim mai buni. Plecarea lui lasă în urmă o amprentă de neșters în sufletele noastre.

Ne-am bucurat cu toții de prietenia lui, de felul unic în care își respecta colegii, de modul în care te făcea să te simți bine în preajma lui. Ne-a făcut să ne dorim să fim mai buni, așa ca el, și să nu îl dezamăgim. Durerea pierderii unui prieten adevărat, a unui coleg de o valoare și omenie rară, este mai presus de cuvinte.

Citeste si…

Bunul Dumnezeu l-a chemat acolo sus pentru că avea nevoie, în ceata drepților, de un suflet deosebit. Pentru noi este o pierdere imensă. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, au transmis colegii săi din SANITAS Constanța.

O pierdere grea pentru sistemul medical

Dispariția medicului Nicolae Manea lasă un gol profund în rândul colegilor, al membrilor de sindicat și al tuturor celor care l-au cunoscut. Cunoscut ca un lider dedicat și un apărător ferm al drepturilor angajaților din sănătate și asistență socială, acesta a fost apreciat atât pentru profesionalismul său, cât și pentru calitățile umane.

Citeste si…

Moartea sa prematură readuce în atenție presiunea și eforturile constante la care sunt supuși profesioniștii din sistemul medical din România.

Sursa: RTV

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/author/teo/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și