Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Unii pacienți grav bolnavi își recapătă brusc energia, vorbesc cu familia sau cer de mâncare cu puțin timp înainte de deces. Alții povestesc că visează ori văd rude, prieteni sau animale de companie care au murit. O asistentă specializată în îngrijirea persoanelor aflate la sfârșitul vieții susține că a întâlnit frecvent aceste două fenomene. Ele sunt descrise și în literatura medicală, sub denumirile de luciditate terminală și vise sau viziuni de sfârșit de viață. Nu apar însă la toți pacienții și nu pot indica exact momentul morții.
Julie McFadden, cunoscută în mediul online drept „Hospice Nurse Julie”, a lucrat mai mulți ani în secții de terapie intensivă și în servicii de îngrijire paliativă. În videoclipurile publicate pe rețelele sociale, asistenta vorbește despre schimbările fizice și psihice pe care le-a observat la pacienții aflați în ultimele săptămâni sau zile de viață.
Două dintre experiențele descrise de ea au atras în mod special atenția publicului. Prima este revenirea aparent inexplicabilă a energiei și clarității mentale la o persoană foarte bolnavă. Cea de-a doua constă în vise sau viziuni în care apar persoane decedate.
Deși pot părea fenomene supranaturale, ambele au fost raportate și cercetate în domeniul medicinei paliative. Oamenii de știință încă nu cunosc pe deplin mecanismele prin care apar.
Pacientul pare brusc că își revine
O persoană care fusese foarte slăbită, somnolentă sau incapabilă să comunice poate deveni, pentru scurt timp, mai alertă. Uneori vorbește coerent, recunoaște membrii familiei, cere să mănânce, glumește sau manifestă o energie care părea pierdută.
Fenomenul este numit luciditate terminală atunci când apare cu puțin timp înainte de moarte. Termenul este folosit mai ales pentru revenirea neașteptată a clarității mentale și a capacității de comunicare la persoane cu demență avansată, leziuni neurologice sau boli grave.
O analiză a semnelor clinice observate în apropierea morții descrie luciditatea terminală drept o perioadă scurtă în care un pacient grav bolnav devine mai alert, capătă energie și poate prezenta o revenire neașteptată a memoriei și a comunicării.
Episodul poate dura de la câteva minute la câteva ore și, mai rar, câteva zile.
Pentru familie, schimbarea poate crea impresia că tratamentul a început să funcționeze sau că persoana se însănătoșește. În realitate, starea se poate deteriora din nou rapid.
Revenirea nu înseamnă neapărat vindecare
Julie McFadden susține că unii pacienți încep dintr-odată să mănânce, să vorbească, să râdă sau chiar să se ridice din pat, după o perioadă în care păreau foarte aproape de sfârșitul vieții.
Acest val de energie nu trebuie interpretat automat drept o îmbunătățire stabilă. La pacienții aflați deja într-un stadiu terminal, poate reprezenta o revenire temporară.
Într-un studiu retrospectiv desfășurat într-un spital universitar, luciditatea terminală a fost identificată la șase dintre 338 de pacienți decedați. Episoadele au durat de la câteva ore până la patru zile, iar pacienții au murit în următoarele zile. Rezultatele au fost publicate în revista Death Studies.
Numărul mic de cazuri arată însă cât de dificil este de măsurat fenomenul. Episoadele pot să nu fie consemnate în fișa medicală, mai ales dacă apar acasă sau sunt observate doar de rude.
Luciditatea nu apare doar în ultimele ore
Nu orice episod de claritate neașteptată înseamnă că moartea este iminentă.
Cercetătorii folosesc și termenul de luciditate paradoxală pentru revenirea spontană a comunicării sau recunoașterii la o persoană cu demență severă, indiferent cât de aproape se află de sfârșitul vieții.
Un studiu prezentat de Institutul Național pentru Îmbătrânire din Statele Unite a analizat relatările aparținătorilor unor persoane cu demență avansată. Majoritatea episoadelor descrise au durat numai câteva secunde sau minute, iar unele s-au produs cu luni înainte de deces.
Prin urmare, o revenire bruscă a clarității poate fi emoționantă și importantă pentru familie, dar nu funcționează ca un „ceas” care anunță precis moartea.
De ce apare această revenire neașteptată
Mecanismul lucidității terminale nu este cunoscut.
Au fost propuse mai multe explicații, printre care:
- modificări temporare ale activității cerebrale;
- schimbări ale metabolismului și oxigenării creierului;
- fluctuații ale inflamației;
- eliberarea unor neurotransmițători;
- modificări ale presiunii intracraniene;
- activarea temporară a unor rețele neuronale încă funcționale;
- efectele medicamentelor sau ale schimbării dozelor.
Niciuna dintre aceste ipoteze nu explică toate cazurile.
O analiză publicată în revista Alzheimer’s & Dementia arată că revenirea neașteptată a comunicării la persoane cu demență severă ar putea oferi informații importante despre funcționarea memoriei și a rețelelor cerebrale. Autorii subliniază însă că fenomenul trebuie cercetat sistematic înainte de a putea fi explicat.
Al doilea fenomen: visele și viziunile cu persoane decedate
Celălalt fenomen relatat de asistenta de îngrijiri paliative apare uneori cu zile sau săptămâni înainte de moarte.
Pacienții spun că au visat sau au văzut:
- părinți care au murit;
- soțul sau soția decedată;
- frați ori prieteni apropiați;
- copii pierduți;
- animale de companie;
- personaje religioase;
- persoane care par să îi aștepte sau să îi cheme.
Astfel de experiențe sunt cunoscute în literatura medicală drept vise și viziuni de sfârșit de viață.
Ele pot apărea în timpul somnului, dar și când persoana este trează. Pacientul poate vorbi despre cineva aflat în cameră, poate privi într-un anumit punct sau poate purta aparent o conversație cu o persoană pe care ceilalți nu o văd.
Cât de frecvente sunt aceste experiențe
Un studiu longitudinal desfășurat într-un centru hospice a inclus 59 de pacienți aflați la sfârșitul vieții. Cei mai mulți au relatat cel puțin un vis sau o viziune, iar aproape jumătate dintre experiențe s-au produs în timpul somnului.
Cele mai frecvente personaje au fost rudele și prietenii decedați, urmați de persoanele apropiate încă în viață.
Pe măsură ce moartea se apropia, visele și viziunile în care apăreau persoane decedate deveneau mai frecvente și erau descrise, în general, drept reconfortante.
O revizuire sistematică publicată în American Journal of Hospice and Palliative Medicine estimează că aproximativ 50–60% dintre pacienții conștienți din servicii hospice pot relata o astfel de „vizită”, fie în vis, fie în stare de veghe.
Cifrele trebuie interpretate cu prudență. Studiile sunt puține, includ eșantioane mici și folosesc metode diferite de intervievare.
Pacienții nu sunt, de obicei, speriați
În multe relatări, experiențele sunt percepute ca reale, dar nu provoacă panică.
Pacientul poate spune că o persoană decedată a venit să îl viziteze, să îl liniștească sau să îi transmită că „totul va fi bine”. Unii vorbesc despre pregătirea unei călătorii, despre plecare sau despre faptul că cineva îi așteaptă.
Studiile arată că visele și viziunile cu rude decedate sunt adesea asociate cu:
- liniște;
- reducerea fricii de moarte;
- sentimentul de apropiere;
- împăcare;
- acceptarea sfârșitului;
- rezolvarea simbolică a unor conflicte.
Nu toate sunt plăcute. Unele persoane pot avea experiențe tulburătoare, coșmaruri sau imagini care provoacă neliniște.
Sunt acestea halucinații?
Din punct de vedere medical, experiențele trebuie diferențiate de delir.
Delirul este o tulburare acută a funcției cerebrale, frecventă la pacienții foarte bolnavi. Poate fi provocată de infecții, deshidratare, insuficiență de organ, dezechilibre metabolice, lipsa oxigenului sau anumite medicamente.
O persoană cu delir poate fi:
- dezorientată;
- agitată;
- speriată;
- incapabilă să mențină atenția;
- confuză în privința locului și timpului;
- incoerentă;
- afectată de halucinații amenințătoare.
Visele și viziunile de sfârșit de viață sunt descrise, în schimb, mai frecvent ca experiențe coerente, clare și încărcate de semnificație personală. Pacientul poate rămâne orientat și capabil să relateze ce a văzut.
Totuși, delimitarea nu este întotdeauna simplă. Un studiu realizat în 2026 în rândul profesioniștilor italieni din îngrijiri paliative arată că personalul întâlnește frecvent astfel de relatări, dar poate avea dificultăți în a le diferenția de delir.
Ce trebuie să facă familia când pacientul vorbește despre persoane decedate
Specialiștii în îngrijiri paliative recomandă ca aparținătorii să evite confruntarea dură.
Replici precum „nu este nimeni acolo”, „îți imaginezi” sau „vorbești prostii” pot provoca izolare sau neliniște.
O abordare mai blândă este să întrebe:
- „Pe cine ai văzut?”
- „Cum te-ai simțit?”
- „A fost o experiență liniștitoare?”
- „Vrei să-mi povestești mai mult?”
Scopul nu este confirmarea unei interpretări supranaturale, ci înțelegerea stării emoționale a pacientului.
Dacă experiența este liniștitoare, familia poate pur și simplu să asculte. Dacă persoana devine agitată, speriată, confuză sau încearcă să se ridice și riscă să cadă, trebuie anunțată echipa medicală.
Când trebuie suspectat delirul
O modificare bruscă a comportamentului trebuie evaluată mai ales atunci când apar:
- agitație intensă;
- teamă;
- dezorientare;
- somnolență neobișnuită;
- febră;
- durere;
- dificultăți de respirație;
- imposibilitatea de a recunoaște familia;
- alternanțe rapide între agitație și lipsă de reacție;
- halucinații amenințătoare.
Delirul poate fi provocat de o problemă tratabilă, chiar și la un pacient aflat în îngrijiri paliative. Infecțiile, retenția urinară, constipația, durerea sau efectele adverse ale medicamentelor pot agrava confuzia.
Echipa medicală poate ajusta tratamentul pentru a reduce suferința și agitația.
Pot aceste fenomene să prezică momentul morții?
Nu cu precizie.
Luciditatea terminală și visele sau viziunile de sfârșit de viață sunt observate uneori în apropierea morții, dar intervalul variază mult. Ele pot apărea cu ore, zile, săptămâni sau chiar luni înainte.
Nici absența lor nu înseamnă că persoana nu se află în ultimele zile. Mulți pacienți nu prezintă niciunul dintre aceste fenomene.
Semnele fizice considerate mai relevante pentru apropierea morții includ:
- scăderea progresivă a stării de conștiență;
- reducerea consumului de lichide și alimente;
- modificarea respirației;
- perioade lungi de apnee;
- extremități reci;
- modificarea culorii pielii;
- scăderea cantității de urină;
- puls slab;
- dificultatea de a înghiți.
Chiar și aceste semne trebuie interpretate împreună de medici și asistente, în contextul bolii pacientului.
Două experiențe reale, dar încă insuficient înțelese
Relatările asistentei Julie McFadden nu reprezintă, singure, o dovadă științifică. Observațiile sale se suprapun însă cu fenomene descrise de pacienți, familii și personal medical din mai multe țări.
Luciditatea terminală și visele sau viziunile de sfârșit de viață sunt reale în sensul că pacienții și aparținătorii le trăiesc și le descriu. Știința nu poate spune în prezent de ce apar în fiecare caz și nici dacă au o explicație exclusiv neurologică, psihologică sau spirituală.
